Ministerul Finanțelor ia în calcul o potențială amânare a termenului de la care încep să fie aplicate sancțiuni pentru neraportarea și în sistemul e-Factura a facturilor emise, în termenul de 5 zile stabilit, a declarat, pentru Profit.ro, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș. În prezent, sancțiunile sunt suspendate până la 1 aprilie. În prezent, în sistemul e-Factura sunt raportate aproximativ o treime din numărul total de facturi la care estimează autoritățile că trebuie să se ajungă, dacă raportează toți cei care au obligația.
Disfuncționalitățile sistemului, despre care s-a discutat pe larg în primele săptămâni ale anului, afectează și celelalte obligații legale ale contribuabililor. Contabilii au avut probleme în privința declarațiilor ce au ca termen data de 25 ale lunii din cauza SPV (care are probleme de funcționare de la generalizarea e-Factura). Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați (CECCAR) a sesizat atât Ministerul Finanțelor, cât și Agenția Națională de Administrare Fiscală și a solicitat neaplicarea de amenzi contribuabililor în cazul depășirii, din motive independente de voința acestora, a termenelor impuse în vederea conformării fiscale voluntare.