Amintiri „Pe firul timpului”

Recent, doamna profesoară Kiss Ibolya, cea numită pe bună dreptate, „Pictorița Cîmpiei Transilvane” mi-a făcut o surpriză deosebit de plăcută oferindu-mi pentru lectură volumul „Pe firul timpului” scris de profesorul Nicolae Ștefan. Dascăl de seamă al școlii ludușene, cetățean stimat al urbei care l-a primit cu afecțiune și respect, domnul Nicolae Ștefan își amintește cu nostalgie de Ludușul tinereții și maturității sale, locul în care și-a făcut datoria cu prisosință.
Amintiri, amintiri……..
În „Motivația și îndemnul” care prefațează volumul, domnul profesor care a ajuns la vârsta de 92 de ani spune: „Am scris această carte din dorința de a mă întâlni cu oameni buni, cu oameni care știu ce înseamnă cuvintele și soarta unei cărți. Apariția volumului a readus în memoria ludușenilor Camelia Muntean, Iosif Pop, Ana și Mihai Pandrea, Augustin Micu, Eugenia Mureșan, Grigore Bota, Vasile Pop, Mircea Gheborean, Olga și Aurel Răileanu și Mitru Cirhagău pe profesorul care s-a născut și a copilărit în Argeș, a activat în Transilvania, iar acum își petrece în mod activ anii senectuții în Moldova. Cea de-a treia carte scrisă de domnul Ștefan este un florilegiu de idei și sentimente, gânduri și reflexii, amintiri și aprecieri caracterizate obiectiv de editorul Gheorghe Deaconu: „Autorul stăpânește, în egală măsură, tehnica narativă a miniaturii și portretisticii”.
În ceea ce mă privește, amintirile din anii de școală sunt dominate de figura hieratică a profesorului coborât din galeria dascălilor devotați din vechea școală românească. Apoi, spre uimirea noastră, a localnicilor care foloseam o mulțime de regionalisme, domnul Ștefan vorbea o limbă românească curată și lină ca o boare de rouă căzută peste capetele noastre înfierbântate.
În postura de erudit vorbindu-ne nouă, elevilor despre muzica clasică l-am ascultat înaintea unui concert la care ne-a convins să mergem. Era anul 1958, eram în București într-o excursie școlară și domnul profesor ne-a dus ca într-un templu la Ateneu.
La fel, nu voi uita orele pe care le-am trăit împreună prin anii 90 fiind colegi într-o secție de votare în care câștigul material a fost depășit substanțial de acela moral ascultându-l pe cel care, acum la încheiere, îl salut cu respect și îi doresc în continuare putere fizică pentru a trece peste dezagrementele firești ale vârstei. La Mulți Ani, domnule profesor!
Ioan A. BORGOVAN