Eleva Ana Florea, din clasa a IX-a C a Colegiului Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş, este unul dintre absolvenţii care a reuşit să obţină media 10 la examenul de Evaluare Naţională şi, pe lângă această performanţă, a câştigat şi Olimpiada Naţională de Limba Latină.
Profesorii susţin că deşi Ana Florea este acum la profilul de ştiinţele naturii, adică unul real, este foarte bună la disciplinele umaniste, cum ar fi Româna şi Latina, şi că valoarea ei în acest domeniu a fost confirmată nu doar prin faptul că este prima din ţară la Limba Latină, ci şi prin menţiunea obţinută la Olimpiada Naţională „Lectura ca abilitate de viaţă”.
Cu modestie, Ana Florea ne-a spus că atribuie performanţele sale la examenul de Evaluare Naţională unor valori ca „responsabilitatea şi ambiţia”, inoculate tot la Colegiul Naţional „Al. Papiu Ilarian”, unde a învăţat şi în ciclul gimnazial.
„Acest colegiu este un mediu ce mi-a inoculat aceste valori esenţiale încă de când am păşit pentru prima dată în această şcoală şi de-a lungul anilor de gimnaziu mi-a potenţat aceste calităţi, care consider că, dacă nu sunt native, trebuie cultivate. Nu am crezut, sincer, nicio clipă că aş ajunge la acest rezultat, dar ambiţia a fost mereu un ‘ac de siguranţă’ de care nu m-am desprins, iar ca estimare a timpului acordat, pentru mine a variat destul de mult de la o zi la alta, de la o perioadă la alta, dar aş spune că pentru a performa onorabil un minimum de 3-4 ore de lucru intens este necesar. Alegerea să continui să studiez la Papiu nu mi-a dat bătăi de cap, ştiam că nu vreau să-mi schimb epitetul onorabil de ‘papiist’, dar în schimb alegerea profilului a fost ceva mai dificilă. Am pendulat între matematică-informatică, ştiinţele naturii şi totuşi, deşi excelez în domeniul umanist, nu am luat în considerare profilul de ştiinţe sociale pentru că mi-ar limita substanţial opţiunile de viitor şi sunt încă indecisă, dar probabil voi avea nevoie de ‘substratul’ de matematică”, a declarat, pentru AGERPRES, Ana Florea.
Eleva a spus că profilul de ştiinţele naturii i se pare cel mai echilibrat, întrucât îl vede ca pe o cale de mijloc în raport cu gradul de solicitare al materiilor reale şi libertatea de dezvoltare colaterală a pasiunilor, fapt ce îi poate deschide un orizont larg de posibilităţi şi îi poate dezvolta capacităţile analitice.
Ana ne spune că decizia sa de participa la Olimpiada Naţională de Limba Latină a fost una spontană, că nu s-a gândit înainte la o astfel de competiţie, însă e foarte fericită că a răspuns pozitiv acestei propuneri.
„Eram pasionată de dinainte de mitologie, care constituie jumătate din subiect şi a fost probabil factorul care m-a îndemnat iniţial să particip, deoarece ilustrează conceptele filosofice antice atât de avansate pentru acea vreme. Eu, ca elevă, eram conştientă de faptul că nu se învaţă precum celelalte limbi de circulaţie internaţională, pentru a fi vorbită în mod activ, ci în scopuri academice. Acum realizez câte legături etimologice şi culturale pot să alcătuiesc datorită acestui fundament pe care mi l-am însuşit. Şi plăcerea mea a fost mereu să ştiu cât mai mult, să fiu curioasă în mai multe domenii, dar mai ales să aduc mereu în ecuaţie referinţe culturale şi aici cred că e marele bonus al olimpiadei. Aceasta a fost şi o provocare logică, totodată, deşi văzută prin prisma acestei laturi de ‘homo humanus’ căreia îi aparţine şi este într-adevăr o limbă mai dificilă decât cele pe care le studiez la şcoală momentan deoarece fiecare cuvânt trebuie trecut printr-o serie de filtre gramaticale. La sfârşit, propoziţia şi, implicit, textul impus erau un puzzle ce îmi dădea o imensă satisfacţie cognitivă, cu toate că o traducere perfectă este greu tangibilă. Această experienţă şi pregătirea au fost un dulce efort, aş spune, pentru că nu am simţit nicio clipă că fac ceva ce nu doresc, din contră, a fost o plăcere”, a subliniat Ana Florea.
Pentru această performanţă „subsumată cu momente frumoase”, Ana Florea i-a mulţumit în special profesoarei sale, Ioana Zidărescu, care a sprijinit-o şi inspirat-o în această direcţie.
„Am reuşit să ajung la acest nivel cum este şi normal, prin multă muncă, aspiraţie, dar factorul cel mai important este pasiunea şi nu mă imaginez performând pe un domeniu din care lipeşte aceasta. Din punct de vedere al carierei pe care doresc să o urmez, privesc această olimpiadă ca pe un frumos edificiu, o dovadă a faptului că am capacitatea de a realiza performanţe, dar nu îndeosebi ca pe ceva ce îmi desemnează în mod special intenţiile de viitor. Doresc, desigur, ca ceea ca voi alege să cumuleze aceste cunoştinţe şi sunt interesată de filiera aceasta istorică”, a precizat eleva.
Ana este convinsă că pasiunea este un important factor în ecuaţia finală a succesului şi crede că firea sa curioasă, stimulată de provocări şi dificultăţi, au făcut diferenţa dintre ea şi colegii săi. „Am avut în vara aceasta o tangenţă, poate întâmplătoare, în tabăra olimpicilor în care am avut onoarea de a fi invitată, cu câştigătorul premiului 2, iar această întâlnire mi-a confirmat că pasiunea e într-adevăr cheia, pentru că elevii de acest gen au în firea lor, insuflat, acest fel de a fi, distinct, această ambiţie ardentă”, mărturiseşte ea.
Ana Florea adaugă că lectura este, de asemenea, o mare pasiune de a sa, care i-a „conturat stilul de a scrie, de a gândi şi implicit capacitatea de a alcătui liante culturale”.
„Cred că, până la urmă, cheia educaţiei este cititul. În materie de gusturi, în acest domeniu, sunt destul de selectivă şi mi-am format păreri despre lumea literară prin vizionarea documentarelor, lucru care mă ajută mult când îmi aleg următoarea carte”, a mai spus eleva.
Ana este o adeptă a literaturii clasice, printre autorii ei preferaţi numărându-se Thomas Mann, Franz Kafka, Albert Camus, Dostoievski, Proust, Flaubert, Tolstoi, Stendhal, dar preferă şi cărţi de specialitate precum istoria, mitologia şi chiar astrofizica. Despre astrofizică, Ana Florea a spus că este o idee dezvoltată la clubul de astrofizică organizat de colega sa de liceu, de asemenea olimpică, din clasa a 12-a, Georgiana Mătieş.
În privinţa viitorului, Ana Florea a spus că deocamdată este „relativ indecisă”, dar fiind în clasa a IX-a mai are un pic timp la dispoziţie ca să se decidă.
„Fiind în clasa a IX-a mai am timp să mă decid, dar dacă ar fi să fructific tendinţele mele umaniste, privesc cu interes profiluri de teorie politică din străinătate, care subsumează partea de istorie, filosofie şi, de asemenea, economie, pentru care am nevoie şi de substratul profilului real. Spun străinătate pentru că mi-aş dori să studiez la o universitate bine cotată, care deschide implicit o serie largă de oportunităţi”, a conchis Ana Florea.
Urmărește-o pe Ana la premierea elevilor de 10 de către IȘJ Mureș:
AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.