Şapte primării din judeţul Mureş au fost depistate de către inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Mureş ca folosind la muncă aproape 100 de persoane fără forme legale, 54 dintre acestea numai de către Primăria Gurghiu, cazurile fiind confirmate recent de instanţele de judecată.
Şeful ITM Mureş, Andrei Mureşan, a declarat presei luni că cele 97 de persoane au fost surprinse că lucrau la negru pentru şapte dintre administraţiile publice locale din judeţ, în perioada 2011-2012, iar până acum deciziile inspectorilor au fost confirmate de instanţele de judecată, unele fiind definitive, iar în unele cazuri existând căi de atac. ”Putem spune că foarte multe cazuri au fost soluţionate în instanţă, definitiv şi irevocabil în favoarea instituţiei noastre, fapt ce arată, în mod clar, că au fost aplicate măsurile de control în mod legal de către inspectorii noştri de muncă, iar o parte din cazuri au fost soluţionate în primă instanţă, unde tot aşa ni s-a dat câştig de cauză, urmând să vedem dacă cealaltă parte urmează sau nu să facă recursul prevăzut de lege. Per ansamblu, aceste 7 unităţi administrativ-teritoriale au angajat fără forme legale un număr de 97 de persoane, fiind un caz mai aparte cu o comună de pe Valea Gurghiului, respectiv comuna Gurghiu, unde au fost depistate 90 de persoane muncind fără forme legale. În urma procesului şi a finalizării procedurilor judiciare s-a redus numărul la 54 de persoane, restul fiind excluse’, a declarat Andrei Mureşan.
Şeful ITM Mureş a arătat că în cazul Primăriei Gurghiu s-a dovedit că aceasta plătea întreaga echipă de fotbal şi personalul auxiliar fără a avea contracte legal încheiate, iar din cele 90 de persoane surprinse iniţial ca muncind la negru, s-a ajuns la 54 de persoane, unele persoane intrând în posesia unor contracte de prestări servicii, dar şi pentru că s-a dovedit că unele categorii puteau presta aceste activităţi în mod independent. ‘Acesta este motivul pentru care s-a redus numărul de la 90 la 54. Din punctul nostru de vedere sentinţa prevede clar că această unitate a angajat fără forme legale un număr de 54 de persoane, fără a le încheia un contract de muncă. Strict pe legislaţia muncii asta înseamnă. Din punct de vedere legal la momentul respectiv am înaintat Pachetului de pe lângă Judecătoria Reghin o sesizare prin care trebuie să se constate dacă a fost sau nu încălcată legislaţia muncii pe faptă penală pentru primirea la muncă, fără forme legale, a unui număr mai mare de 5 persoane. Pe civil s-a încheiat un proces verbal prin care s-au lăsat şi măsuri de întocmire a contactelor de muncă şi fiind vorba de un număr mai mare de 5 persoane angajate fără forme legale s-a înaintat şi o sesizare la Pachetul de pe lângă Judecătoria Reghin pentru a se constata infracţiunea’, a susţinut Mureşan.
Potrivit şefului ITM Mureş, au mai fost confirmate în primă instanţă şi alte cazuri de primării care foloseau muncă la negru: 25 de cazuri la Primăria Reghin, şapte cazuri la Primăria Band, şase persoane la Primăria Sâncraiu de Mureş, trei cazuri la Primăria Sânger, unde Judecătoria Luduş a înţeles să transforme amenda în avertisment, însă a constatat existenţa faptei. ‘În momentul în care sentinţele rămân definitive şi irevocabile, vom înainta o copie şi concluziile noastre către celelalte organe abilitate ale statului pentru a se stabili dacă s-au adus sau nu prejudicii bugetelor locale; este obligaţia noastră, precum este obligaţia oricărui funcţionar public care în momentul în care constată posibilitatea săvârşirii unei fapte contravenţionale sau infracţiuni să o trimită mai departe organelor abilitate să vadă dacă acea faptă există sau nu. În momentul de faţă pe UAT-uri nu mai avem cazuri asemănătoare, poate şi datorită faptului că a început să funcţioneze o mai bună comunicare şi între Instituţia Prefectului şi UAT-urile din judeţ. Am atras atenţia de mai multe ori în colegiile prefecturale şi în comisiile de dialog social că există această problemă la nivel de judeţ, s-au făcut mai multe informări pe acest subiect şi au început să aprofundeze mai bine legislaţia muncii’, a conchis Andrei Mureşan.
AGERPRES