Antonia Gheți, căpitanul echipei Clubului Sportiv Universitar Târgu Mureş de volei junioare a reușit să-și treacă în cont titlul de Most Valuable Player, cuvenit celui mai bun jucător al sezonului recent încheiat.
„Premiul de MVP este confirmarea muncii depuse, dar pe care nu l-aș fi câștigat fără ajutorul colegelor mele, staff-ului tehnic, partenerilor noștri și susținerii din sală. Le mulțumesc din suflet tuturor! Prin urmare, consider acest titlu un bonus special, pentru care sunt extrem de recunoscătoare!”, a declarat jucătoarea.
Antonia a precizat importanța unui lot închegat, la baza căruia a stat o echipă de profesioniști.
„Suntem campioane! Printr-un efort colectiv, am bifat un turneu foarte bun, atingându-ne obiectivul. Cel mai important lucru este faptul că am reușit să fim uniți în momentele dificile și că am putut rămâne concentrate până la final. Totul, împreună, cu sprijinul și indicațiile neprețuite ale antrenorilor, prin forța și rezultatele pregătirii noastre conștiincioase din acest sezon și cu ajutorul energiei pozitive transmisă de minunatul public! Este o satisfacție imensă că am dat totul pe teren, până la ultimul fluier și am cucerit aurul!”, a detaliat aceasta.