Numele celui despre care am să vă povestesc în cele ce urmează, poate că nu vă spune nimic. Sau din contră, vă va trezi amintiri pe care le-ați fi vrut uitate. Pentru că se spune că, cine nu-și cunoaște istoria este condamnat s-o retrăiască, faptele ce fac parte din istoria noastră nu prea îndepărtată ar fi bine să nu le retrăim niciodată!
Plăcuță comemorativă țiganului mureșean…
Știrea a apărut pe mai multe siteuri, printre care și pe erdely.ma în urma scandalului iscat săptămâna trecută în legătură cu o plăcuță comemorativă dedicată lui Puczi Béla, țiganul care „a fost maghiar pentru trei zile”. El a fost unul dintre cei care au făcut pușcărie după evenimentele sângeroase din martie 1990 la Tîrgu Mureș. „Din câte am aflat, din cele 32 de autobuze nici jumătate nu au ajuns. Nu au putut intra (în oraș n.red.). Că altfel chiar că ar fi curs mult sânge. Dacă țiganii n-ar fi stat acolo, foarte mulți răniți ar fi fost. Am fost împreună atunci, maghiari, țigani, împreună am fost. Deci noi încă din copilărie am fost împreună, am lucrat alături de ei, am trăit împreună, ne-am câștigat pâinea împreună. Copiii noștri au fost colegi de școală”, explica Puczi Béla într-un interviu televizat, cum a ajuns el în fruntea țiganilor să strige sloganul: „nu vă temeți maghiari, că au venit țiganii”.
… amplasată poate la anul!
Ministrul Resurselor Umane din Budapesta, Balog Zoltán, a anunțat că anul viitor, la inaugurarea centrului cultural pentru romi, Palatul Cziffra din Budapesta va oferi un loc pentru așezarea plăcuței comemorative. Anunțul a fost făcut după o consfătuire cu ministrul Transporturilor, după ce de Ziua Mândriei Romilor numeroase persoane au defilat prin capitala Ungariei pentru drepturile omului. Marșul a fost organizat de Asociația „Aparținem Aici”, a cărui președinte Setét Jenő le-a transmis celor adunați în parcarea din apropierea Gării de Vest din Budapesta, că deocamdată, plăcuța comemorativă nu poate fi amplasată.
Povestea plăcuței comemorative
De Ziua Mândriei Romilor organizatorii evenimentului s-au pregătit pentru amplasarea unei plăcuțe comemorative pe zidul Gării de Vest din Budapesta. Totul era pregătit, încă din vară s-au purtat discuții cu conducerea MAV (Calea Ferată Maghiară de Stat), care nu a dat un răspuns ferm, dar nici nu le-a refuzat propunerea, afirmau cei de la Biroul de Presă a Romilor. Au fost sfătuiți să obțină toate autorizațiile necesare, au strâns bani pentru realizarea proiectului, iar sculptorul de origine romă, Kállai András a și realizat plăcuța de 40 de kilograme. Cu trei zile înainte de eveniment însă a venit refuzul din partea MAV, în care se spunea că plăcuță comemorativă pe clădirea gării nu poate fi amplasată decât în memoria celor care au adus contribuția lor deosebită în transportul feroviar. Ori Puczi Béla nu a lucrat la căile ferate! Deci, nu se poate!
Cine a fost Puczi Béla?
Dovadă că e un subiect delicat, cei pe care i-am întrebat dacă l-au cunoscut pe controversatul personaj, ba au suferit un lapsus, ba și-au amintit câte ceva, dar cu condiția să nu le dau numele! Considerat de unii criminal, de alții erou, pentru unii țigan, pentru alții maghiar, bozgor în România și țigan român în Ungaria, Puczi Béla, un om fără adăpost, a fost răpus de boală.
După cinci procese, a plecat din țară
„După ce ne-au eliberat din penitenciar, am tot vrut să demonstrăm că suntem drepți și că suntem nevinovați. După eliberare am participat la cinci procese. De fiecare dată a trebuit să călătorim până la Baia Mare, un drum destul de lung. Și am așteptat ultimul proces. Trei maghiari și trei maghiari-țigani, am fost închiși. Dintre cei trei țigani unul a murit, Tóth Árpád, atâta bătaie a mâncat în închisoare încât la două luni după eliberare a murit!”, a explicat în continuare Puczi.
Maghiar pentru trei zile
„Când am văzut că nu e dreptate și mai mulți – nu dau nume – ne-au zis, băieți, aici nu se va face dreptate, plecați care încotro puteți, am venit în Ungaria. (…) La biroul de imigranți mi-au zis: „Dumneata de ce ai venit aici? Aici sunt destui ca dumneata”. De ce am venit ca țigan, că sunt destui țigani ! Că țiganul a făcut, a arătat lumii că are cinste, sentimente și are conștiință?”, astea nu mai contau. A fost maghiar pentru trei zile, cât au durat ciocnirile violente din stradă, a constatat cu amărăciune.
Din biografia țiganului maghiar
Într-o emisiune la Radio Tîrgu Mureș, moderatorul Rudy Moca vorbind despre romologie a explicat că în România sunt 42 de comunități, grupări de romi. Dintre acestea grupările romilor tradiționali, cu fuste lungi, bărbații cu pălării sunt 17, iar 25 de grupări sunt așa-zișii romi de vatră, vătrașii sau romi de mătase, care au fost „gagicăzinați”, adică adoptați de românii, maghiarii, ori sașii din comunitățile în care trăiau. Astfel, se explică de ce se considera Puczi Béla, țigan maghiar. Cei din localitățile vecine unde romii vorbeau românește, îi numeau „bozgori” pe localnicii din Dumbrăvioara, care vorbeau ungurește. „Între noi nu exista zid despărțitor între maghiari și țiganii maghiari, dar au fost și cazuri când cu noi îi speriau pe copii: vine țiganul și te bagă în sac și te duce!” La interogatorii i se cerea să recunoască e țigan sau maghiar? Dar el doar atât știa. „Sunt țigan maghiar”!
Potrivit MTI (Biroul de Știri Maghiar), Puczi Béla s-a născut în 1948 la Dumbrăvioara, pe moșia grofului Teleki Sámuel, fiind primul copil al familiei. Bunicul său a fost birjarul soției grofului, era un om mândru cu tenul alb. Se comporta ca un viteaz, se îmbrăca și se comporta ca un husar. „De la el am învățat cele mai multe!”, obișnuia să spună nepotul. Mama lui a fost o țărancă simplă, care după naționalizare și-a găsit de lucru în Tîrgu Mureș, muncind din greu de dimineața până seara ca să-l țină la școală pe Béla. Școala generală a urmat-o la Dumbrăvioara unde alături de ceilalți copii romi învățau în limba maghiară. „Toată familia se mândrea că eu, și încă un copil, am fost primul țigan din sat care am învățat meserie”, își amintea cu satisfacție.
De la Sîngeorgiu Mureș în deșertul libian
Când s-a ivit ocazia s-a mutat la Sângeorgiu de Mureș, a lucrat ca șofer, s-a căsătorit cu o țigancă săracă, au avut patru copii. Lucrând timp de cinci ani în Libia și-a cumpărat din banii câștigați un apartament cu trei camere. Schimbarea de regim din ‘89 l-a găsit în București. La începutul lui martie s-a mutat înapoi la Sângeorgiu de Mureș, sperând că va avea o viață mai bună. Pe 15 martie a fost la statuia Secuilor Martiri, ca spectator fără să se gândească la consecințe. Pe 28 martie a sunat poliția și la ușa lui. El a fost ultimul ridicat dintre cei șase. Timp de o săptămână a fost audiat. „Au fost nopți în care nu ne-au lăsat să dormim, au zbierat la noi toată noaptea, că suntem criminali. Altceva n-a fost timp de șapte zile decât bătaie și interogări”, după care au fost mutați la penitenciarul din Tîrgu Mureș. După 8 luni a fost cercetat în stare de libertate. Familia trebuia să suporte cheltuielile, căci UDMR le-a asigurat doar avocații. Soția lui a vândut televizorul, magnetofonul, totul ca să poată plăti avocatul și pachetele de sâmbătă. „Procesul a fost strămutat în Baia-Mare… în anul 1991, decembrie – cei doi, care vor să-și păstreze anonimatul, au plecat cu trenul la Baia-Mare, după cei care erau în plină cercetare, în arest, în timp ce aparținătorii lor au venit în Baia-Mare cu mașinile. Cei doi i-au adus acasă în Sîngeorgiu de Mureș. După anii ’91-‘92 nu s-a mai știut nimic de ei”, aveam să aflu de la familia care i-a ajutat.
Cu primul autobuz, în Ungaria
Cu o scrisoare de recomandare și niște ziare într-o geantă a ajuns în Ungaria. Legitimat a fost trimis în tabăra de refugiați, unde avea condiții acceptabile. Lucra când ce se nimerea, până când a fost somat ca în 15 zile să părăsească țara pe motiv că nu are suficiente dovezi pentru a solicita azil politic. Revenit în țară, a strâns toate documentele cerute și a ajuns din nou în Ungaria unde s-a reluat tot filmul: biroul de imigranți, tabăra de refugiați, loc de muncă, dreptul de ședere. În ianuarie 1993 a încercat să obțină statut de emigrant în Franța, dar a fost respins. Rămas la Paris cu toate astea, a dormit prin gări și a trăit la limita legalității, de data asta ca țigan român, până când a fost prins și repatriat în Ungaria, unde la aeroport era așteptat deja de polițiști. Avea 30 de zile la dispoziție ca să părăsească Ungaria. Obișnuit să se ascundă de autorități s-a specializat într-atât încât cu ocazia unei razii a trebuit să se lase prins ca să afle că de un an avea cetățenia maghiară! Bolnav, fără adăpost, departe de familie, în ultima vreme a lucrat ca paznic într-o parcare în apropierea Gării de vest. În 2009 fără să fi înțeles de ce nu poate fi țigan maghiar și-a terminat misiunea pe pământ. Văduva lui a primit o plachetă Petőfi cu inscripția „pentru minorități ”, la un an după moartea lui Puczi. La anul poate că va fi amplasată și plăcuța comemorativă dedicată țiganului care a fost maghiar pentru trei zile. „Părerea mea este că totul este tardiv. A murit fără adăpost și nimeni nu s-a interesat de el”, a concluzionat Koreck Mária, președinta Asociației Divers.
Erika MĂRGINEAN
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.