Municipiul Sighișoara informează cetățenii că, în luna aprilie 2019, S.C. Schuster Ecosal S.R.L. va începe colectarea deșeurilor voluminoase și anume, deșeurile solide de dimensiuni mari (saltele, canapele, piese de mobilier vechi, uși, mochete) care nu pot fi preluate cu sistemele obișnuite de precolectare sau colectare a deșeurilor municipale.
Atenționăm cetățenii că nu se vor ridica deșeurile vegetale, pentru acestea fiecare gospodărie având obligația de a deține contract cu operatorul de salubritate.
De asemenea, cu această ocazie nu se vor colecta nici deșeuri de echipamente electrice și electronice.
Colectarea se va face în perioada 1 aprilie – 26 aprilie 2019, după următorul grafic:
ZONA I – 01-05.04. 2019
Străzile: Abatorului, Anton Pann, Bastionului, Crinului, Corneşti, Crişan, Cloşca, Cojocarilor, Cositorarilor, Ecaterina Varga, Ecaterina Teodoroiu, Florilor, Horea, Liliacului, Mihail Kogălniceanu, Muzeului, Mărăşeşti, Morii, Mănăstirii, Nicolae Filipescu, Nouă, Consiliul Europei, Podei, P-ţa Cetăţii, Samuil Micu-Klein, Simion Bărnuţiu, Şcolii, Scării, Târgului, Târnavei, Tâmplarilor, Zidul Cetăţii, Zaharia Boiu, Nucilor
ZONA II – 08-12.04. 2019
Străzile: Ana Ipătescu, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Costache Negruzzi, Câmpului, Dragoş Vodă, Făgăraşului, Ilarie Chendi, 1 Mai, Mihai Eminescu, Mircea Vodă, Păstorilor, Română, Ştefan Octavian Iosif, Sibiului, Tache Ionescu, Traian, Vasile Lucaciu, Vasile Alecsandri, Rora, Venchi, Soromiclea și Sat Hetiur
ZONA III – 15-19.04. 2019
Străzile: Avram Iancu, Alexandru cel Bun, Axente Sever, Brădet, Cânepii, Ceahlăului, Caraiman, Codrului, Nicolae Bălcescu, Dumbravei, 1 Decembrie 1918, Dimitrie Cantemir, George Coşbuc, General I. Grigorescu, Horia Teculescu, Lunca Poştei, Livezilor, Izvorului, Mihai Viteazu, Moţilor, Negoiului, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Plopilor, P-ţa Hermann Oberth, Stadionului, Stradela Cetăţii, Turnului, Visarion Roman, Zugravilor, Andrei Mureşanu, Miron Neagu, Aurel Vlaicu și Cartier Târnava II, La Leu
ZONA IV – 22-26.04. 2019
Străzile: Aron Pumnul, Andrei Şaguna, Aleea Teilor, Caisului, Crângului, Clujului, Dealul Gării, Decebal, Gheorghe Lazăr, Griviţei, Gării, Libertăţii, Ion Neculce, Matei Basarab, Nicolae D. Cocea, Nicolae Titulescu, Oltului, Parângului, Primăverii, Stejarului, Ştefan cel Mare, Tudor Vladimirescu, Tăbăcarilor, Vasile Lupu, Vlad Ţepeş, Cătun Viilor, Viilor, Bucegi.
Rugăm cetățenii să depoziteze deșeurile voluminoase în fața imobilelor, în loc accesibil utilajelor și doar în seara zilelor, urmând să fie ridicate a doua zi începând cu ora 07.00.
În caz de neridicare a deșeurilor voluminoase din culpa operatorului de salubritate, rugăm cetățenii să sesizeze acest fapt la telefoanele 0265774589/ 0726746492 sau să înștiințeze Municipiul Sighișoara la 0725355500.
Extras din Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 181/23.11.2017 privind stabilirea obligaţiilor și responsabilităților instituţiilor publice, agenţilor economici, celorlalte persoane juridice şi a cetăţenilor, pentru asigurarea unui climat de ordine și curățenie pe teritoriul municipiului Sighișoara
”Art.7. Obligațiile persoanelor fizice, persoanelor juridice, asociațiilor de proprietari/locatari, a instituțiilor publice privind protejarea spațiilor verzi:
- tăierea ori scoaterea din rădăcini a arborilor şi pomilor
fructiferi, cu excepţia celor uscaţi aflaţi în curţi şi grădini proprietate
personală, este permisă numai cu autorizarea prealabilă scrisă a organelor de
specialitate din cadrul Municipiului Sighișoara;
- lucrările în zonele verzi ce implică săpături pentru întreţinere /înlocuire conducte, reparaţii, etc., şi care impun şi tăierile de arbori, pomi fructiferi, arbuşti, gard viu şi viţa de vie, vor putea fi executate numai după obţinerea autorizaţiei de tăiere, iar cei care efectuează lucrarea vor fi obligaţi să refacă suprafaţa afectată, incluzând şi replantările;
- executarea lucrărilor de tăieri de arbori se face numai în afara sezonului de vegetaţie, respectiv în perioada calculată de la căderea frunzelor arborilor şi până la înmugurirea lor, în condiţiile stabilite de lege;
- este interzisă folosirea zonelor verzi din jurul blocurilor pentru grădini de legume și zarzavat, responsabilitatea de desfiinţare a grădinilor de legume și zarzavat revenind asociaţiei de proprietari/locatari care are în întreţinere zona verde;
- este interzisă recoltarea ierbii, florilor, fructelor, frunzelor şi seminţelor din parcuri, scuaruri şi zone verzi din Municipiul Sighișoara;
- este interzisă distrugerea arborilor, puieţilor, arbuştilor de pe aliniamentele stradale, parcuri, scuaruri şi alte zone verzi prin lovire de către autovehicule sau persoane, sau în orice mod.
- (1) Nerespectarea obligațiilor cuprinse la art. 7 constituie contravenții și se sancționează cu amendă contravențională de la 500 lei la 1500 lei pentru persoane fizice şi 1000 lei la 2500 lei pentru persoanele juridice;
(2) În cazul nerespectării prevederilor art.7 alin. 4:
- dacă
utilizatorii grădinilor de zarzavat refuză desfiinţarea acestora se vor aplica
sancţiunile prevăzute acestora;
- dacă asociaţia de proprietari/locatari nu identifică utilizatorul şi nici nu desfiinţează grădina, sancţiunile contravenţionale se vor aplica acesteia.