Referitor la elaborarea PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Regulamentului privind repartizarea și închirierea locuințelor din Fondul locativ de stat, aflate în proprietatea privată a Municipiului Reghin și în administrarea Consiliului Local Reghin
Astăzi, 16.04.2024, Primarul Municipiului Reghin anunță deschiderea procedurii de transparență decizională referitoare la procesul de elaborare a PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Regulamentului privind repartizarea și închirierea locuințelor din Fondul locativ de stat, aflate în proprietatea privată a Municipiului Reghin și în administrarea Consiliului Local Reghin.
Motivul elaborării acestui proiect de hotărâre îl constituie faptul că la sediul instituției noastre au fost depuse petiții de către mai multe persoane nevoiașe prin care se solicită atribuirea unei locuințe din Fondul locativ de stat, astfel că este necesar a se aproba, de către Consiliul Local al Municipiului Reghin, un regulament în vederea repartizării și închirierii unor locuințe din Fondul locativ de stat.
Prin prezentul Regulament se dorește a se reglementa cadrul general de repartizare și închiriere a locuințelor din Fondul locativ de stat aflate în patrimoniul privat al Municipiului Reghin și în administrarea Consiliului Local Reghin.
Documentația aferentă PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE cuprinde :
- Referatul de aprobare privind necesitatea adoptării proiectului de hotărâre propus nr.52314/02.04.2024 ;
- Raportul de specialitate nr.52418/02.04.2024;
- Textul complet al Proiectului de hotărâre nr.68/02.04.2024;
- Anexa- Regulamentul privind repartizarea și închirierea locuințelor din Fondul locativ de stat și închirierea locuințelor din Fondul locativ de stat aflate în proprietatea privată a Municipiului Reghin și în administrarea Consiliului Local Reghin .
Documentația poate fi consultată:
- Pe pagina de internet a instituției, www.primariareghin.ro, secțiunea “Transparență decizională”, la următorul link: https://www.primariareghin.ro/ro/primaria-reghin/transparenta-decizionala/ ;
- La sediul UAT Municipiul Reghin, P-ța Petru Maior, nr.41;
Proiectul de hotărâre se poate obține în copie, pe baza unei cereri depuse la Centrul de Informare al Cetățeanului din cadrul instituției;
Propuneri, sugestii și opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de hotărâre supus procedurii de transparență decizională se pot depune până la data de 08.05.2024:
- prin formularul online disponibil pe pagina de internet a instituției: www.primariareghin.ro , secțiunea „Transparență decizională” la linkul:
https://www.primariareghin.ro/fileadmin/editorimages/doc/Formulare/2022/formular_Legea_52.docx, care ulterior descărcării și completării se poate transmite pe adresa de e-mail office@primariareghin.ro;
- ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: office@primariareghin.ro;
- prin poștă, pe adresa mun.Reghin, jud.Mureș, P-ța Petru Maior, nr.41 ;
- la sediul instituției, la Centrul de Informare al Cetățeanului, situat la adresa: mun.Reghin, P-ța Petru Maior, nr.41 , în timpul programului de funcționare al acestuia, respectiv: Luni, Marți, Joi în intervalul orar: 8,00-16,00, Miercuri în intervalul orar: 8,00-18,30 și Vineri în intervalul orar: 8,00-13,30.
Materialele transmise vor purta mențiunea „Propuneri referitoare la proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind repartizarea și închirierea locuințelor din Fondul locativ de stat, aflate în proprietatea privată a Municipiului Reghin și în administrarea Consiliului Local Reghine”.
Propunerile, sugestiile și opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituției www.primariareghin.ro, secțiunea “Transparență decizională” la linkul: https://www.primariareghin.ro/ro/primaria-reghin/transparenta-decizionala/
Nepreluarea recomandărilor formulate și înaintate în scris va fi justificată în scris.
Pentru cei interesați există și posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de hotărâre, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituție publică până la data de 08.05.2024 .
Pentru informații suplimentare, vă stăm la dispoziție la următoarele date de contact: telefon: 0265/511112, interior 164, e-mail: office@primariareghin.ro, persoană de contact: Marinescu Sorina- responsabil cu societatea civilă.