Primăria Municipiului Reghin, prin DIRECȚIA ASISTENȚĂ SOCIALĂ Reghin, anunță cetățenii Municipiului Reghin, că începând cu data de 16 octombrie 2023, în Sala mare de ședințe a Primăriei Municipiului Reghin, se pot depune cererile şi declaraţiile pe propria răspundere privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei / a suplimentului pentru energie de către persoanele a căror venituri sunt, în limita plafonului de:
– 1386 lei pe membru de familie,
– 2053 lei pentru persoanele singure,
după următorul program:
– luni,marți și joi, între orele 08. – 14, 00
– miercuri între orele 8,00 – 17,00.
(ziua de vineri este pentru prelucrarea datelor.)
Formularele de cereri și declarații pe propria răspundere precum și actele necesare întocmirii dosarului și lista de bunuri ce conduc la excluderea acordării acestui ajutor pentru încălzirea locuinței / supliment pentru energie, se pot ridica din data de 02.10.2023, de la sediul Municipiului Reghin sau se pot descărca de aici.
Perioada de preluare a cererilor pentru luna noiembrie 2023 este 16.10.2023 – 20.11.2023.
Pentru obținerea acestor ajutoare, solicitanții se vor prezenta la sediul Primăriei Municipiului Reghin, cu cererea însoțită de documentele justificative privind componența familiei, veniturile realizate și bunurile aflate în posesie.
Orice modificare intervenită în componenţa familiei şi a veniturilor acesteia se comunică Direcției Asistenţă Socială Reghin, în termen de 5 zile de la data modificării, prin depunerea unei cereri de modificare având atașate documentele justificative.
Bunuri care conduc la excluderea acordării ajutorului:
Bunuri imobile:
1.Clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu și a anexelor gospodărești
2. Terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă și alte terenuri intravilane care depășesc 1000 mp. în zona urbană și 2000 mp. în zona rurală.
Bunuri mobile (aflate în stare de funcționare):
1.Autoturism/autoturisme și/sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai mica de 10 ani, cu excepția celor adaptate pentru persoanele cu handicap ori destinate transportului acestora sau persoanelor dependente, precum și pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile.
2. Mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani.
3. Autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze.
4. Șalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi.
5. Utilaje agricole: tractor; combină autopropulsantă.
6. Utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale.
7.Utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acţionate hidraulic, mecanic sau electric.
Depozite bancare:
1.Depozite bancare cu valoare de peste 3000 lei
Terenuri/animale și/sau păsări
1.Suprafețe de teren, animale și păsări a căror valoare netă de producție anuală depășește suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie.