Sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat a început luni pentru aproape 3.500 de elevi mureșeni, cu proba orală A – evaluarea competențelor de comunicare la Limba și literatura română, care va continua și în următoarea zi, în timp ce miercuri va putea fi susținut examenul oral de cei care sunt înscriși și la limba maternă.
Responsabilul cu examenul de Bacalaureat din județul Mureș, inspectorul școlar adjunct al ISJ Mureș Sabin Pășcan, a precizat că la acest concurs sunt înscriși un număr de 3.488 de elevi, din care 2.944 de elevi din seria curentă și 544 de elevi din serii anterioare, care nu s-au înscris la acest examen în momentul finalizării studiilor de nivel liceal.
”Un număr de 2.134 vor susține proba orală la Limba și literatura română astăzi, iar restul mâine”, a precizat Pășcan.
Potrivit calendarului făcut public de Ministerul Educației Naționale, la această sesiune de vară a examenului de Bacalaureat, evaluarea competențelor digitale va avea loc în 7, 10 și 11 iunie, proba orală la o limbă străină de circulație internațională – în 12 și 13 iunie. Examenele scrie urmează să aibă loc începând din 1 iulie, când este programată prima proba scrisă, la Limba și literatura română, în timp ce proba scrisă la Limba și literatura maternă va avea loc în 2 iulie, cea obligatorie a profilului în 3 iulie, iar ultimă probă scrisă – cea la alegere a profilului și specializării se va desfășura în 4 iulie. Afișarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie (pînă la ora 12.00) și va fi urmată de depunerea contestațiilor (orele 12.00–16.00), care urmează a fi soluționate în perioada 9-12 iulie, astfel că afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 13 iulie.