Inspectorul şcolar general Bartolf Hedvig a declarat că în baza unui Ordin al ministrului Educaţiei, emis în luna februarie, judeţul Harghita trebuie să reducă 253 de posturi, finanţate prin consiliile locale. Dintre acestea, 57 vor fi finanţate de Consiliul Judeţean, ceea ce înseamnă că oamenii nu-şi vor pierde locurile de muncă, iar peste 30 de posturi au fost reduse prin ieşiri la pensie sau prin anumite schimbări de atribuţii în cadrul unităţilor de învăţământ. Drept urmare, aproximativ 160 de persoane, în special personal nedidactic, îşi vor pierde locurile de muncă în cazul în care decizia Ministerului va rămâne neschimbată.
„Datorită faptului că se apropie examenele, vine vacanţa, vin concediile şi pentru că este nevoie şi de câteva săptămâni de preaviz şi de alţi paşi prevăzuţi de legislaţie am decis, împreună cu colegii mei, să ţinem Consiliu de Administraţie, în care vom stabili numărul de posturi valabil pentru unităţile de învăţământ pentru anul şcolar următor şi vom decide care este numărul în care unităţile de învăţământ trebuie să se încadreze, începând cu 1 septembrie”, a declarat Bartolf Hedvig.
Se va comunica şcolilor numărul de posturi în care trebuie să se încadreze, urmând să rămână la latitudinea conducerii fiecărei unităţi de învăţământ dacă va reduce posturi didactice, lucru pe care inspectorul şcolar îl consider puţin probabil, sau dacă vor rămâne fără loc de muncă din rândul personalului nedidactic sau didactic-auxiliar.
Demitere corectă
„Nu este o misiune uşoară, chiar am anumite reţineri şi nişte sentimente negative (…), chiar mă preocupă acest lucru, dar ştiu că, pe de altă parte, trebuie să-l fac şi mai ştiu că şi în alte judeţe se procedează la reduceri pentru că nu judeţul Harghita este singurul care trebuie să reducă posturi ci multe alte judeţe. Aşa că trebuie să luăm la cunoştinţă că datorită faptului că scade numărul de elevi, scade şi numărul de posturi, finanţarea per capital este mai mică, pentru că se orientează pe numărul de copii, dacă nu ne încadrăm în bani trebuie să recurgem la aceşti paşi. Deci, toate se leagă între ele, numai că este foarte dureros când trebuie să te desparţi de anumiţi colegi şi nu ştim deocamdată cum se poate face să fie o reducere corectă”, a adăugat Bartolf Hedvig. Aceasta a dat asigurări că va fi „o reducere corectă din punctul de vedere al criteriilor şi calculelor matematice”, întrucât în Consiliul de Administraţie se va stabili numărul în care şcolile trebuie să se încadreze, în baza unor criterii obiective.
Consiliul Județean reacționează
Ordinul de reducere a numărului de posturi din învăţământul harghitean este aspru criticat de Consiliul Judeţean, membrii comisiei de învăţământ redactând un punct de vedere, care va fi trimis ministrului Remus Pricopie.
În document se arată că „în privinţa raţionalizării, reorganizării reţelei de şcoli sprijinim o politică educaţională care, prin respectarea şi utilizarea corectă a prevederilor legale, respectiv în vederea asigurării egalităţii de şanse, protejează menţinerea şcolilor mici din zonele rurale şi a locaţiilor de învăţământ minoritare, deoarece considerăm că aceste şcoli mici reprezintă baza pentru supravieţuirea comunităţilor, satelor mici”.
De asemenea, membrii Consiliului Judeţean Harghita sunt de părere că Ministerul Educaţiei „ar trebui să acorde atenţie nu numai asigurării resurselor umane, ci şi a fondurilor necesare”.
În finalul documentului se solicită „amânarea implementării măsurilor de reducerea numărului de posturi până la suplimentarea bugetului de stat”.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, i-a cerut ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, să-şi respecte cuvântul dat într-o întâlnire pe care a avut-o la Topliţa cu mai mulţi directori de şcoli, când a spus că nu vor fi reduse posturile din învăţământul harghitean. Borboly a declarat că în Harghita, unde există peste o sută de sate mici, cu populaţie sub 300 de locuitori, costurile finanţării Educaţiei sunt diferite şi nu se „pot aborda aceste comunităţi mici cum este abordată aglomeraţia urbană din Bucureşti, unde într-o scară de bloc locuiesc atâtea persoane cat trăiesc la noi, în cinci sate mici”. Totodată, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita a declarat că trebuie să existe o abordare normală şi trebuie să se ţină cont de prevederile Constituţiei României, care garantează educaţia şi păstrarea identităţii naţionale.
„Dar, fără un coeficient normal la calculul de cost per copil, care să susţină costurile învăţării limbii materne, nu se poate realiza această prevedere a Constituţiei. Fiindcă închiderea şcolilor, comasarea claselor nu este o soluţie, nici reducerile de personal nedidactic, deoarece dacă o clasă nu va fi îngrijită, nu va fi căldură, curăţenie, copiii noştri se vor îmbolnăvi şi nu cred că acesta este interesul statului. (…) În plus, nici concedierea meşterilor, a personalului tehnic nu este o soluţie, pentru că atunci vor termina şcoala mai mulţi tineri care nu se pricep la nimic şi vor deveni şomeri, fără să aibă o meserie învăţată”, a punctat Borboly Csaba. El a adăugat că acest ordin al ministrului îi va afecta atât pe copiii maghiari, cât şi pe cei români din judeţ.
Aproximativ 160 de posturi vor fi reduse din învăţământul harghitean
Category: Stirile Punctul