De Ziua Mondială a Arhitecturii, UMFST G.E. Palade din Tg. Mureș a deschis noul an universitar, pentru studenții înscriși la programul de studii Arhitectură în limba engleză, în orașul cu unele din cele mai reprezentative clădiri în stil Art Nouveau din România.
În 3 octombrie, a avut loc deschiderea anului universitar pentru studenții programului de studii Arhitectură în limba engleză, cu durata de 6 ani, licență și master, în sistem comasat, organizat de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș împreună cu cea mai prestigioasă școală de arhitectură din România, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București.
Așa cum preciza prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMFST G.E. Palade din Tg. Mureș, încă de la semnarea parteneriatului de colaborare între cele două instituții de învățământ, acesta este un proiect menit să pună centrul universitar din Târgu Mureș pe harta arhitecturii românești, iar derularea programului în limba engleză va contribui la strategia de internaționalizare a Universității.
La deschiderea noului an universitar, studenții au aflat detalii despre facilitățile pe care care le asigură Universitatea, regăsite în utilizarea tehnologiilor noi de învățare, în metode inovatoare de predare și o educație în arhitectură adaptată la progresul rapid al tehnologiilor informaționale.
Deschis încă din anul 2021, programul de studii Arhitectură în limba engleză are deja studenți care încep anul al doilea, prezenți la festivitatea de deschidere alături de mai tinerii lor colegi, abia intrați pe băncile facultății.
Cornelia Hrișman, studentă în anul I, a declarat că Arhitectura în limba engleză este „un program de studii atractiv, cu multiple provocări, dat fiind faptul că se desfășoară în limba engleză. Mi-a plăcut foarte mult engleza în liceu, am participat la olimpiade și mă bucur că am luat această decizie de a deveni studentă la UMFST”.
„Am așteptat să ajung student la Arhitectură, o decizie pe care am luat-o la începerea liceului, un liceu cu profil de arte și am rămas la această opțiune, pregătindu-mă încă pe parcurs” a mărturisit și Ovidiu Luca, proaspăt student al UMFST.
La festivitatea de deschidere a participat decanul Facultății de Inginerie și Tehnologia Informației, din cadrul UMFST, prof. dr. habil. ing. Liviu Moldovan, care li s-a adresat studenților cu un mesaj în care a subliniat asocierea simbolică a deschiderii noului an universitar cu Ziua Mondială a Arhitecturii: „Ne dorim ca și pentru voi, studenții programului de studiu Arhitectură în limba engleză, ziua de astăzi să fie una simbolică pentru formarea voastră ca viitori arhitecți”. La eveniment au mai participat șef lucrări dr. ing. Sorin Albu, directorul Departamentului Inginerie Industrială și Management, reprezentanți ai cadrelor didactice și responsabili de specialitate, dr. Mara Popescu, arhitect șef lucrări și asist. univ. drd. Daniela Suciu, arhitect.