„Proiecțiile au fost de calitate, publicul excelent, organizarea ca la carte, zona aleasă de basm”
Amfiteatrul de la Pădurea Rotundă a găzduit săptămâna trecută cea de-a șasea ediție a proiectului cultural organizat de Asociaţia K’ARTE.
Festivalul „Pădurea Rotundă” s-a desfășurat între 14 și 20 august și a inclus ateliere de artă pentru copii, proiecții de film european, un concert de jazz și dezvoltarea unor proiecte susţinute de artiști contemporani.
Tinerii și talentații Nicu Ilfoveanu, Mihai Zgondoiu, Ștefania Becheanu (stabilită în Franța), Váncsa Domokos (stabilit în Irlanda), Andreea David (originară din Reghin) și Mihnea Grigore au fost invitați în acest an la Reghin, împreună cu criticul de artă Kata Ungvári-Zrínyi (RO) pentru a dezvolta proiecte site-specific.
O provocare
Ca de fiecare dată, artiştii care au dat curs invitaţiei au fost rugaţi să dezvolte proiecte site-specific, să se inspire din contextul social mureşean şi reghinean. În acest an a fost o provocare pentru că artiştii lucrează în medii foarte diferite, de la foto şi video la sound art, instalaţie şi coregrafie.
Șapte dintre cele mai valoroase producții cinematografice ale ultimului an au fost proiectate în cadrul evenimentului. Filmele, semnate de importanți regizori europeni (Andrzej Wajda, Cristi Puiu, Maren Ade, Aki Kaurismäki sau Ildikó Enyedi) și cu un portofoliu important de premii, au fost prezentate în premieră la Reghin, la amfiteatrul din Pădurea Rotundă și la Casa de Cultură a Tineretului „George Enescu”. Evenimentul a fost completat de un concert Ana Maria Galea & Friends (Kiss Lajos-contrabas/chitara, Daniel Csikos-pian) și de o serie de ateliere de artă pentru copii (Arta pe înțelesul copiilor). Atelierele de artă au fost inspirate din practica artistică a unor artişti din avangarda istorică, dar şi ateliere dezvoltate în jurul unor artişti mai recenţi, precum Heather Hansen sau Hajnalka Tarr.
Arta pe înțelesul copiilor
Prima zi a festivalului a debutat luni la ora 10 cu atelierul Arta pe înțelesul copiilor, activitate la care au participat numeroși copii de toate vârstele.
Proiecțiile cinematografice au debutat seara de la ora 21 cu producția finlandeză Cealaltă parte a speranței / The Other Side of Hope, R. Aki Kaurismäki, peliculă premiată cu Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor, Berlin 2017.
Marți, Arta pe înțelesul copiilor a adunat și mai mulți copii, iar ora 21 a adus adulților documentarul românesc – Planeta Petrila, al lui R. Andrei Dăscălescu, producție 2016, care a căștigat Premiul publicului la TIFF 2017.
Filmul Despre trup și suflet / Testről és lélekről, semnat de Ildikó Enyedi, producție maghiară 2017 care și-a adjudecat Premiul FIPRESCI și Ursul de Aur la Berlin, 2017, a fost prezentat la Pădurea Rotundă miercuri, iar joi cinefilii reghineni au putut vedea filmul de anul trecut al lui Cristi Puiu– Sieranevada, film nominalizat la Palme d’Or, 2016 și câştigător al Premiului Gold Hugo la Chicago International Film Festival 2016.
Vineri seara de la ora 20 în amfiteatrul pădurii din Reghin a avut loc concertul Almost Blue susținut de Ana Maria Galea și invitații ei, iar după reprezentația muzicală cinematograful în aer liber al festivalului a adus în faţa publicului pelicula Toni Erdmann, film regizat de R. Maren Ade, câştigător al Premiului FIPRESCI, Cannes 2016, dar și al Premiului pentru regie, scenariu și Cel mai bun film la European Film Awards 2016.
Filmele de sâmbătă au fost proiectate de la ora 18 la Casa de Cultură a Tineretului ,,George Enescu”. Primul a fost The Happiest Day in the Life of Olli Mäki, producție 2016 regizată de Juho Kuosmanen care a obținut Premiul Un Certain Regard Award, Cannes 2016 și European Discovery of the Year (Juho Kuosmanen) la European Film Awards 2016. Cea de-a doua peliculă a început la ora 20. Cinefilii reghineni au văzut Imaginea de apoi / Afterimage, film din 2016 regizat de Andrzej Wajda , câştigător al Premiului special al juriului la Polish Film Festival 2016.
,,Ne bucurăm că publicul reghinean răspunde atât de bine la programul propus de noi, că oamenii au venit în număr atât de mare la filme şi la atelierele de artă. Deşi proiectate la o oră târzie, în pădure, filmele au adunat sute de cinefili în cele cinci zile de proiecţii şi asta este cea mai mare satisfacţie”, a declarat la sfârşitul evenimentelor Eliodor Moldovan, director executiv la Asociaţia K’ARTE.
Proiectul…
… cultural desfășurat la Reghin a fost finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și a avut ca parteneri instituționali Consiliul Județean Mureș și Primăria Municipiului Reghin / Consiliul Local Reghin. Sponsorii principali ai festivalului au fost ROMGAZ și MobilaDalin. Afișul manifestării semnalează ca parteneri și Asociația AMPHION, Festivalul Filmului Eurpean / Institutul Cultural Român, Casa de Cultură a Tineretului „George Enescu” – Reghin, MANDRAGORA, Independența FILM, Rotary Club Târgu Mureş, Asociaţia Minitremu, Asociaţia Neumarkt Events, GrafisArt şi artistul vizual Simion Moldovan.
,,Mă mândresc că am fost unul dintre voluntarii proiectului de la Pădurea Rotundă, Reghin, organizat de Asociația K’ARTE. Legat de această experiență, pot spune că am două perspective: cea de voluntar despre care susțin că m-a plasat pentru câteva zile într-o oază a educației non-formale deoarece am învățat multe despre organizarea unei proiecții de film, cum să fiu pe placul copiilor, ba chiar am fost martor a unei omenii rar întâlnite arătată de coordonatorii noștri. Cealaltă perspectivă este cea de participant, un participant foarte entuziasmat și satisfăcut cultural datorită selecției nemaipomenite de filme de festival aduse în fața publicului reghinean. Nu am niciun cuvânt critic de spus, proiecțiile au fost de calitate, publicul excelent, organizarea ca la carte, zona aleasă de basm așa că atât voluntarul, cât și participantul din mine arde de nerăbdare în așteptarea unei noi ediții”, mi-a spus entuziasmat Bândilă Ioan-Paul.
Imola Grama