Asfalt

De la primele ore ale zilei camioane mari descarcă pietriș, bucăți de bordură cad ca din cer în cupa excavatorului, trezind tot cartierul. Bubuie picamerul. Un excavator – buldozer face manevre. Lăsând impresia că nu prea știu ce au de făcut, muncitorii închid circulația ba pe un sens, ba pe altul. Compresorul mai aplatizează câte un porumbel obișnuit cu zborul de joasă înălțime, făcându-l una cu asfaltul! Urmând indicațiile unui șef, lucrătorii scot bordurile vechi, taie copacii, rad spațiul verde, mută și stâlpii de iluminat mai aproape de blocuri. Se lucrează de zor.

Pe când credeam că ne vom obișnui cu viața de șantier, în urma utilajelor a apărut asfaltul strălucitor, precum un covor negru și neted, de ți-e mai mare dragul să calci pe el! Autoturismele vecinilor s-au și aliniat pe trotuarul lărgit în urma lucrărilor de reabilitare. Părea că viața a reintrat în normal, când cineva a observat că din exces de zel au fost astupate scurgerile de canal! A revenit grupa mică de lucrători cu niște utilaje miniaturale, chiar simpatice, au spart asfaltul proaspăt turnat, au săpat, au măsurat, au refăcut ce au stricat și au plecat. N-am apucat să ne fie dor de ei, că au și revenit. Cu toate utilajele, marcajele, limitatoarele de viteză, tot tacâmul. De data asta au scormonit asfaltul cel nou pe lângă capacele de canal! De ce? Secret de serviciu! Nu se divulgă! Ca unul care nu se pricepe la asemenea lucrări, mă gândesc totuși, că înainte de a se apuca de treabă cineva a făcut o sesizare despre starea proastă a străzii și a lipsei de parcare. Un responsabil de la primărie a vizitat zona, a vorbit cu locuitorii, a promis și … a făcut. Probabil o firmă agreată de primărie a realizat proiectul, o altă firmă la fel de agreată a venit cu muncitorii, cu utilajele, cu materialele. Să nu uităm că e vorba de o străduță, deși intens circulată, nu e un drum de mare viteză, nu e nici autostradă! Cum de n-au marcat unde era o gură de canal, unde era o scurgere? Judecând după utilajele folosite ar fi fost floare la ureche să finalizeze lucrarea la timp și întocmai. N-a fost să fie. Și mă întreb: cine plătește oare risipa de materiale? Dar forța de muncă? Răspunde cineva pentru neglijență în serviciu? Între timp a venit toamna cea ploioasă și rece, parcarea nu e finisată, gurile de canal stau ca niște răni deschise, mașinile trec ca printre jaloane. Și cu toate acestea, n-ar trebui să ne plângem. De bine de rău avem drum aproape asfaltat și trotuar ca în palmă. Pe când alții mai puțin norocoși, locuitorii de pe Bulevardul Marii Uniri (1 Dec. 1918), în spatele blocurilor gri înoată în noroi! Așa cum se întâmplă de obicei, după ce au fost schimbate niște conducte subterane, până la reabilitarea străzii, zici că ești pe câmp! Adică pe asfaltul moale!

P.S. Până la închiderea ediției,”rănile ” străzii au fost închise. Circulația a revenit la normal.

Erika MĂRGINEAN