Directorul executiv al Asociaţiei Aberdeen Angus România, Ioan Teodor Gociman, susţine că asociaţia îşi propune ca ţara noastră să devină unul dintre liderii de la nivel european pentru carnea de vită, în acest sens fiind inaugurat, în judeţul Mureş, primul centru de selecţie a bovinelor cu cea mai gustoasă carne, Aberdeen Angus.
„Asociaţia Aberdeen Angus România a inaugurat prima firma de selecţie şi testare a tăuraşilor din rasa Aberdeen Angus, în satul Ciba, comuna Fântânele. Noi practic ca asociaţie acreditată, singura din România, pentru conducerea registrului genealogic pentru această rasă, odată cu inaugurarea acestei ferme am închis tot ciclul activităţii de ameliorare al rasei Aberdeen Angus din România. În această fermă avem în testare 17 tăuraşi, cei mai valoroşi din România, toţi născuţi în România. (…) Noi, ca echipa executivă, fiind o echipă tânără, credem că România are un potenţial foarte mare, iar unul din obiectivele noastre este ca România să devină un lider pe plan de european pentru carnea de vită. Din punct de vedere selecţie şi testare, este prima fermă din estul Europei proprietate a unei asociaţii acreditate, mai există şi altele care sunt reprezentate de societăţi comerciale, dar la nivel european în Europa de Est nu mai există niciuna, noi fiind singura asociaţie din România conducătoare a registrului genealogic pentru rasa Aberdeen Angus în România. (…) Putem spune că la nivel naţional a există o familie a rasei Aberdeen Angus şi iată că, după 8 ani de activitate intensă, suntem una din cele mai valoroase asociaţii pentru creşterea taurilor de carne din Europa, în strâns parteneriat cu Statele Unite şi Germania”, a declarat presei directorul tehnic executiv al Asociaţiei Aberdeen Angus România, Ioan Teodor Gociman.
Cei 17 tăuraşi selecţionaţi de la ferma din Fântânele urmează să fie introduşi într-un sistem de creştere special, în aşa fel încât să li se dovedească performanţele genetice, iar ulterior să fie vânduţi în licitaţii în România, dar şi pentru material seminal destinat fermelor cu mai puţine performanţe.
„Inaugurarea fermei de selecţie de la Ciba este o zi istorică pentru zootehnia din România, cât şi pentru zootehnia la nivel mondial (…) În cadrul asociaţiei avem peste 900 de ferme şi peste 70.000 de capete din rasa Aberdeen Angus în toate judeţele ţării, singura zonă care ne lipseşte este municipiul Bucureşti. Această rasă se poate creşte fără nicio problemă în României’, a arătat Gociman.
Potrivit reprezentantului asociaţiei, în România există deja un campion european şi vicecampion mondial pentru rasa Aberdeen Angus, care este crescut într-o fermă din judeţul Cluj.
„Acest exemplar a fost cumpărat în anul 2018 de la o licitaţie din Germania, însă nimeni nu ştia atunci că va fi campion. După ce a fost selectat, a fost adus în România iar la jumătate de an am primit vestea că a devenit campion european şi vicecampion mondial (…) Am fost cu un fermier din judeţul Cluj la o licitaţie în Germania şi ne-am rugat să selectăm un tăuraş foarte potrivit şi valoros pentru fermă dânsului. L-am selectat şi iată că a fost o decizie bună”, a relatat Ioan Teodor Gociman.
Rasa de origine scoţiană Aberdeen Angus a apărut în România în perioada anilor 1958-1961, când au fost aduşi tauri de reproducţie pentru a fi folosiţi la încrucişări industriale cu vaci slab productive din rasele locale, cu scopul de a se obţine hibrizi cu rezultate bune pentru producţia de carne.
Carnea bovinelor din rasa Aberdeen Angus se află la cele mai înalte standarde din punct de vedere al calităţii, fiind foarte gustoasă, de o frăgezime ieşită din comun, cu o culoare apetisantă, datorită selecţionării animalelor din cadrul acestei rase în direcţia producţiei de carne de calitate superioară de-a lungul generaţiilor şi până în prezent.
La rasa Aberdeen Angus, randamentul de abatorizare este de peste 60%, iar la tineretul foarte bine îngrăşat între 67 şi 72%, cu raportul de carne-oase mai mare de 5:1. AGERPRES