Asociaţia Clubul Sportiv Mureşul Luduş, finanțată de Primărie

Asociaţia Clubul Sportiv Mureşul Luduş, finanțată de Primărie

 

În luna februarie 2018, Asociaţia Clubul Sportiv Mureşul Luduş a solicitat Primăriei oraşului Luduş alocarea de la bugetul local a sumei de 135.000 de lei pentru activităţile sportive care se desfăşoară în anul 2018. În principal, activitatea sportivă a oraşului este reprezentată prin participarea la Campionatul Naţional de tenis de masă, Juniori I şi II; Campionatul şcolar de baschet; Campionatul judeţean de fotbal, Liga a IV-a seniori; Campionatul judeţean de fotbal, Liga a V-a seniori şi la Campionatele judeţene de fotbal juniori U15, U13, U11, U9. Documentaţia de solicitare a finanţării a fost întocmită conform prevederilor regulamentului de acordare a finanţării din bugetul local al oraşului Luduş; a activităţii sportive organizate în baza Legii Educaţiei Fizice şi Sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare;  prevederi stabilite prin HCL nr. 7/2018. Comisia constituită prin Dispoziţia nr. 122/2018 a primarului Cristian Moldovan, din care au făcut parte Mihai Paul Precup, Cosmina Banea şi Marius Dudilă a studiat cererea – cadru de finanţare a programului sportiv „Dezvoltarea activităţilor sportive în oraşul Luduş” de susţinere a activităţilor sportive de masă şi de performanţă desfăşurate în cadrul clubului şi a concluzionat că „Având în vedere aspectele menţionate, comisia constată că cererea de finanţare se încadrează în prevederile Regulamentului privind acordarea de finanţări din bugetul local al oraşului Luduş pentru activităţi sportive organizate în baza Legii nr. 69/2000”. Consiliul Local a aprobat finanţarea de la bugetul local a activităţilor Asociaţiei Clubul Sportiv Mureşul Luduş în anul 2018 cu suma de 135000 lei.

 

Ioan A. Borgovan