Asociaţia Fotbal Club Municipal va primi bani de la bugetul local chiar dacă este în executare silită şi acest aspect contravine legii. Secretarul municipiului, Maria Cioban, responsabil cu viza de legalitate a avizat cu toate acestea proiectul. Iar consilierii locali l-au votat.
Glumiţe şi chicoteli
Şedinţa extraordinară de Consiliu Local a debutat cu două şedinţe AGA. Prima a fost cea a SC The Science City for Research and Medical Informatics SA, un prilej de multe glumiţe şi chicoteli pentru consilierii locali şi angajaţii Primăriei Tîrgu-Mureş. Şi asta în ciuda faptului că se discuta anularea unor Hotărâri de Consiliu Local şi menţinerea altora, care pe viitor vor însemna sume semnificative ce vor fi suportate fie din bugetul local, fie din surse externe – credite, investitori privaţi etc. AGA a avut patru puncte pe ordinea de zi şi a vizat înlocuirea fostului Consiliu de Administraţie. Noul va fi reprezentat, dacă am înţeles bine în distracţia generală care a fost la şedinţa AGA, de cei doi viceprimari, Ovidiu Moldovan, şeful Locativ SA, arhitectul oraşului Daniela Miheţ, fostul consilier local Kolozsváry Zoltán şi Janossy Zoltán. Consilierii locali au mai aprobat ca hotărârile adoptate în 7 mai în şedinţa AGA a societăţii, atunci când s-a decis să fie atacate în instanţă hotărârile din 30 aprilie ale AGA, să fie anulate. Altfel spus, proiectul ,,Construirea Centrului de Afaceri Transilvania şi achiziţia supercomputer-ului”, depus în 8 mai la Ministerul, merge mai departe.
Remember – Oraşul Ştiinţific
Pentru cei care nu îşi mai amintesc, proiectul se cifrează la peste 57 de milioane de lei, din care finanţare nerambursabilă 31,5 milioane de lei, restul urmând să fie asigurat de către solicitant, adică societatea mai sus-amintită. Acum, din această sumă, Oraşul Ştiinţific are aportul în natură, acel teren de care deja aminteam mai sus care este evaluat în funcţie de ce proiect citim fie la 4,5 milioane de lei – în hotărârea CL, fie la 4,266 – în documentaţia Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) a SC The Science City for Research and Medical Informatics SA. Restul banilor vor fi asiguraţi fie din bugetul local, fie din alte surse, vom şti cu siguranţă până la sfârşitul anului. Argumentaţia biroului de avocatură Lucia Cătană, fost şef al Direcţiei Juridice din Primăria Tîrgu-Mureş, birou angajat de societatea al cărei preşedinte a fost până joia trecută arhitectul oraşului, Daniela Miheţ, a fost că hotărârile din 7 mai încalcă Legea administraţiei publice locale, deoarece doar primarul reprezintă interesele municipiului în instanţă, iar viceprimarul doar când acestea i se deleagă ceea ce nu s-a întâmplat în cazul Ionelei Ciotlăuş. De asemenea, acestea nu respectau nici Legea profesiei de avocat şi nici Codul de procedură civilă… Cert este că aleşii locali, unii seduşi de faptul că au fost ,,paraleli cu legea”, alţii de micile – mari înţelegeri pe sub mese, iar alţii convinşi că cele 11 proiecte gândite în cadrul Oraşului Digital au viitor, au votat pentru anularea acelor hotărâri.
Bakos Levente – la Transport
A doua şedinţă AGA s-a referit la mandatarea unui alt consilier local în Consiliul de Administraţie al SC Transport Local SA după ce Cornel Brişcaru a demisionat din această funcţie, iar între timp i-a încetat şi mandatul de consilier local, după ce a fost exclus din PSD. Propunerile au fost Bakos Levente de la UDMR şi Dan Sâmpălean de la PNL. Nu vă mai ţinem în suspans – până la încheierea şedinţei de CL, când a fost prezentat noul reprezentant, de altfel prea puţini aleşi locali mai erau în sală când a fost citit procesul verbal al comisiei de validare – şi vă spunem că acesta este Bakos Levente, ales cu 15 voturi. Cinci voturi a primit Dan Sâmpălean, iar două voturi au fost anulate.
Ordinea de zi s-a „îngrăşat”
Şedinţa de Consiliu Local nu a mai avut şase puncte, aşa cum o lăsasem acum două săptămâni pe cea ordinară ci 14, plus patru urgenţe. Prima urgenţă a devenit primul punct pe ordinea de zi, astfel că deliberativul s-a îmbogăţit cu un nou consilier local, validat şi cu jurământul depus. Directorul Colegiului Naţional „Alexandru Papiu Ilarian”, soţia şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean şi preşedinte al PSD Tîrgu-Mureş, Cristina Someşan, va fi noul reprezentant al social-democraţilor în forul deliberativ municipal. Aceasta îi ia locul lui Cornel Brişcaru, exclus în 22 mai din PSD pentru motivele pe care le-am enunţat într-un număr trecut, şi anume încălcarea literelor c, d, e, f, g, h şi k ale articolului 30 din Statutul PSD. Cum se va descurca noul consilier local, care părea cam pierdut în timpul primei sale şedinţe de CL vom vedea în viitor, până atunci beneficiază de prezumţia de bună-credinţă şi corectitudine, chiar dacă este soţia lui şefu’.
Nu! pentru containere
Proiectul privind achiziţia a 35 de containere subterane nu a avut succes nici de această dată, chiar dacă Executivul a trimis la înaintare artileria grea – reprezentanţi ai proprietarilor. Astfel, în şedinţa CL au apărut ca susţinători ai proiectului preşedintele Ligii Asociațiilor de Proprietari, Dumitru Rus, nimeni decât fostul șef al serviciului care răspundea de relaţia cu asociaţiile de proprietari din Primăria Tîrgu-Mureş, între timp pensionat, şi alţi doi preşedinţi de asociaţii cu lecţia bine învăţată de a lăuda şi preaslăvi ceea ce au făcut primarul Dorin Florea şi fostul viceprimar, actual consilier local Claudiu Maior … de parcă nu aceasta era atribuția lor.
33 de preşedinţi de asociaţii au solicitat aceste containere, suntem siguri după o largă consultare a celor pe care îi reprezintă.
Revenind însă la proiect, Primăria a propus achiziţionarea a 35 de containere la preţul de 9.300 de euro bucata, preţ ce putea fi mai mic în urma organizării licitaţiei. Necesarul de astfel de containere ar fi de 500, dacă ar fi să o cităm pe Ionela Ciotlăuş. În final, la vot, proiectul a fost respins, după ce s-au contabilizat 11 voturi pentru şi alte 11 împotrivă, ţinând cont de abţineri.
Sport de 10 (milioane)…
Cam aşa s-ar putea sintetiza intenţia Executivului de a aloca 10 milioane de lei susţinerii sportului de performanţă în municipiul Tîrgu-Mureş, mai precis a cinci cluburi private – FC Municipal, BC Mureş, City’us, CS Universitar şi BC Nova Vita. Intenţie care ar ridica la binişor peste 10 milioane de euro banii alocaţi din 2009 încoace aceloraşi cluburi, cu mici modificări, din care jumătate au fost alocaţi fostei divizionare A – FCM.
Cea mai mare dispută l-a stârnit contractul de asociere cu FC Municipal, club aflat în executare silită. Potrivit viceprimarului Ionela Ciotlăuş, ţinând cont de datoriile clubului către bugetul de stat, asocierea ar fi contrară legislaţiei în vigoare.
Mai precis, pe 7 august, Finanţele mureşene scot din nou la licitaţie pentru recuperarea creanţelor datorate de Asociaţia Sportivă Fotbal Club Municipal bunuri în valoare de patru milioane de euro de la băncile antrenorilor până la camerele de supraveghere. Este pentru a doua oară în decurs de un an când se organizează o asemenea licitaţie publică în încercarea de a recupera de la club restanţele către bugetul de stat după cea din decembrie anul trecut. Care este cuantumul real al datoriilor este un mister, atâta vreme cât finanţiştii se apără de a divulga orice informaţie cu obligaţia de a păstra confidenţialitatea acestor date.
În orice caz, fiind în executare silită, FC Municipal nu mai putea fi eligibilă pentru acordarea de finanţare nerambursabilă. Nu o spunem noi, ci stă scris negru pe alb în legislaţia în vigoare. Astfel, această prevedere apare în Legea nr. 350/2006, art.4 Principii de finanţare şi art.21 lit a) condiţii de eligibilitate, în Ordinul nr.130/2006, anexa nr.2 Criterii de eligibilitate pct.d), precum şi în Regulamentul de sprijinire a activităţilor sportive din municipiul Tîrgu-Mureş. Ca să ne oprim doar asupra ultimului, menţionăm că la modalităţile de sprijin se precizează că sportul de performanţă poate fi sprijinit prin încheierea unor contracte de asociere şi acordarea de finanţări nerambursabile. ,,Sprijinul poate fi solicitat numai de persoane juridice (structuri sportive) independente cu sediul şi activitatea principală în municipiul Tîrgu-Mureş”, se arată în regulament, iar ,,Structura sportivă care solicită sprijin nu trebuie să aibă datorii la stat (taxe, impozite), să aibă certificat de identitate sportivă, să se înregistreze în baza de date a Primăriei Municipiului Tîrgu-Mureş (Statut, sediul actual, nr. cont bancar, persoane de contact etc.)”.
Clauze la contract
Consilierii nu au ţinut cont de acest aspect şi au propus introducerea câtorva clauze în contractul de asociere, astfel încât banii să ajungă într-adevăr şi la juniori. „Am dori suplimentarea în contractul de asociere, în cadrul secţiilor de juniori I şi II, prin minim două cantonamente pe an pentru pregătirea juniorilor I şi II la FCM, înscrierea în campionatul naţional organizat de FRF a juniorilor la fiecare categorie de vârstă, introducerea a minim 5 juniori în lotul lărgit la antrenamentele de seniori, inclusiv participarea în cantonamente a acestor juniori”, a propus fostul viceprimar Józsa Tibor.
De asemenea, alesul local a mai susţinut ca în contractul de asociere să se precizeze că juniorii vor avea asigurată hrana şi suplimentele de vitamine, zilnic, echipamentul să fie inscripţionat cu denumirea Consiliul Local Tîrgu-Mureş, iar în Consiliile Directoare ale celor cinci cluburi – nu doar la FCM să fie majoritari consilierii locali. Cu aceste amendamente, aleşii locali au votat alocarea către FCM a patru milioane de lei, care pot fi suplimentaţi cu alte câteva milioane dacă echipa se clasează pe unul dintre primele trei locuri – adică între 3,5 milioane de lei şi 1,6 milioane de lei.
BC Mureş a primit 3 milioane de lei, City’us – 1,5 milioane de lei, CS Universitar – 800 de mii de lei, iar BC Nova Vita – 500 de mii de lei. În funcţie de performanţa la sfârşitul sezonului 2013-2014, aceste fonduri se vor suplimenta sau nu.
Sportul de performanță și de masă
Cu toate că au votat banii pentru cele cinci cluburi private, mai mulţi consilieri locali au susţinut că este nevoie de schimbarea regulamentului referitor la susţinerea sportului de performanţă şi de masă. „Eu cred că trebuie făcut un efort conjugat spre a aduce nişte investitori în domeniul respectiv care să facă un management performant la toate aceste cluburi”, a susţinut Kikeli Pál, consilier local UDMR.
Viceprimarul Peti András a propus – deşi nu a fost foarte explicit, încurcându-se în declaraţii -, că acei bani care se vor economisi de la sportul de performanţă să fie alocaţi concursului de proiecte pentru celelalte cluburi sportive, în timp ce Ioana Roman a susţinut că regulamentul concursului de proiecte ar trebui revizuit integral, iar accesul la baza materială administrată de Primărie să fie mult mai larg. În ciuda acestor intenţii de modificare, prezentele hotărâri de CL de alocare a banilor vor fi contestate.
,,Bătaie de joc” și curiozități
Prezent din nou la şedinţa de Consiliu Local, proprietarul companiei IT Reea, Dan Maşca, a criticat vehement modul cum se alocă aceşti bani, acuzându-i deopotrivă atât pe consilierii locali cât şi pe preşedinţii de cluburi că denaturează piaţa şi că îşi bat joc de miile de sportivi şi de zecile de mii de contribuabili din municipiu. „Pentru treaba aceasta am să fac plângere la Consiliul Concurenţei pentru că denaturaţi piaţa sportivă din acest oraş, risipind aceşti bani, denaturaţi o piaţă sportivă şi nu daţi şansa tuturor antrenorilor şi copiilor să aibă o şansă egală la aceste fonduri care se risipesc de ani de zile pe sport”, a avertizat Maşca.
Dincolo de conflict, supărări, certuri etc. curiozităţile noastre sunt următoarele: De ce proiectul de hotărâre referitor la contractul de asociere dintre primărie şi Asociaţia Sportivă Fotbal Club Municipal purta viza de legalitate a secretarului municipiului, Maria Cioban, dacă Instituţia Prefectului va notifica hotărârea, chiar dacă nu are miză politică, pentru că am înţeles că doar acelea sunt pe gustul prefectului Corneliu Grosu şi nu neapărat cele nelegale, cum îi cer atribuţiile de prefect, şi care este punctul de vedere al Camerei de Conturi?
Strada de legătură
În final, remarcăm că a revenit în atenţie din nou celebra stradă de legătură între strada Livezeni şi strada Gheorghe Marinescu, peste Platoul Corneşti, pentru care aleşii locali şi-au dat acordul faţă de indicatorii tehnico-economici, la pachet cu alte 12 străzi. Banii ar urma să fie atraşi din fonduri europene, iar realizarea străzii de legătură, respectiv modernizarea celorlalte ar însemna cam 45 de milioane de lei.
Avocatul Poporului sesizează
Cetăţenii care locuiesc în blocul nr. 51 din Aleea Carpaţi au sesizat Avocatul Poporului, după ce au rămas fără apă caldă în urmă cu o lună. Coordonatorul biroului Tîrgu-Mureş, Eugen Ciobotă, a atras atenţia că prin sistarea furnizării apei calde sunt încălcate drepturile cetăţenilor garantate prin Constituţie.
Furnizarea apei calde a fost întreruptă după ce EON a sistat alimentarea cu gaz metan a centralei termice din cartier. ,,Am solicitat celor de la E.ON prelungirea contractului pentru că contractul expirase. În momentul de faţă suntem la zi cu toate facturile achitate la E.On şi încă nu am primit un motiv în scris de ce nu doresc să reia furnizarea gazului. În momentul de faţă în sistem centralizat mai există 550 de apartamente, din care 200 sunt în proprietatea Primăriei”, a spus directorul Locativ SA, Ovidiu Moldovan, reprezentantul operatorul de energie termică.
Ligia Voro