Începând de astăzi, 27 iunie, Asocierea Polaris M. Holding – Urban Grup Environment a semnat cu ADI Ecolect contractul de colectare a deșeurilor pentru zona 2 Mureș.
Perioada de mobilizare este de cinci (5) zile.
„Mulțumim locuitorilor din Târgu Mureș pentru susținerea și pentru încrederea acordată. După zilele de mobilizare, deșeurile nu vor mai fi o problemă.
Însă, nu ne limitam doar la colectarea eficientă a deșeurilor. Am venit aici cu obiectivul clar de a respecta țintele de colectare și invităm cetățenii să devină partenerii noștri în colectarea separată a deșeurilor. Cum? Să colecteze separat plasticul, hârtia, sticla și metalul, iar deșeurile reziduale și biodegradabile să le depoziteze separat.
Din respect pentru mureșeni, ne angajăm să oferim un serviciu de calitate, de lungă durată, să menținem curățenia și igiena și să contribuim astfel la un mediu sănătos și prosper pentru comunitate. La treaba! Munkára fel!”, a declarat Marius Secăreanu, reprezentantul Asocierii Polaris M. Holding – Urban Grup Environment.
Frecvența de colectare a deșeurilor în zona 2 Târgu Mureș:
Mediul URBAN:
Puncte de colectare plurifamiliale:
- Hârtie – separat – de două ori/săptămână;
- Plastic – separat – de două ori/săptămână;
- Metal – separat – de două ori/săptămână;
- Sticlă – separat – o dată/săptămână;
- Biodeșeuri și reziduale – zilnic de luni până sâmbătă;
Gospodării individuale (case):
- Hârtie – separat – de două ori/lună;
- Plastic -separat – de două ori/lună;
- Metal – separat – de două ori/lună;
- Sticlă – separat – o dată/lună;
- Biodeșeuri și reziduale – o dată/săptămână.
Mediul RURAL:
Puncte de colectare plurifamiliale:
- Hârtie – separat – o dată/săptămână;
- Plastic – separat – o dată/săptămână;
- Metal – separat – o dată/săptămână;
- Sticlă – separat – o dată/lună;
- Biodeșeuri și reziduale – de trei ori/săptămână în comunele: Sangeorgiu de Mureș, Cristesti, Santana de Mureș;
- Biodeșeuri și reziduale – o dată/săptămână în restul comunelor.
Gospodării individuale (case):
- Hârtie – separat – o dată/lună;
- Plastic – separat – de două ori/lună;
- Metal – separat – de două ori/lună;
- Sticlă – separat – o dată/lună;
- Biodeșeuri și reziduale – o dată/săptămână
Frecvența de colectare și modalitatea de colectare a deșeurilor municipale generate de către utilizatorii non-casnici (similare) vor fi aceleași cu cele aplicate colectării deșeurilor municipale de la utilizatorii casnici.
Pentru utilizatorii non-casnici dotarea cu recipiente corespunzătoare va fi făcută de fiecare utilizator în parte sau de operator (contracost).
Zona 2 Mureș este alcătuită din: Municipiul Târgu Mureș, Orașul Miercurea Nirajului și comunele Band, Pănet, Mădăraș, Sâncraiu de Mureș, Sântana de Mureș, Cristești, Ernei, Sângeorgiu de Mureș, Livezeni, Corunca, Glodeni, Gornești, Hodoșa, Vărgata, Eremitu, Bereni, Măgherani.
Pentru o informare corectă și transparentă privind serviciul de salubrizare din zona 2 Mureș, Asocierea Polaris M. Holding SRL- Urban Grup Environment SRL va publica pe pagina de Facebook „Urban Grup Environment” toate informațiile necesare despre activitatea prestată.
Biroul de presă
Polaris M Holding
Urban Grup Environment
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.