Tîrgu Mureș a fost cel de-al patrulea oraș în care ne-am oprit pentru a căuta cei
mai talentați fotbaliști din cadrul turneului Neymar Jr’s Five. Emoțiile au fost și
mai puternice pentru că de aici a venit echipa câștigătoare a finalei naționale de
anul trecut, Hau că Bau, echipă care a reprezentat România la prima finală mondială,
Cele două terenuri din incinta Complexului Sportiv Agora au găzduit cele 32 de
echipe, venite să ne arate că mureșenii excelează la fotbalul cinci-la-cinci. Pe
teren am evoluat atât jucători profesioniști, dar și amatori. Am văzut cum au jucat
cot la cot tatăl și fiul în aceeași echipă, dar și cum dirigintele a venit să-i
susțină pe cei cinci elevi ai clasei a 11-a G, din echipa cu aceeași nume.
Competiția a fost acerbă, fiecare echipă prezentă dorindu-și victoria. Au fost multe
meciuri care s-au încheiat cu golden goal, am văzut multe cartonașe galbene,
eliminări, goluri spectaculoase și…foarte multă strategie. Meciurile au fost mult
mai lungi decât la etapele de calificări precedente, cele mai multe terminându-se în
limita celor zece minute de joc. Cel mai scurt meci a durat șase minute.
Jucătorii, nu numai că ne-au impresionat pe teren, dar au stat foarte bine și la
capitolul creativitate, atunci când a venit vorba de numele echipelor înscrise –
Inter Solo, Los Galacticos, West Ham Rodna, dar i-am avut pe teren și pe Narnia,
Spartanii, Ball In, Shisha sau Vikingii.
În finală au ajuns echipele Astoria Mureș și F.R. Ady. Ambele echipe câștigaseră
toate meciurile până în finală. Meciul a fost unul foarte echilibrat, ambele echipe
având jucătorii foarte bine poziționați în teren, însă, încetul cu încetul, Astoria
Mureș a reușit să elimine rând pe rând toți membrii echipei F.R. Ady, iar meciul s-a
încheiat cu scorul de 5-0 în opt minute. Astfel, echipa Astoria Mureș completează
tabloul finalei naționale din 10 iunie de la București.
Astoria Mureș, alături de ABC United (București), NetRom (Craiova) și FC Banatul
(Timișoara) sunt cele patru echipe calificate în finala națională. Seria de
calificări continuă la Cluj-Napoca (6 mai), Iași (13 mai) și Constanța (27 mai). O a
opta etapă va avea loc peste Prut, la Chişinau, pe 20 mai.
Outplay them all!
Foto: Mihai Stetcu / Red Bull Content Pool