Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș marchează începutul anului universitar 2017-2018 prin lansarea proiectului UMF Student Bike, unic la nivel național, alături de Atelierele Pegas.
Studenții Universității vor beneficia de 200 de biciclete Pegas personalizate cu sigla UMF, care le vor permite să se deplaseze mai rapid în oraș, între cămine studențești, universitate și spital și, în același timp, să promoveze atât beneficiile mersului pe bicicletă pentru sănătate și mediul înconjurător, cât și sistemul de Smart Bike-Sharing.
„University bike este modul în care noi spunem că ne iubim orașul!”
Rectorul UMF Tîrgu Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei, a declarat că prin acest proiect Universitatea se implică în viața comunității locale și a transmis că speră ca demersul să beneficieze de suport mai larg din partea tuturor autorităților locale.
„Rămânem consecvenți misiunii sociale pe care Universitatea și-a asumat-o, de a da un semnal de implicare în viața comunității locale. Susținem în modul cel mai concret, nu doar declarativ, acțiunile cu impact pe termen lung și credem că și acum, ca și altă dată, avem datoria să fim lideri de opinie și de acțiune, să fim o Universitate dinamică și responsabilă. Aștept ca acest proiect să aibă un suport mai larg din partea tuturor autorităților locale. Suntem o Universitate care are viață și în care permanent trebuie să se întâmple ceva frumos. Iar University bike este modul în care noi spunem că ne iubim orașul!”, a declarat prof. dr. Leonard Azamfirei.
Sistemul de smart bike-sharing, primul de acest gen adoptat de o instituție de învățământ din Romania, este un serviciu comun care pune la dispoziţie şi permite studenților să împrumute o bicicletă. Schema de bike-sharing are o caracteristică flexibilă: poţi lua o bicicletă dintr-un punct şi, în funcţie de nevoie sau destinaţie, o poţi lăsa în alt loc predefenit.
Smart Bike-sharing-ul imaginat de Pegas se bazează pe un antifurt inteligent montat pe bicicletă cu mai multe funcţii controlat printr-o aplicaţie de telefon. Acesta urmează un flux tehnologic uşor şi modern spre a uşura interacţiunea cu cel care folosește acest sistem. Auto-lock-ul inteligent, „creierul” sistemului de bike-sharing, este un sistem ultra-performant care conţine câteva funcţii esenţiale şi care definesc sistemul de bike sharing.
Cel care dorește să utilizeze o bicicletă, cu ajutorul unei aplicații de telefon conectate la acest smart-lock, scanează un cod QR plasat pe acesta, inițiază procesul de inchiriere iar smart-lockul deblochează bicicleta. Procesul de returnare este la fel simplu: la parcarea bicicletei împrumutate într-un spațiu predefinit, se va stopa perioada de utilizare prin aceeași aplicație, iar smart-lock-ul va bloca la loc bicicleta.
“Practic, o dată cu introducerea acestui sistem, se face pasul către o nouă etapă în domeniul sistemelor de transport alternative. Aici trebuie menţionat şi faptul că acest sistem este unul dintre cele mai prietenoase de acest gen cu mediul înconjurător. Ceea ce prezentăm acum la Târgu Mureș este o primă etapă din orașul viitorului. Astfel, implementăm împreună ceea ce specialiștii numesc smart city – un oraș care folosește tehnologia modernă pentru a fluidiza traficul, a îmbunătăți transportul public, a reduce poluarea și consumul de energie, pe scurt, un oraș care folosește tehnologia pentru a imbunătăți viața locuitorilor,” explică Andrei Botescu, co-fondator Atelierele Pegas, sistemul pe care îl lansează la UMF Târgu Mureș.
Nevoile actuale din oraşele supra-aglomerate, valorile în creştere ale poluării la nivel global, tendinţa de sendentarism sau crearea unor sisteme de transport alternative şi eficiente sunt câteva din problemele la care bike-sharing-ul se regăseşte la nivel de soluţie şi poate răspunde concret la acestea.
Evenimentul de lansare a proiectului va avea loc marți, 26 septembrie, ora 16.00, în Campusul Universității. Întreaga comunitate academică este invitată să participe pentru a susține bike-sharing-ul în ameliorarea poluării și a promova bicicleta ca mijloc de transport.
În cadrul evenimentului va fi prezentat sistemul de Smart Bike-Sharing, studenții având posibilitatea de a testa bicicletele, care vor putea fi închiriate începând de miercuri, 27 septembrie.
Despre Atelierele Pegas
La cinci ani de la relansarea celor mai cunoscute biciclete din anii ’70-’80, Atelierele Pegas au adus publicului 28 noi modele special create pentru toată familia. Până în prezent, peste 25.000 de biciclete din noile colecţii Pegas au ajuns la clienţi din ţară şi din Europa.În octombrie 2015 proiectul Pegas a intrat în parteneriat cu Network One Distribution, parteneriat prin care îşi va accelera dezvoltarea la nivel naţional şi internaţional. În urmatorii trei ani, Atelierele Pegas ţintesc o creştere de zece ori a volumului de biciclete, până la 25.000 de bucăţi anual şi o cifră de afaceri de 5 milioane de euro.
De peste șapte decenii, Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș, instituție de învățământ superior și de cercetare de interes național, cu predare în limbile română, maghiară şi engleză, formează medici, farmaciști şi alţi specialişti pentru a se dedica celei mai nobile misiuni puse în slujba omului, salvarea vieții. UMF Tîrgu Mureș este o universitate dinamică, puternică și cu un ritm alert de dezvoltare, ale cărei deziderate sunt prestigiul, performanța și profesionalismul.În amfiteatrele şi laboratoarele moderne ale Facultăților de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie sunt cultivate devotamentul, pasiunea, generozitatea, compasiunea și profesionalismul, calitățile fundamentale ale profesionistului din sănătate.