Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de ploi torenţiale, grindină, intensificări de vânt, pentru toată ţara, valabilă de joi, ora 15.00, până sâmbătă, la ora 6.00. Conform informării postate pe site-ul ANM, din după-amiaza zilei de joi, până în dimineaţa zilei de sâmbătă, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, la început în vestul, nordul, centrul ţării şi la munte, apoi, pe parcursul zilei de vineri şi în noaptea de vineri spre sâmbătă, mai ales în jumătatea estică. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 50 l/mp.
AGERPRES