Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o informare meteo de ploi moderate cantitativ şi intensificări de vânt valabilă de joi de la prânz până vineri dimineaţă în întreaga ţară. Potrivit meteorologilor, în intervalul 17 octombrie ora 12,00 – 18 octombrie ora 10,00, în Dobrogea, sudul Moldovei, estul Munteniei, Transilvania şi Maramureş va ploua şi se vor cumula local 15 l/mp şi izolat 20 l/mp. În regiunile sud-estice şi în zona de munte, vântul va avea intensificări cu viteze de 45…50 km/h, iar pe crestele Carpaţilor Meridionali şi Munţilor Banatului se vor depăşi la rafală 80…90 km/h şi trecător va mai ninge slab. AGERPRES
Category: Stirile Punctul