
În lista manifestărilor cultural – artistice ce se vor desfășura în acest an în Sighișoara se regăsesc și „Zilele Sighișoarei” care vor fi organizate în perioada 18-20 mai.
Manifestarea va fi organizată în perimetrul strada Morii, Piața Octavian Goga, Piața Sigma, scena festivalului urmând a fi amplasată în Piața Sigma. Programul manifestărilor va cuprinde: sesiuni de comunicări științifice cu titlul „Sighișoara la Centenar”, secțiuni dedicate copiilor, secțiunea de arte vizuale, concerte, sport, ateliere de creație, mese rotunde.
Agenții economici interesați să desfășoare activitate de comerț pe perioada evenimentului „Zilele Sighișoarei” pot depune, până la data de 15.05.2018, la Registratura Municipiului Sighișoara, Piața Muzeului, nr. 7, o solicitare privind închirierea unei suprafețe de teren și autorizarea activității de comerț care să fie însoțită de documentele necesare în vederea autorizării. Taxele pentru închirierea/folosirea terenului necesar desfășurării activităților comerciale sunt cele stabilite prin Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 201/28.12.2017 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pe anul 2018 – Anexa nr. 8, după cum urmează:
- alimentație publică cu băuturi alcoolice 40 lei/mp/zi
- alimentație publică fără băuturi alcoolice 25 lei/mp/zi
- produse de artizanat, artă 20 lei/mp/zi
- produse industriale 30 lei/mp/zi
- terase 5 lei/mp/zi
Atribuirea terenurilor se va face în ordinea cronologică a depunerii cererilor.
La taxele de închiriere se vor adăuga cheltuieli de regie, însemnând:
- taxă de salubritate, în valoare de 6 lei/zi, reprezentând închiriere recipient gunoi și colectare;
- taxă de energie electrică (montare dispozitiv și consum diferențiat în funcție de nr. de prize), în cuantum de 16 lei/zi pentru o priză.
Mai multe detalii se pot obține pe situl Primăriei Sighișoara.
Cristina Vancea
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.