Poliţia mureşeană a marcat Ziua Internaţională a Copilului prin activităţi menite să-i apropie pe cei mici de instituţia noastră, prin implicarea directă a acestora în activităţi comune cu poliţiştii. În seria manifestărilor, un loc important îl ocupă ZIUA PORŢILOR DESCHISE. Este esenţial ca tinerii să înţeleagă din primii ani de viaţă locul şi rolul poliţiei…
Autor: Punctul
Gratis la Zoo şi cu trenuleţul, de 1 iunie, pentru copii!
Primăria Tîrgu Mureş oferă copiilor gratuit, joi, 1 iunie 2017 plimbări cu trenuleţul de la Platoul Corneşti. Cei mici au ocazia să îl revadă pe mult îndrăgitul Tomy, care va circula pe aceeaşi rută. Copiii beneficiază de gratuităţi şi la intrarea la Grădina Zoologică din Tîrgu Mureş. De 1 iunie, cei mici pot vizita gratis…
8 milioane de lei pentru modernizarea unui parc în Luduş
Două noi parcuri vor fi amenajate cu fonduri nerambursabile în municipiul Gheorgheni, judeţul Harghita, şi oraşul Luduş, judeţul Mureş, pe terenuri degradate şi neutilizate, valoarea totală a proiectelor ridicându-se la peste 10,5 milioane de lei, a informat miercuri Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, cele două contracte de finanţare au…
Consulat Onorific al Mexicului pentru judeţul Mureş
Ambasadorul Mexicului în România, Jose Arturo Trejo, a inaugurat, miercuri, Consulatul onorific al ţării sale la Cluj-Napoca. Ambasadorul Arturo Trejo a declarat, în cadrul ceremoniei de inaugurare, că acest demers va contribui la strângerea relaţiilor dintre Mexic şi România, subliniind, totodată, potenţialul cultural şi economic al Clujului, în special pe domeniul IT. Consulul onorific al…
Arhiepiscopul Buendia:Există voinţă pentru rezolvarea situaţiei Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş
Nunţiul Apostolic al Sfântului Scaun în România, arhiepiscopul Miguel Maury Buendia, a declarat miercuri, după o întrevedere de circa două ore cu autorităţile locale, reprezentaţi ai Bisericii Romano-Catolice şi politicieni, că a constatat că există voinţă pentru rezolvarea situaţiei Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş şi că trebuie să existe şi soluţii. „Pentru mine, este…
A furat noaptea dintr-un restaurant
Un tânăr, din Tg. Mureş, a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, pentru comiterea unei infracţiuni de furt calificat. Bărbatul ar fi sustras un laptop, două tablete şi suma de 800 de lei. La data de 19.05.2017, poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale – Poliţia Municipiului Tg. Mureş, au desfășurat o percheziţie domiciliară…
Un mort şi cinci răniţi, dintre care trei grav, în accidentul de la Dumbrăvioara
O persoană a murit şi cinci au fost rănite, dintre care trei grav, în urma tamponării frontale dintre două autoturisme care a avut loc miercuri pe Drumul Naţional 15, în localitatea Dumbrăvioara. ‘În urma coliziunii dintre cele două maşini au rezultat mai multe victime: un cod negru, trei cod roşu şi doi cod galben. Inspectoratul…
Expozitie internaţională de creaţie plastică
Uniunea Artistilor Plastici Profesionisti din Romania, Filiala Mures, organizează vernisajul Expozitiei internationale de creatie plastica “ODATA CA NICIODATA” joi 1 Iunie 2017, de la ora 13:00. Vernisajul va avea loc în Complexul Cetatea Medievala Tirgu Mures, bastionul Blanarilor (Galeria et. 2). Curatori sunt Mana Bucur si Iulia Mircea. Prezentarea este realizată de Oliv Mircea.
Promoţie în luna iunie la teatru
În luna iunie a anului 2017, Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Național Târgu-Mureș vine în întâmpinarea spectatorilor săi cu o nouă campanie intitulată Ține-ți prietenii aproape! Adu-i la teatru! Ideea campaniei constă în faptul că, orice spectator care își aduce încă patru prieteni la un spectacol primește un bilet gratis. Cu alte cuvinte, fiecare spectator…
Cursa gratuit de iniţiere în speologie
Casa de Cultură a Studenților din Tîrgu Mureș, împreună cu Asociația Speologică „Geoda” și Universitatea „Dimitrie Cantemir”, organizează în perioada 9 – 23 iunie 2017 cursuri gratuite de inițiere în speologie. Cursul cuprinde două secțiuni, teoretică și practică, predominantă fiind partea practică. Lectorii acestui curs vor fi Marius Cigher – președinte AS Geoda, Cristian Graur…
Incendiu într-o hală dezafectată a fostei fabrici Ilefor din Târgu Mureş
Un nou incendiu a izbucnit, miercuri, la o hală dezafectată care a aparţinut fostei fabrici de mobilă Ilefor Târgu Mureş, iar pentru stingerea acestuia au fost mobilizate două autospeciale şi 11 pompieri. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ al judeţului Mureş, căpitanul Cristian Virag, a declarat pentru AGERPRES că la faţa…
Accident cu opt victime, dintre care patru încarcerate, pe DN 15, la Dumbrăvioara
Opt persoane au fost rănite, dintre care patru sunt încarcerate, în urma unei tamponări frontale între două autoturisme, care a avut loc miercuri, pe Drumul Naţional 15, în localitatea Dumbrăvioara. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ al judeţului Mureş a trimis la faţa locului o autospecială cu apă şi spumă, două autospeciale de transport personal…
Trupa Tamasi Aron în turneu la Târgu-Mureș cu trei spectacole
În perioada 1-6 iunie, Trupa Teatrului Tamasi Aron se va afla în turneu la Târgu Mureș cu trei din producțiile sale: A douăsprezecea noapte, Burghezul gentilom și Concertul in memoriam Cseh Tamas — Paltonul de iarnă uitat pe mine. Situată la fragila graniță dintre comedie și dramă, piesa A douăsprezecea noapte a ispitit mereu prin…
Autobuz pentru platoul Corneşti
Societatea de Transport Local Tîrgu Mureș introduce din data de 1 iunie o cursă specială spre Platoul Cornești. Traseul este următorul: Autogara Transport Local – Autogara Voiajor – Gara CFR – B-dul 1848 – Centru – Platoul Cornești și retur. Plecări Autogara Transport Local: 10:00 12:00 14:00 16:00 18:00 Plecări Platoul Cornești 11:00 13:00 15:00…
Activităţi de Ziua Copilului la Teatrul Naţional
Academia Femeilor din Târgu-Mureș, Teatrul aNațional Târgu-Mureș, Asociația Divers, IBM și Radio Târgu-Mureș organizează diverse activități pentru copii. Evenimentul va avea loc joi 1 iunie 2017, între orele 10:00 și 17:00, în foaierul mare al Teatrului Național. Copiii și părinții sunt așteptați la standuri unde se vor desfășura diferite activități – lucru manual cu pâsla,…
Concluziile conducerii ASA Târgu Mureş
Sezonul Ligii 1 Orange este aproape de final. Formația noastră va disputa ultimul joc, pe teren propriu, luni, 5 iunie, de la ora 15.00, cu CSM Poli Iași. Din păcate, ASA Tîrgu-Mureș va încheia sezonul în postură de echipă retrogradată în al doilea eșalon al țării. „Ne cerem scuze suporterilor echipei pentru că nu am…
Aproape 2.500 angajaţi ai companiei Leoni, sancţionaţi disciplinar în urma grevei din 10-11 mai
Aproximativ 2.500 de angajaţi ai companiei româno-germane Leoni din Bistriţa, care în perioada 10-11 mai au participat la o grevă spontană considerată ilegală, au primit sancţiuni disciplinare, potrivit informaţiilor furnizate marţi, în cadrul unei întâlniri cu presa, de către managerul interimar al firmei, Ralf Singmann, care este şi responsabil al companiei pe Europa. Numărul acestora…
Grefierii mureşeni susţin Asociaţia Grefierilor din România
Având în vedere adoptarea de către Senatul României a proiectului Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice precum şi rolul acestei categorii profesionale la înfăptuirea actului de justiţie, alături de magistraţi, realitatea din instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea privind condiţiile de muncă şi volumul de activitate, importanţa muncii desfăşurate de către…
Protest spontan la APM Mureş
Angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Mureş au protestat, marţi, timp de două ore, în curtea instituţiei, faţă de nivelul scăzut de salarizare. Lidera sindicaliştilor din APM Mureş, Ioana Baciu, a declarat, pentru AGERPRES, că salariile angajaţilor instituţiei nu au mai fost majorate din anul 2009 şi că o creştere procentuală a acestor salarii le-ar…
Simpozionul “Azi nu fumez” la Târgu Mureş
Societatea Română de Pneumologie și Spitalul Clinic Județean Mureș vă invită la Simpozionul “Azi nu fumez”, organizat cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun, miercuri, 31 mai, ora 11.00, la Casa de Cultură “Mihai Eminescu” din Tîrgu Mureș. În cadrul acestui eveniment vor fi prezentate rezultatele unui proiect în care au fost implicați tineri instituționalizați, DGASPC…
Fangli Henrietta a obţinut locul 2 la nataţie
La Campionatele Internationale de Nataţie ale Romaniei desfăşurate în perioada 24-28 mai la Bucuresti, mureşeanca Fangli Henrietta de la CSS Târgu Mureş a ocupat Loc.II la 50m bras fete Junioare şi loc.III la 100si 200m bras fete Junioare. Sportiva a fost antrenata de Prof. Petelei Attila.
TAF-urile fabricate şi concepute de IRUM Reghin, la cel mai mare târg de exploatare forestieră din lume
Unicul producătorul român de tractoare articulate forestiere, IRUM Reghin, o companie cu capital exclusiv românesc, participă la cel mai mare târg de exploatare forestieră din lume, Elmia Wood 2017 din Suedia, cu utilajele TAF 2012 G şi TAF 2012 Powershift, proiectate exclusiv de inginerii societăţii. IRUM Reghin, cu cele două tipuri de utilaje TAF 2012,…
Tineri pentru tineri
În luna mai 2017, 8 studenţi ai Universităţii Dimitrie Cantemir din Târgu-Mureş – Anda Căpîlnean, Amalia Petcu, Zsuzsanna Peter, Mădălina Lăpădat, Cătălina Cociş, Andrei Ana, Erika Denes şi Alexandra Boaca – au fost implicaţi în a treia etapă a Proiectului „TINERI PENTRU TINERI!”, iniţiat de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mureş – Compartimentul de Analiză şi…
Percheziţii la contrabandişti
La această oră, polițiștii din Mureş efectuează opt percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de comercializare de ţigarete de contrabandă. Prejudiciul cauzat este de peste 10.000 de lei. La data de 30 mai a.c., polițiști de investigare a infracţiunilor economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureş, efectuează 8 percheziții, în judeţul Mureş, la locuinţele…
Termenul limită pentru înscrierea în competiţia E.ON Energy Globe Award Romania 2017 a fost prelungit până la 16 iunie
Termenul limită pentru înscrierea proiectelor şi a ideilor din domeniul eficienţei energetice şi al protejării mediului în cadrul competiţiei E.ON Energy Globe Award 2017 a fost prelungit de la 31 mai până la 16 iunie, pentru a da posibilitatea cât mai multor titulari de astfel de iniţiative să le înregistreze în concurs. Competiţia este deschisă…
Curți, legi și Zilele orașului
1. Radu Bălaș a propus o chestie simplă. Având în vedere că nu toți directorii de școli își asumă responsabilitatea de a deschide curtea școlilor în afara programului școlar, a dorit ca acest lucru să fie asumat de Consiliul Local. La acest capitol am o problemă cu Radu Todoran și Peti András. – Mai băieți,…
O companie din Târgu Mureş a declarat toleranţă zero faţă de violenţa în familie
O societate comercială din Târgu Mureş a anunţat, luni, că declarat toleranţă zero faţă de violenţa în familie, după ce patru femei din judeţul Mureş au fost ucise de către partenerii de viaţă de la începutul anului, iar în acest scop a postat pe site o fundă albă şi a decis să finanţeze un proiect…
Show pentru copii în mai multe cartiere
Pentru toți copiii din Tîrgu Mureș zâmbetul, dansul și cântecul va fi adus de cele mai îndrăgite și năzdrăvane personaje cu ocazia Zilei Internațioanale a Copilului! – Gaşsca Zurli va fi prezentă luni 29 mai de la ora 18.00 în cartierul Unirii – Showlandia în 30 mai de la ora 18.00 în cartierul Tudor, parcul…
IBM și UMF împreună în proiectul Smart University
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș a găzduit luni, 29 mai, evenimentul de prezentare a rezultatelor programelor de voluntariat ale IBM Corporate Service Corps desfășurate la Tîrgu Mureș în ultimele patru săptămâni. Programul IBM Corporate Service Corps a oferit în mod gratuit acces la expertiză și consultanță unui număr de organizații atent…
Prima ediție a turneului internațional de fotbal Novum Football Festival
Clubul Sportiv Juvenes organizează în luna iunie 2017 prima ediție a turneului internațional de fotbal Novum Football Festival. Vor fi prezenți la Tîrgu-Mureș aproximativ 1.200 de sportivi, antrenori și părinți. Competiția se adresează copiilor și juniorilor, cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani. „Ne dorim să punem Tîrgu-Mureșul pe harta competițiilor sportive internaționale de…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.