Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, procurorul Gheorghe Costea, a anunţat, marţi, că nu au fost luate măsuri preventive faţă de chirurgul de la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureş, suspectat de acte de corupţie. „Au fost efectuate cinci percheziţii, au fost ridicate înscrisuri care…
Autor: Punctul
Incendiu la o casă de vacanță din localitatea Păingeni
I.S.U. ,,Horea” al județului Mureș a fost solicitat la ora 09:01 prin numărul unic de urgență 112, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de vacanță în localitatea Păingeni. La locul solicitării s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă aparținând Detașamentului de Pompieri Tg-Mureș și un echipaj SMURD, care au intervenit…
Peste 3.000 de persoane la piscină
De la redeschiderea Piscinei „ing. Mircea Birău” şi până în prezent, peste 3.000 de persoane au accesat serviciile oferite de către piscina municipalităţii. Tarifele şi orarul de funcţionare rămân nemodificate, piscina oferind publicului 2 bazine de apă, unul cu o lungime de 25 de metri şi o adâncime de 1,85 de metri şi altul pentru…
Plombări la Tîrgu Mureș
Au început lucrările de decapare și pregătirile pentru plombări pe raza Municipiului Tîrgu Mureș. Astfel, ieri, s-au executat lucrări de decapare pe următoarele străzi: Libertății, Dezrobirii, Băneasa, Dorobanților, Barajului, Insulei, Somnului, Aleea Carpați, Paul Chinezu, Tamas Erno, Rodnei, Stelelor, Rozelor, Mihai Eminescu, Brăila, Călărașilor, Sinaia, Liviu Rebreanu. Și în cursul zilei de astăzi se continuă…
Biserica Săsească din Reghin, construcţie-enigmă ce prezintă presupuse urme ale Cavalerilor Teutoni
Biserica Evanghelică din Reghin, cunoscută ca Biserica Săsească, a cărei construcţie a început în anul 1330, deţine patru elemente de arhitectură extrem de rare în Europa, motiv pentru care se presupune că această construcţie este opera unor arhitecţi aparţinând Ordinului Cavalerilor Teutoni. Dintr-un manuscris aflat la Biblioteca Municipală ‘Petru Maior’ Reghin, întocmit de arhitectul Gustav…
În județul Mureș carnetele și atestatele de producător agricol se vor distribui primăriilor după 15 februarie
Potrivit prevederilor Legii nr.145/2014 privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, tipărirea atestatelor de producător şi a carnetelor de comercializare se efectuează de către Compania Naţională „Imprimeria Naţională” S.A. la solicitarea consiliilor judeţene. Pentru anul 2017 au fost solicitate de către unităţile administrativ- teritoriale din judeţ un număr de 4020…
VIVALDI ȘI ANOTIMPURILE, la Sala Mare
Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Național Târgu-Mureș va susține marți 7 februarie 2016, de la ora 19.00, la Sala Mare, prima reprezentație din acest an a spectacolului VIVALDI ȘI ANOTIMPURILE de Gigi Căciuleanu. VIVALDI ȘI ANOTIMPURILE a participat la Festivalul de Teatru Clasic Arad 2015, Festivalul Internațional de Teatru Povești Alba Iulia 2016, Festivalului Național…
Succes lejer pentru City’us
Într-o partidă din etapa a 17-a a Ligii 1 TotalSoft, City’us Tîrgu-Mureș a învins cu 8-3 (5-1) pe Sepsi Sf. Gheorghe. Golurile au fost înscrise de Mimi Stoica (3, 3), Togan (6), Covaci (10), M. Duque (19), Țipău (33), Boroș (34) și Csala (36). Pentru oaspeți au înscris Pavel (2), Incze (36) și Mate (37)….
Tăierile ilegale de lemn în atenţia Jandarmilor
Din sesizările personalului silvic de teren din cadrul Ocolului Târgu Mureș și a numărului mare de infracțiuni înregistrate în zona de competență a Postului de Poliție comunal Glodeni și din rezultatele analizei activității de pază a fondului forestier, a rezultatului negativ, în care fondul forestier din zona Glodeni se află sub presiunea defrișării în mod…
Program de vizitare restrâns la SCJ Mureș
În urma adresei Direcției de Sănătate Publică Mureș, prin care a fost solicitată dispunerea de urgenţă a unor măsuri pentru limitarea programului de vizitare a bolnavilor şi a numărului de vizitatori la un pacient, conducerea Spitalului Clinic Județean Mureș transmite următoarele informații de interes pentru toți pacienții și aparținătorii acestora: – Programul de vizitare pe…
Forurile judeţene solicită Guvernului Ungariei să accepte ca în Harghita, Covasna şi Mureş să se poată folosi denumirea de palincă
Consiliul Judeţean Harghita a aprobat luni seara, în unanimitate, o scrisoare în care solicită Guvernului Ungariei să accepte ca în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş să se poată folosi denumirea de palincă, aceasta fiind protejată la nivel european. Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat presei că, potrivit unei legi adoptate în Ungaria şi…
Poliţiştii au ridicat înscrisuri, două arme de vânătoare de lux, 12.000 euro, în urma percheziţiilor care l-au vizat pe chirurgul de la IBCvT Târgu Mureş acuzat de luare de mită
Poliţiştii au ridicat înscrisuri, două arme de vânătoare de lux şi 12.000 de euro, în urma percheziţiilor făcute, luni, la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureş şi la locuinţa chirurgului de la unitatea medicală acuzat că a primit bani de la pacienţi, în special copii, pentru a-i opera. Percheziţiile…
ASA Târgu Mureş a remizat, scor 2-2, cu FK Altyn Asyr
Echipa ASA Târgu Mureş a încheiat la egalitate, scor 2-2, meciul de pregătire susţinut în compania formaţiei FK Altyn Asyr, din Turkmenistan, ultimul din stagiul de pregătire din Turcia. Golurile mureşenilor au fost marcate de Ciolacu (60) şi Schieb (71). ASA a trimis în teren în prima repriză următorii jucători: Pap – Velayos, Rougalas, M….
Comunicare bilingvă la Consiliul Judeţean Mureş
La Consiliul Județean Mureș s-au înlocuit mai multe materiale de promovare a Consiliului Județean Mureș cu materiale publicitare bilingve, în limba română şi maghiară, sau în trei limbi, cu inscripţii în limba română, maghiară și engleză. Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş Peter Ferenc a firmat că planifică în perioada următoare realizarea unei noi pagini de internet…
Cupa Transilvania 2017 la Târgu Mureş
A șasea ediție a turneului internațional de baschet juvenil ,,Transilvania No Borders Peak Cup”, cel mai puternic turneu privat de baby si minibaschet din Romania, se va desfășura și anul acesta la Tîrgu Mureș în perioada 3-11 februarie 2017. Acesta va reuni la start 42 de echipe de babybaschet și minibaschet din țară și din…
Zeci de propuneri pentru parcările din municipiu
Primele propuneri pentru serviciul de parcări publice au sosit pe adresa Primăriei Tîrgu Mureş. Zeci de târgumureşeni au trimis mailuri în care oferă sugestii despre serviciul de parcări publice din oraş. Provocarea a fost lansată de Primăria Tîrgu Mureş, care va ţine cont de cele mai bune propuneri. În continuare, cei care doresc modele de…
Se închiriază spaţii pentru vânzarea de mărţişoare
Primăria Tîrgu-Mureş invită agenţii economici şi persoanele fizice care doresc să închirieze spaţii pentru comercializarea mărţişoarelor şi florilor, la sediul din Piaţa Victoriei nr. 3, după următorul program: 27 februarie – 8 martie 2017 pentru comercializarea de flori şi mărţişoare; 27 februarie – 1 martie 2017 pentru comercializarea de mărţişoare şi flori la fir, –…
Premieră la Teatrul Studio
În data de 3 Februarie 2017, începând cu ora 19:00, va avea loc la Teatrul Studio al Universităţii de Arte din Târgu-Mureș, premiera spectacolului “DRAGOSTE ÎN PATRU TABLOURI”, de Lukas Bärfuss, spectacol al clasei de Masterat – Arta Actrului, Anul II, în regia Conf. univ. dr. Daniela Lemnaru. Lukas Bärfuss s-a născut în orașul elvețian…
Universitatea de Arte din Târgu-Mureș joacă la Teatrul Nottara
Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, împreună cu Teatrul Nottara și Institutul Italian de Cultură din București prezintă miercuri, 8 februarie 2017, ora 19.30, în sala George Constantin a Teatrului Nottara, spectactacolul-lectură Dama de cupă de Gianni Spezzano, piesa câștigătoare a Concursul European de Dramaturgie PopDrama. În Dama de cupă, dramaturgul Gianni Spezzano vorbește fără încrâncenare…
Toate cele 43 de memorandumuri din Harghita privind autonomia teritorială, anulate în instanţă
Toate cele 43 de memorandumuri adoptate de consilii locale din Harghita, prin care se solicită autonomie teritorială, au fost anulate definitiv de instanţă, după ce ele au fost atacate în contencios administrativ de Instituţia Prefectului. Toate aceste acte administrative au fost atacate în instanţă de prefectul Harghitei, Adrian Jean Andrei, şi au fost anulate definitiv…
Mai multe infracţiuni rutiere la Sighişoara
# La data de 28.01.2017 , ora 10.15, un echipaj de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Sighişoara, au oprit pe strada Libertăţii, din Sighişoara un autoturism, înmatriculat în judeţul Mureş. Cu ocazia verificării documentelor a fost identificat conducătorul autoturismului, un bărbat, de 66 de ani, din comuna Apold, Sat Daia, care nu deţinea permis…
Accident rutier pe Calea Sighişoarei
La data de 29.01.2017, ora 08.19, pe strada Calea Sighişoarei, în localitatea Tîrgu Mureş, un tânăr, de 28 de ani, din Sîncraiu de Mureş, judeţul Mureş, în timp ce conducea o autoutilitară, pe fondul circulaţiei pe sens opus, a intrat în coliziune cu o altă autoutilitară condusă regulamentar, de un bărbat, de 38 de ani,…
Un mort şi doi răniţi, din cauza unui şofer care a încercat să îşi aprindă o ţigară
Un bărbat de 69 de ani şi-a pierdut viaţa, iar alte două persoane au fost rănite într-un accident produs, luni, pe DJ 151 B Cerghizel-Ungheni, în urma unei tamponări frontale, care a avut loc după ce un şofer a încercat să îşi aprindă o ţigară. Şoferul în vârstă de 58 de ani, care a provocat…
Percheziţii la IUBCvT, în dosarul unui chirurg cercetat pentru luare de mită
Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Mureş, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, efectuează, luni, o serie de percheziţii domiciliare şi la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureş, în cazul unui doctor suspectat de acte de corupţie. ‘Pentru administrarea…
CLOACA, la Sala Mică
Dacă doriți să îi (re)vedeţi pe actorii Dan Rădulescu, Nicu Mihoc, Alexandru Pavel, Nicolae Cristache și Raisa Ané, vă așteptăm duminică 5 februarie 2017 de la ora 19.30, la Sala Mică, să vedeți spectacolul CLOACA de Maria Goos, în regia lui Theodor-Cristian Popescu. „O combinaţie reuşită de comedie, dramă, sensibilitate, cinism şi erotism, spectacolul de…
Impozit majorat cu 200 % la Târnăveni pentru o clădire degradată
Proprietarul unui imobil din Târnăveni a primit în premieră o sancțiune mai puțin obișnuită la noi. Din cauza degradării accentuate a clădirii, impozitul pentru aceasta a fost majorat cu 200 % începând cu data de 1 ianuarie 2017. Decizia a fost luată cu prilejul ultimei ședințe a Consiliului Local Târnăveni de săptămâna trecută. În urma…
Victorie pentru BC Mureş
Vicecampioana BC Mureș Tg Mureș a dispus de Municipal Olimpic Baia Mare cu 87-65. Goran Martinic a fost cel mai bun de la gazde, cu 21 p, 3 rec, 9 pd. În clasament, pe primul loc se află U-Banca Transilvania Cluj, cu 28 puncte (15 jocuri), urmată de BC CSU Sibiu, 28 p (17 j),…
Porcsalmi Balint – ales preşedinte executiv al UDMR
Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) al UDMR, reunit sâmbătă la Târgu Mureş, l-a ales cu unanimitate de voturi pe Porcsalmi Balint în funcţia de preşedinte executiv al Uniunii. În urma propunerii formulate în faţa CRU de către liderul UDMR, Kelemen Hunor, Porcsalmi Balint a fost votat de 133 de membri, nefiind niciun vot împotriva sa. Porcsalmi…
Conducerea UDMR a acordat distincţia „Bradul de Argint” la 29 de persoane şi Colegiului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă, la Târgu Mureş, că fără contribuţia oamenilor valoroşi din Uniune tot ce s-a obţinut în ultimii 27 de ani ar fi în pericol de a se pierde şi că, din acest motiv, 29 de persoane şi Colegiul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş au primit distincţia „Bradul de Argint”….
Staţie de epurare reabilitată în municipiul Reghin
Cu ajutorul fondurilor europene s-a reabilitat Staţia de epurare din municipiul Reghin. Lucrările de construcţie şi de reabilitare au avut în vedere realizarea unei linii tehnologice care să elimine descărcările neconforme în emisar, rezultând astfel un impact minim asupra mediului înconjurător prin încadrarea în limitele impuse de legislaţia naţională şi de Directiva 91/271/CEE privind epurarea…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.