Autor: Punctul
Amendat pentru că vindea struguri lângă piață
Duminică, tot prin „112”, la ora 08:16 un cetățean a sesizat faptul că se comercializează struguri în afara pieței agroalimentare de pe str. Libertății. La fața locului s-a deplasat patrula mobilă de Intervenție, care l-a sancționat pe numitul I.S., domiciliat în localitatea Slobozia Bradului, județul Vrancea, cu suma de 1.000 lei, în conformitate cu prevederile…
Un kürtőskalács de 20 de metri, a fost preparat și degustat la Sf. Gheorghe
La cea de-a 5-a ediţie a Festivalului Deliciilor Dulci, care s-a desfășurat în centrul orașului Sfântu Gheorghe, județul Covasna, între 6 și 8 octombrie, a fost preparat un kürtőskalács de 20 de metri lungime, a scris portalul local Háromszék. A fost depășit „recordul” de anul trecut, când cozonacul secuiesc a măsurat „doar” 15 metri.Din kürtőskalács-ul de 20 de…
„Transhumanța” clujenilor cu căruțe pe malul Mureșului
Clujenilor „căruțași” le place la Târgu Mureș. Săptămânal zeci de căruțe poposesc pe strada Insulei sau Barajului unde se instalează ca la camping. Cum însă la fața locului nu se află niciun camping organizat, poliția locală îi legitimează și … amendează. Nu e sigur însă că aceștia vor și achita amenzile primite. Desigur că în…
‘Kurtosul de aur” – adjudecat de un clujean care a oferit 1.000 de lei
‘Kurtosul de aur”, preparat în cadrul celei de-a cincea ediţii a Festivalului kurtoskalacs şi deliciilor dulci, ce a avut loc la sfârşitul săptămânii la Sfântu Gheorghe, a fost adjudecat de către un medic chirurg din Cluj, cu suma de 1.000 de lei. Kurtos-ul de aproximativ 30 de centimetri, poleit cu foiţă comestibilă de aur de…
Micii luptători de la CSS Târgu Mureș pe podium la Călărași
O nouă generație de sportivi luptători au obținut rezultate remarcabile la prima lor participare la Concursul National Concurs National U10 – U8 Calarasi 2023 destinat copiilor de 10, respectiv 8 ani. Sportivii de la Lupte Libere C.S.S Targu Mures au obținut următoarele rezultate : Peres Kristof loc 1 Dragos Cezar loc 1 Szakacs Mark loc…
(Video) Progresul constructiei la autostrada A3 Chețani – Câmpia Turzii
Progres constructie autostrada A3 Chețani – Câmpia Turzii Constructor: STRABAG & GEIGER Progres: 60% (37,86% – pe contractul vechi cu Straco) Data filmare: 05.10.2023 Sursa: Raul Pristopan
Universitatea de Arte din Târgu-Mureș – partener Fabulamundi New Voices, un nou proiect europeancare susține autorii dramatici
Universitatea de Arte din Târgu-Mureș vă invită marți, 10 octombrie 2023, la ora 18.00, în foaierul Teatrului Studio (str. Köteles Sámuel nr. 6), la inaugurarea proiectului european Fabulamundi New Voices, care își propune să contribuie la formarea vocațională a tinerilor cu vârsta sub 27 de aniprin ateliere de scriere dramatică. Maximum 10 studenți înscriși la…
Andres Dumitrescu, fost la Sepsi Sfântu-Gheorghe, „sărit” de la lotul naţionalei pentru meciurile de fotbal cu Belarus şi Andorra
Andres Dumitrescu (22 de ani), a fost transferat de Slavia Praga de la Sepsi contra sumei de un milion de euro, acum câteva săptămâni şi a avut evoluţii foarte bune la noua sa echipă. Ultima, joia trecută, în grupele UEFA Europa League, când Dumitrescu a fost titular pe aripa stângă a echipei sale, în victoria…
Un tânăr din Sărățeni fără permis a furat o mașină din Sângeorgiu de Pădure
La data de 8 octombrie a.c., în cursul serii, polițiștii mureșeni au fost sesizați, de către un bărbat, cu privire la faptul că i s-a sustras autoturismul. În baza activităților operative desfășurate, la aproximativ 30 de minute de la sesizare, polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorgiu de Pădure au depistat autoturismul pe raza aceleiași localități….
Punctul negru pentru vandalizarea și degradarea spațiilor de joacă din Târgu Mureș
Punctul alb pentru reabilitarea Blocului Operator Ortopedie – Traumatologie de la Spitalul Clinic Județean Mureș
La Batoș a avut loc Sărbătoarea Mărului
Sărbătoarea Mărului, la 2 decenii de promovare a comunității Batoșului. Mărul de Batoș este un brand cunoscut la nivel local și național care are caracteristici organoleptice deosebite datorită solului, climei, configurației terenului și bineînțeles priceperii pomicultorilor din această zonă. Din merele de Batoş se prepară apreciatul oțet de mere de Batoș. De asemenea zona Batoş…
Două persoane bănuite că au înfiinţat culturi de canabis în comuna Valea Crişului din Covasna, arestate preventiv
Două persoane bănuite de înfiinţarea a două culturi de canabis în zona limitrofă a comunei Valea Crişului, din judeţul Covasna, au fost arestate preventiv, în urma efectuării unor percheziţii la care au fost descoperite câteva zeci de plante de canabis, informează, sâmbătă, Poliţia Română şi DIICOT. „La data de 6 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului de…
A murit fostul președinte maghiar Laszlo Solyom
Fostul preşedinte maghiar Laszlo Solyom a murit duminică, 8 octombrie, la vârsta de 81 de ani, „după o lungă suferință”, transmite agenția France Presse, preluată de Agerpres.Jurist de formație, Laszlo Solyom s-a născut la 3 ianuarie 1942 la Pecs şi a fost preşedinte al Ungariei din 2005 până în 2010, după ce a fost primul…
Trafic periculos. Intersecția Cornești cu Papiu, vizibilitate zero! “Fii de treabă, lasă-mă să trec!”
Intersecția dintre strada Cornești și strada Al. Papiu Ilarian este una care dă mari bătăi de cap șoferilor care vin dinspre Platoul Cornești. Vizibilitatea, în partea stângă, este zero astfel că la orele de vârf trebuie să ai multă răbdare până când găsești momentul potrivit de a intra pe strada Al. Papiu Ilarian, fie că…
Vicepremier ungar: Sapientia este mai mult decât o universitate laică „profană”, misiunea ei este supravieţuirea maghiarilor
Universitatea Sapientia este mai mult decât o universitate laică „profană”, misiunea ei este supravieţuirea maghiarilor în Transilvania, ceea ce este un exemplu pentru toţi maghiarii din întregul Bazin Carpatic – a declarat sâmbătă, la Târgu Mureş, viceprim-ministrul Ungariei Zsolt Semjén. Politicianul a participat la ceremonia organizată cu ocazia Zilei universităţii, unde i-a fost înmânat Premiul…
Un parcurs de la zero…la senator. Interviu cu Novák Levente
Iniţiativă genială la Sfântu-Gheorghe: reciclare contra bere. Cum stăm cu reciclarea la nivel naţional
Firma TEGA SA din Sfântu-Gheorghe (fosta RADDP), cea mai mare companie de salubritate din judeţul Covasna, a lansat zilele acestea o campanie de reciclare a deşeurilor din sticlă, în cadrul căreia oferă câte o bere pentru fiecare 10 kg de sticlă reciclată.Cei care reciclează pot opta pentru un bidon de 1 litru de apă în…
A fost deschisă circulația pe pasajul de peste autostrada A3 (în construcție) dintre Hădăreni și Chețani
A fost deschisă #circulația pe pasajul de peste autostrada A3 (aflată în construcție) dintre localitățile Hădăreni și Chețani, pe DN15, județul #Mureș.Deschiderea circulației a fost necesară pentru continuarea lucrărilor la corpul autostrăzii.Celălalt pasaj de peste #autostradă, din zona localității Luna, urmează să se deschidă în aproximativ două săptămâni.Lucrările la lotul de autostradă Chetani – Câmpia…
Colegiul Naţional „Mircea Eliade” din Sighişoara a aniversat centenarul
Momentul aniversar a marcat 100 de ani de educaţie, cultură şi valoare. Un Colegiu mereu tânăr şi dinamic i-a sărbătorit pe toţi oamenii frumoşi a căror viaţă s-a împletit cu destinul său, dascăli din trecutul şi prezentul acestei şcoli, elevi de toate vârstele şi prieteni de pretutindeni. a anunțat Inspectoratul Școlar Mureș. 97 de generații…
4 campioni naționali și un merituos loc V pentru ACS Lupte BSG
Finala C. N. I. Juniori 4 (9-10 ani) s-a încheiat. Acest concurs a fost un eveniment memorabil și plin de emoție. Iată rezultatele obținute de ACS de Lupte BSG Târgu Mures: Barabás Árpád Galambodi Sebastian Matei Fana Avram Nicu -Șomfălean David loc V În clasamentul pe cluburi au obținut locul 2.
Gluma săptămânii
Remedii naturiste pentru cele mai frecvente boli
Inainte ca o persoana sa mearga la farmacie sau la cabinetul medicului, daca disconfortul de care sufera nu este serios, ar putea incerca tratamentul naturist. Bunicii de multe ori au apelat la ierburi si condimente pentru vindecarea afectiunilor comune, in plus, aceste remedii au fost testate in timp si s-a dovedit a fi sigure si…
Din trecut…1967
Sursa: Transilvania Heritage
Bunătăți de sezon – legumele și fructele toamnei
Chiar dacă primăvara și vara sunt anotimpurile în care verdețurile, legumele și fructele proaspete se găsesc din belșug, și toamna este sezonul în care natura ne oferă o mulțime de „delicii” benefice pentru sănătate, dar și pentru siluetă, cu condiția să știm cum să le integrăm în dieta zilnică. Iată doar câteva dintre legumele și…
Concursul Interjudețean de Cros pentru copii, cadeți și juniori ,,Trofeul Ella Kovacs’’ la Luduș
Aproximativ 200 de copii, cadeți și juniori de la cluburile sportive afiliate la Federația Română de Atletism și de la școlile gimnaziale din țară, au participat la cea de a XVI-a ediție a Concursului Interjudețean de Cros pentru copii, cadeți și juniori ,,Trofeul Ella Kovacs’’, organizat de Atletic Club Sportin Luduș. Am fost onorat să…
Au fost desemnaţi finaliştii primei ediţii Best of Sepsi; săptămâna viitoare începe votul publicului
Aproape 2.700 de nominalizări au fost primite de către autorităţile locale din Sfântu Gheorghe pentru prima ediţie a galei Best of Sepsi, în cadrul căreia vor fi premiaţi cetăţenii care, prin amabilitatea, atenţia, profesionalismul şi altruismul lor, fac viaţa comunităţii locale mai bună şi mai frumoasă. Reprezentanţii Primăriei Sfântu Gheorghe au prezentat, vineri, pe site-ul…
Amforete şi vase vechi de peste 4.000 de ani, descoperite în situl Păuleni – Ciuc Dâmbul Cetăţii
Mai multe amforete şi vase vechi de peste 4.000 de ani au fost descoperite, recent, în situl Păuleni – Ciuc Dâmbul Cetăţii din judeţul Harghita, de către o echipă de cercetători de la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, obiectele datează din epoca bronzului mijlociu şi aparţin culturii Ciomortan…
Cascada din Bucegi, locul cu cea mai pură apă din lume
Ascuns în inima munților, pe Valea Ialomiței, între Lacurile Bolboci și Scropoasa, se află un loc ireal de frumos: Cascada 7 Izvoare, pe care trebuie să-l vizitați toamna aceasta. Pe lângă peisajul de poveste, locul atrage prin legendele care s-au născut în jurul ei. Hai să le descoperim! Unde? Cascada 7 Izvoare, comuna Moroeni, județul…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.