Cu ocazia Zilelor Ținutului Secuiesc, Serviciul Public Județean Salvamont Mureș împreună cu Asociația Vizit Mureș organizează o drumeție cu destinația Scaunul Domnului, din masivul Călimani (1.378 m).• Data: 8 octombrie 2022• Plecare: din parcarea din fața Sălii Polivalente din Târgu Mureș, la ora 8.00• Transport: cu autobuzul. Locurile se pot rezerva în ordinea înscrierilor. După…
Autor: Punctul
Înscrierile în programele „Rabla” şi „Rabla Plus” vor începe în data de 30 septembrie
Ultima sesiune de înscriere în cadrul programelor “Rabla” şi “Rabla Plus” pentru persoanele fizice, persoanele juridice şi instituţii publice va începe pe data de 30 septembrie, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) prin intermediul unui comunicat de presă, relatează Agerpres. Sesiunea se va derula în perioada 30 septembrie – 25 noiembrie 2022, timp în care…
ANUNȚ PREALABIL
PRIVIND AFIȘAREA PUBLICĂ A PLANULUI PARCELAR ȘI A TABELULUI PARCELAR, ÎNTOCMIT PENTRU TARLA 23 MUNICIPIUL REGHIN, PARCELELE CU NR. TOP 608, 609, 610 Municipiul Reghin, județul Mureș anunță afișarea planului parcelar și tabelul parcelar recepționat de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară -Mureș, prin referatul de admitere înregistrat la cererea nr. 15089/23.06.2022, întocmit…
Via Transilvanica va deveni oficial primul traseu de lungă distanță din România, care traversează țara de la Putna la Drobeta-Turnu Severin
Via Transilvanica este finalizat.Odată cu finalizarea amenajării traseului și lansarea tronsonului din Alba, pe data de 8 octombrie va avea loc și deschiderea oficială Via Transilvanica. Evenimentul se va desfășura în Piața Cetății din Alba Iulia și va avea un târg, ateliere, expoziții și concerte. Oricine va păși în Piața Cetății începând cu ora 10.00…
Comemorarea unui sfert de veac de la moartea sculptorului Ion Vlasiu
Societatea Scriitorilor Mureşeni – Editura Ardealul, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor Din România – Filiala Târgu Mureş, Liceul Tehnologic „Ion Vlasiu” din Târgu Mureş și Muzeul Județean Mureș – Secția de Artă, vă invită vineri, 30 septembrie 2022, la evenimentul de comemorare a unui sfert de veac de la moartea sculptorului Ion Vlasiu (1908-1997), intitulat…
Accident mortal la Solovăstru
În această dimineață, în jurul orei 05:45, accident rutier produs pe raza localității Solovăstru, DJ153C.Au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Reghin. A fost vorba despre un singur autoturism implicat, acesta a părăsit partea carosabilă și s-a izbit într-un cap de pod. În interiorul autoturismului se afla o victimă inconștientă și…
Noaptea Cercetătorilor la Muzeul Universității „George Emil Palade”
Muzeul Universității „George Emil Palade” vă invită la Noaptea Cercetătorilor Europeni, ediția 2022, vineri, 30 septembrie 2022, între orele 17:00 și 20:00, la sediul din Cetatea Medievală, Bulevardul Cetății, Clădirea Manutanței, etaj 1. Pentru că universitățile nu sunt doar instituții didactice, ci și de cercetare, Muzeul Universității „George Emil Palade” vă invită să descoperiți câteva…
Punctul negru pentru lucrarea de mântuială realizată pe E60 care a dus la surparea carosabilului
ȘCOALA GIMNAZIALĂ COMUNA LUNCA anunță finalizarea proiectului “ Achiziție de tablete școlare și alte echipamente necesare desfășurării activității didactice on-line în comuna Lunca, Județul Mureș”
Azi se deschide patinoarul din Sângeorgiu de Mureș
Joi, 29 septembrie, începând cu ora 17.00, va avea loc deschiderea sezonului la patinoarul artificial „Mureș” din Sângeorgiu de Mureș.La deschiderea patinoarului vor avea loc demonstrații de patinaj artistic, patinaj viteză și un scurt meci demonstrativ de hochei pe gheață. După inaugurare, cei prezenți vor avea ocazia de a încerca patinoarul, cu patinele puse la…
BASCHET: Victorie în deplasare la debutul în Ligă!
Echipa noastră a câştigat prima partidă după revenirea baschetului mureşean în LNBM. CSM Târgu Jiu – CSM Târgu Mureş 63-83 (23:16, 18:23, 13:25, 9:19) Marcatorii echipei noastre: Person 21 (2×3), Sánta 19 p + 17 rec, Martinic 18 (2×3), Şolopa 13, Gajovic 7, Mureşan 3 (1×3), Lowanrce 2. Au mai jucat Sólyom, Engi-Rosenfeld. De la gazde cel mai…
De ce ne atrag jocurile de noroc
Există multe studii despre motivele și plăcerea care se ascund în spatele pasiunii pentru jocurile de noroc. Cert este că ele fac parte de multă vreme atât din tabieturile oamenilor înstăriți, cât și din cele ale oamenilor cu situație materială normală. Pentru unii poate fi pură distracție, pentru alții poate fi o formă de speranță….
POPICE: Ultimele pregătiri înaintea Cupei NBC
Echipa noastră a susținut la Cluj Napoca, joculul etapei a II-a a Campionatului Național pe echipe -Seniori. Cu un lot măcinat de accidentări, băieții antrenorului Seres József nu au putut să facă față echipei campioane CFR, pierzâd meciul cu 7-1. A fost în schimb un test util înaintea participării echipei noastre în premieră la o competiție…
Sovata a aniversat 70 de ani de când a devenit oraș
Acum 70 de ani, la data de 27 septembrie 1952, odată cu apariția în “Monitorul Oficial” a fost declarată Sovata oraș. Începând cu această perioadă Sovata a beneficiat de o nouă fază de dezvoltare. Cu această ocazie, Primăria orașului Sovata a amplasat ieri o placă comemorativă pe fațada Primăriei. Primarul orașului, Fülöp László Zsolt, a…
HANDBAL: Week-end greu pentru junioarele noastre
La Sfântu Gheorghe s-a desfășurat programul Plan Talent, selecția pentru lotul național al fetelor născute în 2008-2009 la care au participat și patru jucătoare ale clubului nostru: Bucur Iasmina, Lăcătuș Sonia, Pop Iulia, Oltean Alexia. Junioarele II ale clubului nostru au avut sâmbăta meci în compania celor de la LPS Tg.Mureș, meci pierdut cu scorul de 29-26. Duminica…
𝐒-𝐚 𝐬𝐞𝐦𝐧𝐚𝐭 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐥𝐚 𝐏𝐚𝐭𝐢𝐧𝐨𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐚̂𝐫𝐠𝐮 𝐌𝐮𝐫𝐞𝐬̦
Astăzi, Compania Națională de Investiții (CNI) a semnat contractul pentru finalizarea lucrărilor la Patinoarul Artificial din Târgu Mureș. Investiția, începută în 2007, a fost întreuptă în anul 2013. Începând cu anul 𝟐𝟎𝟏𝟔, colegii mei din PSD Mureș au început demersurile, la nivel înalt, pentru ca 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝐫𝐚̆𝐦𝐚𝐬𝐚̆ 𝐧𝐞𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭𝐚̆ 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐥𝐮𝐚𝐭𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐌𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐓𝐢𝐧𝐞𝐫𝐞𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢…
Conferința Națională „Interdisciplinaritate și cercetare în diabet, nutriție și boli metabolice”
Astăzi, 28 septembrie 2022, au debutat lucrările Conferinței Naționale „Interdisciplinaritate și cercetare în diabet, nutriție și boli metabolice”, eveniment științific organizat de Asociația Medicală Română și Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș sub egida Academiei de Științe Medicale și a Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice….
Un mureșean a furat un cal de rasă în valoare de 6.000 Euro din Copșa Mică
La data de 27 septembrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au identificat și reținut pentru 24 de ore un bărbat bănuit de săvârșirea furtului unui cal rasa sânge rece polonez, în valoare de aproximativ 6.000 euro. În fapt, la data de 23 septembrie, un bărbat din Copșa Mică a sesizat…
Finala Campionatului Național Lupte U20 la Târgu Mureș
Campionatul National de Lupte U20 (Juniori) se va desfășura în acest weekend, la Târgu Mureș la Sala Polivalentă. Peste 350 de sportivi își vor da luptele finale pentru titlurile de Campioni Naționali. Competiția se va desfășura după următorul program: SÂMBĂTĂ, 1 OCTOMBRIE: 10.00-14.00 – Tururi eliminatorii17.00 – 19.00 – Semifinalele/Recalificări DUMINICĂ, 2 OCTOMBRIE: 09.00 –…
Salariile pentru cele mai căutate locuri de muncă în IT, în România: Între 5.000 şi 9.000 de lei
Media salariilor în cele mai căutate locuri de muncă din domeniul IT, în România, este între 5.000 şi 9.000 de lei, arată datele centralizate de o platformă online dedicată angajaţilor, citate de Agerpres. Conform Undelucram.ro, în România, cele mai căutate funcţii în domeniul IT sunt cele de dezvoltator interfeţe, inginer software, specialist în securitate, analist…
Terapie Socială prin Teatru Contemporan
3g HUB vă invită în 29 și 30 septembrie de la ora 19:00 la premiera spectacolului Ciclopul, după Euripide în regia lui Adi Iclenzan. Spectacolul propune o experiență multisenzorială în care teatrul antic capătă valențe ale modernității prin tematica actuală abordată. De când n-ai mai văzut teatru antic? Imaginează-ți cum te vei simți când Ciclopul…
Accident la Reghin. Autoturism rasturnat intr-un sant
Este vorba despre un accident rutier produs intre doua autoturisme, din care un autoturism este rasturnat in sant, fara victime incarcerate, conducatorii auto si un pasager de cod verde sunt asistati medical de catre echipajul medical. In momentul de fata se circula alternativ pe un singur sens de mers. Intervin pompierii militari din cadrul Detasamentului…
ANAF pune terminale POS în ghișeele Trezoreriei, ca să poată încasa mai repede taxele
Agenția Finanțelor Publice București a scos la licitație în SICAP un contract de 1,2 milioane lei pentru montarea de terminale POS în ghișeele Trezoreriei, unde firmele să poată plăti mai confortabil și mai repede taxele cuvenite statului. Terminalele vor fi instalate în următorii trei ani iar Fiscul așteaptă ca 440 de milioane de lei să…
Sindicatul de la Fabrica de Zahăr Luduş anunţă că a fost informat despre continuarea planului de lichidare a unităţii
Sindicatul Liber Zahărul Luduş SA informează că a fost anunţat, miercuri, de patronatul Fabricii de Zahăr din Luduş, Tereos România SA, că se continuă planul de lichidare şi demolare a obiectivului, după ce statul român s-ar fi retras din negocieri şi nu s-a găsit cumpărător. “Vă transmitem această adresă ca un ultim strigăt de disperare…
AJOFM Mureș organizează în luna octombrie Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți
Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mureș, anunţă desfăşurarea Bursei Locurilor de Muncă pentru absolvenți, la nivel județului Mureș, în data de 14 octombrie 2022, începând cu ora 9,00, în următoarele locaţii: Tg. Mureş, la Cinematograful Arta, din Piața Trandafirilor, nr. 35-37; Reghin, la sediul punctului de lucru, str. Republicii, nr. 14; Târnăveni, la…
Noul aeroport Brașov devine oficial frontieră de stat, deși este încă în construcție
Aeroportul Brașov – Ghimbav se află la 12 kilometri de Brașov și este în lucru din primăvara lui 2020. Consiliul Județean Brașov estimează că Aeroportul Brașov – Ghimbav va fi inaugurat până la sfârșitul anului 2023 și are ca obiectiv deservirea regiunii formată din județele Brașov, Covasna, Harghita și zonele limitrofe situate în județele Sibiu,…
Ziua Internațională a persoanelor vârstnice la Reghin
Vineri, 30 septembrie, începând cu ora 17,00 reghinenii sunt așteptati la Casa de Cultură ”Dr. Eugen Nicoară” la un eveniment cultural de calitate, dedicat Zilei Internaționale a Vârstnicilor. În cadrul manifestării se vor sărbători cuplurile reghinene care aniversează 50 de ani de căsnicie.
Festivalul Gastronomic „Gusturile Transilvaniei”
Ediția inaugurală a festivalului va include workshop-uri tematice și practice, discursuri de bucătari și o scenă unde va avea loc atât prezentări cât și cooking show-uri, iar tematica principală va fi cultura gastronomică transilvană. Festivalul are loc între 7-9 octombrie la o locație specială în și între casele țărănești renovate din Satul de vacanță și…
Harri Kiiski a demisionat din funcția de Director General al Azomures
După aproape 5 ani de activitate în Azomureș, Harri Kiiski a demisionat din funcția de Director General, din motive personale. Harri Kiiski a asigurat conducerea companiei într-o perioadă fără precedent în istoria Azomureș, în timpul pandemiei de Covid și, mai recent, în timpul crizei energetice aflate încă în curs de desfășurare. De la 1 octombrie,…
Accident la Sovata. Autoturism intrat într-un cap de pod
Accident rutier, autoturism intrat intr-un cap de pod, in afara partii carosabile in orasul Sovata. Accidentul este produs la intrare in orasul Sovata dinspre localitatea Sarateni. In urma accidentului rutier este o victima de cod galben de sex feminin si o victima cod verde de sex masculin asistate de catre echipajul medical aflat la locul…