De Ziua Poliţiei Locale, Dănuţ Borbil, vicecampion mondial şi campion european la skandenberg, poliţist local în Târgu Mureş, a fost provocat la întrecere, vineri, de copiii care au vizitat instituţia. Pe lângă titlul de vicecampion mondial, Dănuţ Borbil mai are în palmares titlul de campion european, cel de câştigător al Ligii Profesioniste de Skandenberg şi…
Autor: Punctul
Cu restanțe din 2019 se anunță încă nouă sesiuni de depuneri de cereri pentru subvenție la Casa Verde Fotovoltaice
Președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) anunță că luna viitoare se vor putea depune noi cereri pentru subvenții la instalarea de panouri fotovoltaice de către persoanele fizice. AFM nu a terminat însă nici verificarea tuturor cererilor depuse în 2019.AFM a răspuns că pentru sesiunea 2019 a programului din cele 12.156 de sisteme solicitate la decontare,…
Proiect legislativ: Scutirea platei impozitului și contribuțiilor sociale timp de 6 luni pentru nomazii digitali
Străinii care lucrează din România pentru o companie din afara țarii vor fi scutiți de la plata impozitului și contribuțiilor sociale 6 luni, potrivit unui proiect legislativ prin care era introdusă viza pentru nomazii digitali. Deputații Diana Buzoianu (USR) și Gabriela Horga (PNL) au depus un proiect prin care se va clarifica regimul fiscal al…
Proiectil găsit în comuna Gurghiu
Pe raza localitatii Larga, comuna Gurghiu, strada Principala a fost gasit un proiectil exploziv de cal. 75mm. Acesta a fost ridicat de catre echipa pirotehnica, urmeaza a fi transportat si depozitat in siguranta. Intervine echipa pirotehnica din cadrul ISU Mures. Info ISU Mures
Anunt
MUNICIPIUL REGHIN cu sediul municipiul Reghin, str. Petru Maior, nr. 41, jud. Mureș, în calitate de titular anunță publicul interesat asupra disponibilizării și organizării ședinței de dezbatere publică pentru proiectul de plan și raportul de mediu elaborat pentru Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate publică aparținând Municipiului Reghin, județul Mureș, cuprinzând unitatea de producție U.P….
Cote de gen pentru femei în instituțiile publice și facilități pentru firmele care angajează femei peste 40 de ani care au copii
Gabriela Firea, ministrul Familiei, a anunțat joi că e în curs de elaborare, împreună cu Ministerul Finanțelor, a două proiecte legislative care să sprijine femeile. Primul este adoptarea unor cote de gen în rândul angajaților din instituțiile publice (ministere, agenții, primării etc.) și companiile cu capital de stat. Al doilea proiect anunțat de ministrul Firea…
Novák: Limba maternă şi cultura fac legătura între Transilvania şi Ungaria
Limba maternă, maghiara, istoria şi cultura noastră comună sunt cordonul ombilical care leagă Transilvania de Ungaria, a declarat, joi, preşedintele Ungariei, Katalin Novák, la inaugurarea complexului de clădiri “Transilvania” al Muzeului Etnografic în Aer Liber de la Szentendre. Katalin Novák a subliniat: cultura maghiară din Transilvania nu este o parte din trecutul nostru, ci o…
Se distribuie mâncarea de la UE pentru persoanele defavorizate
Începând cu data de 23 mai 2022, Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș, începe distribuirea pachetelor ce conțin produse alimentare provenite din stocurile de intervenție comunitară destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România, în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD). Pachetele pot fi ridicate, de luni până vineri între orele 08:00 – 15:00,…
𝐂𝐨𝐥𝐞𝐠𝐢𝐮𝐥 ”𝐓𝐫𝐚𝐢𝐚𝐧 𝐒𝐚̆𝐯𝐮𝐥𝐞𝐬𝐜𝐮”, 𝐥𝐚 𝟖𝟎 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢
M-am bucurat foarte mult să mă aflu astăzi, alături de dl ministru Petre Daea, în mijlocul atâtor oameni pasionați de agricultură. În urmă cu opt decenii, aproape de jumătatea secolului douăzeci, când se înfiinţa acest liceu, agricultura nu era o simplă ramură a economiei, iar țăranul român era deopotrivă plugar destoinic pe timp de pace…
Telenovela centralei Iernut: după ce au cerut Romgaz 44 milioane euro în instanță, contractorii reziliați se ceartă pe taxa de timbru
Consorțiul Duro Felguera-Romelectro, executantul contractului “la cheie” de 319 milioane euro încheiat în 2016 pentru construirea noii centrale pe gaze de 430 MW a Romgaz de la Iernut, contract reziliat în iunie anul trecut de beneficiar cu argumentul întârzierii semnificative a finalizării lucrărilor, a cerut în instanță companiei de stat românești, în două procese intentate…
Căpitanul stelist Mihalcea s-a accidentat la Sighișoara și a fost transportat la Târgu Mureș
Accidentat grav în partida cu Minaur Baia Mare, de la Sighişoara, căpitanul Stelei, Andrei Mihalcea, a fost transportat de urgenţă la Târgu Mureş pentru un control medical, informează clubul militar.În urma investigaţiilor amănunţite, diagnosticul doctorilor a fost de traumatism cranio-cerebral cu pierderea stării de conştienţă, traumatism craniofacial şi fractură nedeplasată mastoidă. Considerând că este în…
Mocănița din Maramureș: povestea ultimului tren cu aburi din Europa
Maramureșul este un colț de poveste care ne apropie de natură și ne ajută să redescoperim tradițiile românești păstrate și astăzi cu sfințenie în această zonă. Dacă ai ocazia să ajungi aici, poți descoperi o lume de basm chiar pe Valea Vaserului. Odată ajuns în acest colț al țării, vei avea ocazia să trăiești o…
Inspectoratul școlar amână acordarea avizului de arondare la Bolyai pentru liceul Romano-Catolic
Inspectoratul Școlar Județean Mureș a publicat hotărârea Consiliului de Administrație a instituției, din data de 16 mai când s-a discutat situația Liceului Teologic Romano-Catolic II “Rakoczi Ferenc” din Târgu-Mureș. Consiliul de Administrație al Inspectoratului a aprobat în unanimitate amânarea acordării avizului pentru Liceul Teologic Romano-Catolic II “Rakoczi Ferenc, conform hotărârii luate de Consiliul Local Târgu…
Petre Daea dă asigurări că programul de finanţare a liceelor agricole va continua
Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, a declarat, joi, în cadrul festivităţii de aniversare a 80 de ani de la înfiinţarea Colegiului Agricol “Traian Săvulescu” din Târgu Mureş, că programul de finanţare a a liceelor agricole pentru achiziţionarea de tehnică de pregătire a elevilor va continua şi că această decizie politică, din anul 2019, a…
Locul trei la final de sezon!
Echipa noastră de handbal, junioare 3 a terminat cu un succes mare Grupa semifinală Valoare nr. 3: CSM Târgu Mureș – Chimia Rm.Vâlcea 44-35 (13-12, 15-11, 16-12) Marcatoarele noastre: Lăcătuș Sonia 12, Coman Daria 11, Pop Iulia 9, Tarcău Mara 7, Rusu Daria 3, Mureșan Bianca 1, Ormenișan Raluca 1. Am arătat ca avem valoare și…
(Video) Admiră alături de noi “Cocoșul de aur”
Restaurantul “Cocoșul de aur” a fost deschis prima oară după renovare pentru reprezentanții presei. Cuvintele sunt de prisos, vă invităm să urmăriți imaginile!
Tudor Racoțan la Gala MMA Pro Armmada din Serbia
Sportivul academiei Ronin, Tudor Racoțan pregătit de sensei “Joco” Oros, va lupta în 22 mai 2022 cu Aleksandar Mihailovic din Muntenegru, în Gala ARMMADA Serbia, pe reguli de MMA Pro. Haideți să-l susținem și să îi urăm succes sportivului nostru Tudor Racoțan, în număr cât mai mare
POLO PE APĂ: Final de campionat la senioare
Echipa noastră a terminat pe locul patru campionatul naţional de senioare. După cum a declarat antrenorul Ispir Cristian pe parcursul întregului sezon, campionatul de senioare a fost un prilej excelent de pregătire a tinerelor jucătoare pentru campionatul de U19, unde formaţia noastră a câştigat medaliile de argint. – „S-a văzut evoluţia fetelor. Cumva este normal că am pierdut…
Vizită la muzeul amintirilor: „Trădare“ de Harold Pinter, regia Bobi Pricop
Compania „Liviu Rebreanu“ a Teatrului Național Târgu-Mureș anunţă o nouă reprezentaţie a spectacolului „Trădare“ de Harold Pinter, Bobi Pricop, beneficiind de scenografia Oanei Micu şi de coregrafia realizată de Eduard Gabia. Evenimentul va avea loc marţi, 24 mai, la ora 19.00, la Sala Mare. Pe fundalul aparent idilic al unor familii „de succes“, se proiectează…
Anunt
MUNICIPIUL REGHIN cu sediul municipiul Reghin, str. Petru Maior, nr. 41, jud. Mureș, în calitate de titular anunță publicul interesat asupra disponibilizării și organizării ședinței de dezbatere publică pentru proiectul de plan și raportul de mediu elaborat pentru Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate publică aparținând Municipiului Reghin, județul Mureș, cuprinzând unitatea de producție U.P….
Curtea de Apel București obligă CNAIR să reevalueze ofertele pentru lotul Chețani-Câmpia Turzii
Compania de Drumuri este obligată și prin decizia Curții de Apel București să reevalueze ofertele pentru ,,lotul Straco” de pe Autostrada Transilvania, instanța menținând, practic decizia Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor care a admis plângerea constructorului Strabag și a dispus reevaluarea ofertelor pentru lotul Chețani-Câmpia Turzii. Ministerul Transporturilor (în mandatul Cătălin Drulă) a reziliat la începutul…
Pedepse mai dure pentru protecția animalelor
Astăzi, 19 mai 2022, intră în vigoare noile prevederi legale privind protecția animalelor, care stabilesc sancțiuni mai aspre pentru cei care comit orice act de cruzime sau violenţă asupra acestora. La data de 16 mai 2022, în Monitorul Oficial al României, a fost publicată Legea nr. 138 din 2022, pentru modificarea şi completarea Legii nr….
Subvenții pentru transportatorii și distribuitorii din România
Guvernul a adoptat miercuri o schemă o schemă de ajutor de stat pentru compensarea creșterii prețului la combustibil din cauza situației internaționale. Valoarea ajutorului acordat este de 50 bani pe litrul de combustibil, dar nu mai mult de 400.000 euro per întreprindere, echivalent în lei. Termenul limită de depunere a cererilor de compensare este 1 decembrie…
Concerte lecție și educative pentru copii la Filarmonică
Filarmonica de Stat Târgu Mureș susţine în luna iunie concerte lecție și educative pentru copii. Concertele vor avea loc: pentru secția română vineri, 3 iunie 2022, de la ora 12, prezentat de tânăra moderatoare Carla Gliga pentru secția maghiară vineri, 3 iunie 2022, de la ora 13, prezentat de profesoara tânără Fülöp Klára Evenimentele vor…
Cum se poate obține un loc de cazare în căminele studențești
Serviciul Social Administrativ din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș informează studenții cu privire la depunerea cererilor în vederea obținerii unui loc de cazare în căminele studențești, pentru anul universitar 2022-2023, cu următoarele specificații: În etapa 1 pot aplica studenții anilor II – VI, an universitar 2022-2023,…
Atenție la trafic. Străzi în reparații la Târgu Mureș
Str. Liviu Rebreanu – se frezează și se curăță pentru turnarea stratului de asfalt; Str. Mioriței – au început lucrările pe carosabil, pe tronsonul str. Romulus Guga – str. Lebedei; Str. Gh. Doja – se lucrează pe porțiunea de drum cuprinsă între RAR și până la trecerea de pietoni de la Combinat; Str. Rândunelelor –…
Direcția 5 în concert la Târgu Mureș
Concertul face parte din Turneul Național “Direcția 5 2022 Live Tour” și va avea loc luni, 30 mai, de la ora 19:30 la Palatul Culturii.“Ne propunem să aducem cântecele noastre din perioada 1991-2022 și câteva cântece de pe noul nostru album “Minimal”. Așteptăm cu mare emoție reîntâlnirea cu publicul nostru și ne bucurăm că putem fi acolo….
Campionatul Național de Drift pe Transilvania Motor Ring
Prima etapă din Campionatul Național de Drift, la clasele Pro și Semi Pro, se va desfășura în perioada 28-29 mai pe circuitul Transilvania Motor Ring din Mureș. La start sunt așteptați peste 40 de piloți din România și Bulgaria. Evenimentul va putea fi urmărit în sistem pay per view pe rodrift.ro, iar de asemenea, biletele…
La Miercurea Ciuc a fost înființat Comitetul de Masiv al Grupei Centrale de Munți
A fost înființat, la Miercurea Ciuc, Comitetul de Masiv al Grupei Centrale de Munți care reunește 181 de unități administrative din județele Harghita, Mureș, Covasna, Suceava, Bistrița – Năsăud, Neamț și Bacău. La nivel național vor fi înființate 9 astfel de comitete, cel de la Miercurea Ciuc fiind al 4-lea. „65 de unități administrative ale…
Ziua Porților Deschise la Colegiul Național Unirea
Pregătit să întâmpine o nouă generaţie de absolvenţi ai claselor a VIII-a, Colegiul Naţional „Unirea”, Târgu Mureș, vă aşteaptă, cu „porţile deschise” să păşiţi în toposul şcolii, să cunoaşteţi preocupările, activităţile, performanţele. Dragi elevi, veţi păşi într-un nou ciclu de învăţământ, în care veţi descoperi noi taine ale lumii sprijiniţi şi îndrumaţi de dascălii noştri,…