Intervin pompierii militari din cadrul Detasamentului Reghin pentru asigurarea masurilor specifice de prevenire si stingere a incendiilor. Este vorba despre un singur autoturism implicat, acesta este iesit in afara partii carosabile. In urma impactului o persoana de gen feminin de aproximativ 55 ani a fost preluata de echipajul SMURD. Info ISU Mures
Autor: Punctul
Și copilul meu merită un loc în societate – confesiunile unei mame
Manifestările autismului nu dispar niciodată. Chiar dacă persoana în cauză dobândește abilități de viață și reușește să se descurce cât de cât independent. Mirela Chiorean este mama unui copil cu autism din Tîrgu Mureș. Ea a înființat Asociația Prietenii lui Răzvan pentru a putea să își susțină copilul și pentru a ajuta alte mame în…
Cazul “Incidentul de la Weekend” la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mures
Ca urmare a diferitelor opinii legate de derularea anchetei și a multiplelor interpretări ulterioare care s-au asociat articolelor publicate pe marginea acestui subiect, redacția punctul.ro a decis retragerea articolului inițial și publicarea în continuare doar a comunicatelor oficiale. Astăzi, 15 aprilie 2022, în urma concluziilor preliminare emise de către I.M.L. Târgu Mureș privind evenimentul din…
Grupul MVM a devenit singurul furnizor universal de energie în Ungaria
Grupul MVM ca singur furnizor universal livrează energie electrică şi gaze consumatorilor din Ungaria, în special consumatorilor casnici, se arată în comunicatul MVM şi E.ON, remis, joi, agenţiei ungare de presă MTI. În document se arată că MVM a încheiat la sfârşitul lunii februarie un acord privind achiziţia furnizorului de energie electrică E.ON Áramszolgáltató Kft.,…
Lansare carte “AIR MAJESTY” de Emil Hossu-Longin
Evenimentul va avea loc sâmbătă 16 aprilie de la ora 16.00 la Sala Polivalentă din Târgu Mureș. O carte despre Michael Jordan trebuie să apară în orice țară în care există sport profesionist, așa cum în orice orchestră trebuie să se interpreteze Beethoven. Vorbim de cel mai mare baschetbalist al tuturor timpurilor și unul dintre…
Declararea veniturilor din închirierea locuințelor în 2022
Persoanele care închiriază locuințe sau camere din locuințe pe termen mediu și lung trebuie să plătească impozit la stat. Veniturile obținute prin închiriere trebuie declarate la ANAF, până la 25 mai.Contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor, în cursul anului fiscal, sunt obligaţi să depună declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de…
Anexa 1
Biroul executorului judecătoresc Dosarul execuțional Locul licitației Data și ora licitației Bunul licitat Preț pornire lei RON Observații OLTEANU RADU 80/E/2021 Loc. Turda, str. Intrarea Bazinului, nr. 2, jud. Cluj. MIERCURI04.05.2022 ORA 12.00 Autoturism marca FORD DAW/FOCUS berlina cu hayon 4 +1 usi, an fabricatie 2003, nr inmatriculare CJ-08-TMM, combustibil motorina. Prezinta urmatoarele defecte : pabriz…
Șoferi băuți și fără permis din Sărmașu și Luduș
La data de 13 aprilie 2022, poliţiştii Secţiei de Poliţie nr. 2 Band au oprit în trafic un autoturism condus de bărbat, de 34 de ani, din Sărmaşu. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta avea o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la unitatea spitalicească în vederea recoltării…
Noi măsuri pentru asigurarea asistenței medicale începând cu luna aprilie 2022
La propunerea Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Guvernul României a aprobat astăzi, 14 aprilie 2022, proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, precum și pentru interpretarea, modificarea și completarea unor acte normative. Actul normativ stabilește o serie de măsuri pentru asigurarea neîntreruptă…
Pregătiți-vă de hora mare pe motoare la Maris Fest 2022!
Maris Fest revine mai în forță ca niciodată anul acesta! Cel mai așteptat festival de muzică rock și cea mai îndrăgită paradă moto vin la Transilvania Motor Ring să ne cânte și să ne încânte. Anul acesta, Maris Fest Adrenaline Edition între 19 și 21 august. 3 zile WOW! Maris Fest e tradiția noastră. Cel…
Szijjártó la Cluj-Napoca: Alegerile au demonstrat că Ungaria şi maghiarii de dincolo de graniţele ei se pot baza unii pe alţii
Alegerile parlamentare din luna aprilie, din Ungaria, au arătat că patria mamă poate conta pe membrii comunităţilor naţionale maghiare din afara graniţelor sale, iar asta este şi invers valabil, a afirmat, joi, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, la Cluj-Napoca. În cadrul unei conferinţe de presă comună susţinută împreună cu…
Reținut după ce a produs un accident băut la volan
Un bărbat din Mureş, implicat într-un accident rutier şi cu o alcoolemie de 0,87 mg/l alcool pur în expirat, a fost reţinut pentru 24 de ore. La data de 13 aprilie 2022, poliţiştii Secţiei de Poliţie nr.14 Ghindari au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale. La faţa locului,…
Centrele de vaccinare anti-Covid se închid
Având în vedere scăderea constantă a numărului de persoane care se vaccinează la nivel național, Guvernul a stabilit, prin ordonanță de urgență, închiderea imediată a tuturor centrelor de vaccinare organizate în afara spitalelor, urmând ca de la 1 iulie vaccinarea anti-Covid să se realizeze doar prin cabinetele de medicină primară, respectiv prin medicii de familie. …
În Târgu Mureș, nu mai exista nicio clădire, aparținând Municipiului, care sa nu aibă autorizația de securitate la incendii
În perioada 4-7 aprilie, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au făcut controlul anual al obiectivelor aflate în subordinea Municipiului și a Consiliului Local.În decursul anului 2021 am reușit să finalizăm autorizările tuturor unităților de învățământ din oraș, inclusiv a celor rămase restante din anii anteriori. Obținerea acestor autorizări a fost un obiectiv necesar și…
O nouă expoziție de porumbei, păsări și animale cu blană la Târnăveni
Asociația Columbofilă Târnava 86 Târnăveni organizează duminică 17 aprilie o nouă expoziție de porumbei, păsări și animale cu blană. Expoziția va avea loc în piața Obor (de animale) între orele 7-14. Organizatorii îi roagă pe participanți ca toate păsările de curte, porumbeii și animalele cu blană să fie însoțite de carnet de sănătate sau certificat…
Grenade antitanc și aruncător găsite ieri la Sângeorgiu de Mureș și Miercurea Nirajului
Ieri, 14 aprilie, au avut loc două misiuni pirotehnice în localitățile Sângeorgiu de Mureș, strada Subpădure și Miercurea Nirajului.Au executat misiunile echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș. La Sângeorgiu de Mureș, în urma unor săpături, au fost identificate 10 grenade antitanc, iar în Miercurea Nirajului a fost găsită o…
Drum blocat la Lunca din cauza unui TIR rasturnat
În această dimineață, în jurul orei 07:40, TIR răsturnat pe raza localității Lunca.Au intervenit de urgență, pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin. A fost vorba despre un TIR răsturnat pe partea carosabilă, iar din interiorul acestuia s-a auto-evacuat o persoană de gen masculin, aceasta era conștientă și cooperantă. Victima a fost asistată medical de către…
Descoperă Cetatea medievală din Târgu Mureș într-un mod amuzant și jucăuș!
Cu ajutorul aplicației gratuite de la Forcamp putem afla istoria cetății din Târgu Mureș printr-un joc de echipă interactiv Așa că: Fă-ți echipă, mergi la cetate și citește cu telefonul mobil codul QR de la oricare din intrările în cetate! Sau intră pe acest link pentru a citi codul QR: https://www.forcamp.eu/traseeQR.html Activează-ți localizarea pe telefon și acesta te…
Sala Sporturilor din Tg-Mureş va avea în sfârşit nume!
Ministrul Sportului, Eduard Carol Novák a anunţat joi, că baza sportivă va purta numele marelui campion la lupte, Simon László! Simon László este primul, şi până acum singurul campion mondial al României la lupte libere (1974 – Istambul), dar este şi primul medaliat târgumureşean la Jocurile Olimpice din Tg-Mureş, care a şi concurat pentru o echipă…
Grupul statuar care înfățișează Școala Ardeleană a fost finalizat
Grupul statuar care înfățișează Școala Ardeleană a fost, în sfârșit, finalizat! Orașul Târgu Mureş îi comemorează și le aduce un pios omagiu marilor reprezentanți ai iluminismului şi progresului românesc din Transilvania. Festivitatea de dezvelire va avea loc la data de 13 mai 2022.
Concert extraordinar pascal dedicat Paștelui Ortodox
Concertul extraordinar pascal din data de 21 aprilie al filarmonicii din Târgu Mureș va fi dedicat Paștelui Ortodox. După o absență de doi ani cauzată de pandemie, revine pe scena noastra dirijorul Fakhraddin Kerimov (Azerbaidjan). Concertul va debuta cu Uvertura Festivă de Paște, op.36 de N.Rimski-Korsakov, urmată de Uvertura Festivă, op.96 de D.Șostakovici. În partea…
Istoria se face altfel la UMFST
Sub îndrumarea Lect. dr. Fabian Istvan, elevii de la Colegiul Național „Unirea”, Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” și Colegiul Agricol Traian Săvulescu din Târgu Mureș au putut afla mai multe despre „ArheoGis”, despre „Arheologia gulagului românesc”, despre „Zooarheologie”, dar și despre „Gastronomia romană”. De asemenea, elevii au participat și la tururi ghidate în cadrul Muzeului Universității…
Investițiile străine directe din afara UE, avizate de o nouă instituție, inclusiv de SRI și SIE. Vor fi verificate inclusiv investițiile străine în mass-media
Investițiile străine directe – din afara Uniunii Europene – vor fi avizate de o nouă insituție, respectiv de Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD), care va funcționa în subordinea Guvernului. Ordonanța prevede și ”măsuri privind transparentizarea investițiilor străine directe în domeniul mass-media” Înainte de realizarea investiției străine care are ca obiect o întreprindere care fie…
Măsura pentru stimularea investiţiilor în valoare de peste 1 milion de euro va intra în vigoare în data de 1 mai
Măsura prin care cei care investesc peste un milion de euro în economie vor beneficia de sprijinul statului va intra în vigoare la 1 mai, a declarat premierul Nicolae Ciucă, citat de News.ro. Această prevedere face parte din pachetul de măsuri anunţate de coaliţia de guvernare. Nicolae Ciucă a precizat că această măsură va intra…
Perioada de recrutare a recenzorilor s-a prelungit cu o săptămână
Cei care doresc a activa ca recenzori și recenzori-șef, pe teren, în perioada 16 mai – 17 iulie 2022 în cadrul recensământului, pot depune solicitare până la data de 24 mai 2022. Criteriile de aplicare includ și completarea, în prealabil a chestionarului de recensământ. Din cauza faptului că certificatul poate fi descărcat de pe platforma…
Voucherele de 50 de euro vor putea fi folosite pentru șase alimente de bază
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunță că voucherele de 50 de euro care fac parte din pachetul de sprijin anunțat de coaliția de guvernare vor fi acordate de la 1 iunie, iar cu acestea vor putea fi achiziționa șase produse de bază. Budăi a precizat că primele tichete vor fi finanțate de la bugetul de…
Reabilitare energetică și extindere de mansardă la secția de Pneumologie
În ședința de astăzi a Consiliului JudețeanMureș au fost aprobate documentele necesare demarării lucrărilor de reabilitare energetică și extinderea mansardei a Secției de Pneumologie, strada Gheorghe Marinescu nr.1, 3, 5, și proiectul de Reparații capitale și extindere clădire pentru activități medicale în incinta Spitalului Clinic Județean Mureș – Corp C13. Biroul de Presă al Consiliului…
Majorare de preț la sortarea deșeurilor suportată din bugetul Consiliului Județean
În cadrul ședinței Consiliului Județean de astăzi s-a aprobat, proiectul privind modificarea tarifelor de operare pentru activităţile de sortare, compostare și transfer la SSCT Cristești. Consilierii au aprobat modificarea tarifului de operare pentru activitatea de sortare a deșeurilor de la 289,93 lei pe tonă la 360,68 lei, pentru activitatea de compostare a deșeurilor de la…
Premii la patinaj viteză pentru Clubul Sportiv Muresul
In perioada 08.04.-10.04.2022 la Miercurea Ciuc si Carta sportivii nostri de la Clubul Sportiv Muresul sectia de patinaj viteza sub indrumarea domnului prof. Coros Vasile au participat la Campionatul National pista redusa(short track)si au obtinut urmatoarele rezultate: la categoria jun I proba stefeta 3000m Szabados Edina loc III la categoria jun II proba stafeta 3000m…
Încă trei localități asigură lapte, cornuri și fructe pentru elevi din resurse proprii
Consiliul Județean Mureș a aprobat astăzi excluderea municipiului Reghin și a comunelor Bălăușeri și Măgherani din programul județean pentru furnizarea produselor aferente Programului pentru Școli al României pentru anul școlar 2022-2023, deoarece primăriile în cauză vor organiza procedurile de licitație și vor asigura laptele, cornul și merele pentru elevi într-o cooperare cu producători locali.