Joi, 10.02.2022, Agenția Națională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (C.P.E.C.A.) Mureș în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție al Județului Mureș au desfășurat activități de prevenire a consumului de droguri adresate elevilor și cadrelor didactice de la Liceul Tehnologic Tehnologic “Ion Vlasiu” Târgu Mureș. În acest sens, specialiștii antidrog s-au aflat în…
Autor: Punctul
Decizie definitivă. Accesul studenților nu poate fi condiționat de vaccinare
Curtea de Apel Suceava a menținut miercuri decizia Tribunalului Suceava care a suspendat la cererea Ligii Studenților (LS IAȘI) și a cinci studenți ai Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș (UMFST) deciziile instituției de învățământ prin care aceasta a condiționat accesul studenților la activitatea didactică și în căminele…
Incendii la Saschiz și la groapa de gunoi din Sighișoara
Ieri, 10 februarie, în jurul orei 10:00, incendiu horn la o casă, în localitatea Saschiz, strada Principală .S-au deplasat la locul intervenției pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighișoara. Ajunși la locul intervenției, au constat că ardea aproximativ 2 mp de acoperiș din țiglă și aproximativ 3 mp podină din lemn. În urma incendiului…
Accident la ieșire din Sighișoara
Ieri, 10 februarie, în jurul orei 21:30, s-a produs un accident rutier pe drumul E 60, ieșire din Sighișoara spre Hetiur.S-au deplasat la locul solicitat, salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighișoara. A fost vorba despre un accident rutier produs între un camion și autoturism. În urma accidentului au rezultat două victime de cod galben,…
Vizi Imre s-a calificat în a doua semifinală la Eurovision
Cele mai bune 20 de melodii s-au calificat în semifinală: 15 au fost alese de juriul exigent, iar 5 au fost pe placul fanilor care au avut posibilitatea să le voteze online. Lista artiștilor/pieselor calificate de juriu și de votul publicului în a doua etapă a semifinalei: (în ordine alfabetică) Nume, prenume/ Titlul piesei: Aldo…
Accident la Șardu Nirajului
Pompierii militari din cadrul Garzii de Interventie Miercurea Nirajului intervin pentru asigurarea masurilor PSI la un accident rutier in localitatea Sardu Nirajului, str. Principala. In accidentul rutier au fost implicate 2 autoturisme, rezultand 4 victime – cod verde. Circulatia este blocata pe un sens de mers. Se asigura masuri PSI. Circulația a fost reluată pe…
Destinații ascunse din România pe care să le descoperi și tu în 2022
România este o țară foarte foarte frumoasă și bogată din multe puncte de vedere, fie că vorbim de diferitele forme de relief, fie de regiunile istorice. Întotdeauna este ceva nou de văzut în România, de la sate ascunse încărcate de istorie, până la cetăți de pe întreg teritoriul care oferă o perspectivă unică asupra arhitecturii…
Azomureș angajează
De astăzi începe rambursarea în conturile bancare a impozitelor achitate de familii în Ungaria
De astăzi începe rambursarea în conturile bancare a impozitelor achitate de familii, pentru cei care au solicitat viramentul prin transfer bancar, a anunţat, joi, Mihály Varga, ministrul ungar al finanţelor, pe pagina sa de socializare. Acesta a mai adăugat că suma plătită de stat prin transfer depăşeşte 561 de miliarde de forinţi (1,589 miliarde euro)…
Mai multe clădiri de patrimoniu din zona Ardealului au fost achiziționate de Ungaria
Mai multe clădiri de patrimoniu din zona Ardealului au fost achiziționate de Ungaria în ultima vreme, prin intermediul unor firme înființate pe teritoriul României, sub umbrela companiei ungare Manevi Zartkoru Reszvenytarsasag, potrivit Investigatoria.ro. Cele mai recente achiziții au avut loc în centrul vechi al Sighișoarei, parte din patrimoniul mondial UNESCO. Ultima achiziție din Sighișoara este…
Maghiarii din Transilvania, îndemnaţi să participe la vot cu ocazia alegerilor parlamentare din Ungaria
Katalin Szili, însărcinat al premierului ungar Viktor Orbán, s-a aflat miercuri la Cluj-Napoca şi în cadrul unei conferinţe de presă i-a îndemnat pe maghiarii din Transilvania să îşi asume identitatea la recensământul din România şi să participe la vot cu ocazia alegerilor parlamentare din Ungaria. Oficialul ungar a spus că cele două evenimente importante ale…
Studiu matrimonial în Mureș. Localitățile cu mai multe șanse pentru parteneri
Eremitu este localitatea din județul Mures în care o femeie are mai multe șanse să-și găsească un partener întrucât bărbați sunt cu +7,01% mai mulți decât femei. Rezultatele tuturor regiunilor din România au fost publicate pe blogul SugarDaters, un website de dating pentru găsirea unui partener, la acest link. Se apropie Ziua Îndrăgostiților. După o perioadă…
Prețurile la cazare în Cluj la Untold au explodat din nou. Un apartament de închiriat ajunge și la aproape 10.000 de euro
Cel mai mare festival din sud-estul Europei, Untold, va aduce și în acest an la Cluj zeci de mii de străini, dar și români din toate colțurile țării. Cu o jumătate de an înainte, peste 90% din camerele hotelurilor și ale pensiunilor au fost rezervate, iar în unele cazuri prețurile sunt imense. Așa s-a ajuns…
Meciul de baschet de sâmbătă amânat
Meciul de sâmbătă dintre echipele CSM Târgu Mureş şi Agronomia Bucureşti, din cadrul etapei a XI-a a Ligii 1, de baschet masculin, a fost amânat la cererea formaţiei din capitală, care se confruntă cu un val de rezultate pozitive la testul COVID.
Dezbatere publica PUZ
SC ODBC CONS SRL invita publicul interesat la dezbaterea publica pentru documentatia P.U.Z. Reconversie functională zona din UTR AI IN UTR CM3Pz in vederea stabilirii reglementarilor unui bloc de locuinte colective-modificare prevederi P.U.Z. aprobat prin HCL nr.336/29.11.2018 in Targu Mures, strada Margaretelor nr.17/A, judetul Mures. Sedinta va avea loc la sediul Primariei Targu Mures in…
CFR Infrastructură vrea să repare jumătate din trecerile de cale ferată din țară
2500 dintre cele peste 5000 de treceri la nivel cu linia de cale ferată ar urma să fie reparate cu bani de la bugetul de stat, o licitație cu o valoare de până la 800 milioane de lei fiind publicată miercuri în Sistemul Electronic de Achiziții Publice. CFR Infrastructură anunță că este un acord-cadru pentru o perioadă…
Anunt mediu
„SECELEAN IONEL-DANIEL anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul: „Construire casă de locuit P+M și anexe gospodărești” propus a fi amplasat în comuna Stânceni, satul Stânceni, F.N., județul Mureș. Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, loc. Tîrgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, în zilele…
Târgul Mureșenilor vă așteaptă de astăzi în centrul orașului
În perioada 10-14 februarie sunteți așteptați la “Târgul Mureșenilor”, eveniment care se va desfășura în Piața Trandafirilor, între orele 10:00-20:00. Expozanți, meșteșugari, producători locali și artizani vor fi prezenți la târg aducând produse tradiționale, hand-made sau de artizanat, bijuterii lucrate manual, creme și săpunuri naturale, lavandă, aranjamente florale, dar și multe alte produse pe care…
Noile planuri pentru vacanțele școlare
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că a propus ca anul școlar 2022-2023 să înceapă în 5 septembrie și să se încheie în 16 iunie. Vacanța de iarnă ar putea fi între 22 decembrie și 8 ianuarie, iar cea de Paște între 7 și 18 aprilie. Săptămâna Altfel ar putea fi mutată în toamnă și…
Caravana mobilă pentru screeningul cancerul de col uterin a ajuns la Miheşu de Câmpie
Caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin s-a deplasat în data 08 februarie 2022, în localitatea Miheşu de Câmpie din judeţul Mureş.În cadrul acestei acţiuni, 26 de femei din grupul ţintă au beneficiat de consult de specialitate şi le-au fost recoltate probe pentru testare Babeş Papanicolau, în vederea depistării leziunilor precursorii ale cancerului de…
Anunt solicitare emitere acord de mediu
„POP GRIGORE VLAD anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul: „Construire casă de locuit P+M și anexe gospodărești” propus a fi amplasat în comuna Stânceni, satul Meștera, F.N., județul Mureș. Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş, loc. Tîrgu Mureş, str. Podeni, nr. 10, în…
Cea mai mare seră verticală din Europa de Est va fi deschisă lângă Ploiești
Furnizorul de microplante pentru industria HoReCa și de retail Microgreens va deschide lângă Ploiești una dintre cele mai mari sere verticale din Europa, o unitate modernă și automatizată în care va investi 2 milioane de euro. Dacă va avea succes, proiectul va fi replicat în Cehia, o altă direcție de extindere fiind instalarea unor sere…
Proprietarii de trotinete vor fi obligați să aibă poliță de asigurare
Proprietarii de trotinete vor fi obligați să aibă poliță de asigurare, începând de anul viitor. Autoritatea care supraveghează piața asigurărilor va aplica o directivă europeană deja aprobată. În ultimii trei ani, în România au avut loc peste 300 de accidente în care au fost implicate trotinete. O directivă recent adoptată îi obligă pe cei care…
Punctul negru se acordă Curții Constituționale care a amânat discutarea legii privind transmiterea unor terenuri în domeniul public al judeţului Mureş
Legea, care a fost înaintată la promulgare pe 23 decembrie 2021, aprobă transmiterea terenului aferent reţelelor de cale ferată îngustă Târgu Mureş – Band – Miheşu de Câmpie, Târgu Mureş – Sovata – Câmpu Cetăţii din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii cu drept de concesiune în favoarea Companiei Naţionale…
Bugetul municipiului Târgu Mureș pe 2022, aprobat
Reprezentanții PNL au susținut și votat astăzi, în ședința Consiliului Local Municipal Târgu Mureș, bugetul de venituri și cheltuieli al orașului pe anul 2022.Bugetul a fost aprobat de consilierii locali cu 13 voturi “pentru”, 1 „împotrivă” și 3 abțineri.În bugetul votat astăzi sunt alocate sume consistente pentru educație, dar și pentru investiții în infrastructură și…
Înregistrarea în SPV devine obligatorie începând cu 1 martie 2022 pentru transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente către organele fiscale, de către contribuabilii care desfăşoară activităţi economice într-o formă de activitate autorizată
Prin O.G. nr. 11/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și reglementarea unor măsuri fiscale, a fost introdusă, începând cu data de 01 martie 2022, obligativitatea transmiterii la organul fiscal central a cererilor, înscrisurilor sau a altor documente prin intermediul Spațiului Privat Virtual. Această obligativitate revine persoanelor juridice, asocierilor și…
Top 5 cele mai dinamice industrii din România
Numeroase domenii de activitate au crescut în ultimii doi ani, unele companii fiind capabile chiar să depășească ratele de creștere ale industriilor de care aparțin. În ciuda disparităților socio-economice regionale din România, țara noastră s-a numărat în ultimii ani printre economiile UE cu cele mai rapide rate de creștere. Pentru cei care vor să se…
Cât câştigă vloggerii români, doar din youtube
La câteva zile după ce publicaţia internaţională Forbes a publicat topul celor mai bine plătiţi YouTuberi din lume, preluat şi de Paginademedia.ro, Selly şi-a propus un clasament pe teren autohton. Atenţie! Clasamentul ia în calcul doar banii din youtube, fără contractele de publicitate (unde sunt, de fapt, marile sume). YouTuberii români chestionaţi de Selly au căzut de acord să-şi…
Consiliul Local a adoptat bugetul pe acest an la Târgu Mureș
Astăzi, 9 februarie, în ședință extraordinară, Consiliul Local a adoptat bugetul local pe anul 2022, în valoare de 655.968.000 lei, din care, printre altele, 80 de milioane de lei vor fi alocate pentru învățământ, 160 de milioane de lei pentru transport public, 47 de milioane de lei pentru reabilitarea drumurilor și 67 de milioane de…
Incendiu la acoperisul unei case în localitatea Sântu, comuna Lunca
Este vorba despre un incendiu izbucnit la planseul unei terase la o casa de locuit, pe o suprafata de aproximativ 10 mp, arde fara flacara, incendiul este localizat. Se intervine pentru stingere.Incendiul este lichidat. Info ISU Mures