La data de 11 august a.c., în cursul serii, polițiștii din Reghin au fost sesizați cu privire la faptul că, la un restaurant, din localitate, are loc un scandal între mai multe persoane. La fața locului, s-au deplasat polițiști, jandarmi, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, pentru aplanarea conflictului și restabilirea ordinii și liniștii publice….
Autor: Punctul
Festivalul Cetății Mureșene
Finala Campionatului Național de Atelaje cu 2 cai
Circulație blocată de echipe de filmare
Se filmează în centrul orașului! Târgumureșenii sunt atenționați că joi, 12 august 2021, circulația în zona Colegiului Național Papiu Ilarian va fi modificată din cauza filmărilor care se desfășoară în această perioadă la Târgu Mureș. Circulația pe strada liceului va fi blocată de echipa de filmare între orele 05:00 – 20:00, iar traficul de pe…
Lutierii din Reghin încep să studieze la şcoli de prestigiu din Europa pentru dezvoltarea meşteşugului
Lutierii din Reghin care sărbătoresc în aceste zile 70 de ani de la confecţionarea primei viori în acest municipiu, în cadrul Festivalului “70 de ani de luterie reghineană” organizat de Asociaţia Artiştilor Lutieri din România (AALR), au început să studieze la şcoli de prestigiu din Europa pentru a deveni cu adevărat competitivi pe plan internaţional….
Bustul lui Eminescu va fi dezvelit duminică la Sângeorgiu de Mureș
Se apropie de finalizare construirea soclului pentru bustul poetului Mihai Eminescu care va fi dezvelit în fața Bisericii ortodoxe Sfinții Împărați Constantin și Elena din Sângeorgiu de Mureș. Inițiatori: Parohiile ortodoxe locale 1 și 2 respectiv Asociația Sf. Gheorghe din Sângeorgiu de Mureș. Va fi încă o dovadă că, această comunitate sângeorzeană iubește cultura și…
Cântecul popular patriotic va răsuna din nou la Oarba de Mureş, duminică, 15 august 2021!
Agricultura viitorului: producție de alimente microbiene pe scară largă, cu ajutorul panourilor fotovoltaice
Vom putea produce mai multe alimente cu mai puține resurse, potrivit unui grup de cercetare german care a modelat producția pe scară largă de biomasă microbiană bogată în nutrienți cu ajutorul energiei solare fotovoltaice. Oamenii de știință de la Universitatea Göttingen, din Germania, au propus să combine generarea de energie solară cu producția de proteine…
De vizitat: Cetatea Trascăului din județul Alba
Pe Valea Aiudului, în Munţii Trascău, într-un peisaj de vis, în apropierea satului Colţeşti, nu departe de Piatra Secuiului se află ruinele unei cetăţi cu o istorie de peste 700 de ani. Ruinele maiestoase de pe colina dealului poartă legende povestite doar de oamenii locurilor. Una dintre acestea se referă la o fantoma. Cetatea Colţeşti a fost…
Muzeul Județean Mureș anunță lansarea programul pilot Joia Muzeală
Joia Muzeală s-a născut dintr-un studiu realizat în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor 2021, unde foarte mulți vizitatori și-au exprimat dorința de a vizita seara, după programul normal/cotidian. Acest studiu a arătat că fluxul cel mai mare de vizitatori în Noaptea Muzeelor a fost între orele 19.00-22.00. Pentru început, în luna august, programul pilot Joia Muzeală se va desfășura în fiecare…
Autostrada Târgu Mureş – Ungheni şi drumul de legătură sunt în stadiu de execuţie de 70%
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, anunţă, miercuri, că se lucrează bine pe autostrada care va face conexiunea dintre Târgu Mureş şi aeroportul acestui oraş, stadiul lucrărilor fiind la peste 70%. ”Avans bun pe şantierul A3 Transilvania dintre Târgu Mureş şi aeroport. Se lucrează bine pe autostrada care va face conexiunea dintre Tg. Mureş şi aeroportul acestui…
Instrumente muzicale, majoritatea de maestru, la expoziţia aniversară de împlinire a 70 de ani de luterie, la Reghin
Pentru marcarea împlinirii a 70 de ani de la construcţia primei viori la Reghin, Asociaţia Artiştilor Lutieri din România (AALR) a deschis o expoziţie cu instrumente de colecţie şi numeroase instrumente de maestru, în cadrul Festivalului “70 de ani de luterie reghineană”, a anunţat, miercuri, preşedintele Asociaţiei Artiştilor Lutieri din România, Claudiu Mare. Expoziţia de…
Cupa Armoniei la fotbal
Primăria Târgu Mureș organizează din nou tradiţionalul turneu de fotbal „CUPA ARMONIEI”, eveniment care promovează relaţiile de colaborare româno-maghiare. Evenimentul va avea loc vineri, 10 septembrie 2021, ora 13.00, pe terenul cu gazon artificial al Liceului Sportiv „Szász Adalbert”. (În caz de vreme nefavorabilă, acţiunea sportivă se va desfăşura în sala alăturată). Campionatul de fotbal…
Mureșenii printre cei mai conștiincioși din țară la plata parcării
Aplicația națională de plată a parcării TPARK a înregistrat aproximativ 6 milioane de tranzacții în primele șapte luni ale anului. Plata cu cardul a reprezentat 12% din valoarea tranzacțiilor. Alba Iulia, Timișoara și Târgu Mureș, în topul orașelor ce susțin plata parcării cu cardul.“La nivel național, observăm că metoda cea mai des aleasă pentru plata…
Au renunțat la viața în mijlocul vedetelor la Londra și s-au mutat în Mureș
Au renunțat la viața la Londra în mijlocul vedetelor de film și muzică și s-au mutat la țară în inima Transilvaniei. Georgiana, care este hair-stylist și make-up artist, și soțul ei britanic Steve Teers (editor de filme documentare) au răscumpărat casa bunicilor ei din satul mureșean Băla și au transformat-o în pensiune și loc de…
Masina răsturnată la Reghin
Ieri, 10 august, în jurul orei 22:45, accident rutier în municipiul Reghin, strada Mihai Viteazu.Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin. A fost vorba despre un autoturism care a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe palfonul acestuia. Din interior s-au autoevacuat două persoane, o persoană de sex masculin de aproximativ 18 ani…
Cursuri pentru înființarea de Puncte Gastronomice Locale
Din ce în ce mai mulți gospodari din întreaga țară își manifestă interesul pentru înființarea de Puncte Gastronomice Locale, înțelegând că în acest fel pot contribui la valorificarea superioară a produselor locale și promovarea tradițiilor. Astfel, în ultimele două săptămâni peste 200 de participanți au luat parte la cursurile de formare profesională desfășurate de Agenția…
Berăria subacvatică Csíki Sör, prima din Europa
O bere rece pare o idee foarte bună în zilele călduroase, însă ce-ați zice de una savurată sub apă? Prima berărie subacvatică din Europa se află în județul Covasna. Acolo turiștii pot face scufundări sau pot sta la o bere cu prietenii, la 3 metri adâncime, sub apă. Berăria subacvatică din Dalnic, județul Covasna, a…
Mobilizarea excelentă continuă pe #AutostradaTransilvania pe cei 30 de km dintre Nădășelu și Zimbor
Progresul este vizibil de la filmarea Asociatie Pro Infrastructura precedentă din luna iulie, iar avansul per total în nici jumătate de an de la prima cupă de excavator este impresionant. 22 de foreze care execută piloții forați pentru viaducte, poduri și zidurile de sprijin care vor ține pe loc dealurile transilvănene, sute de basculante, excavatoare…
În perioada 9 -18 august, pe domeniul public al Municipiului Târgu Mureș, se vor desfășura acțiuni de dezinsecție împotriva țânțarilor și a căpușelor
Un nou plan Urbanistic General pentru Târgu Mureș
”După aproape două decenii astăzi se lansează în dezbatere publică un nou Plan Urbanistic General al Municipiului Târgu Mureș! Asta înseamnă că până la finele anului vom avea aprobat noul PUG, vom avea direcția dezvoltării viitorului copiilor noștri. Acest document complex, supus dezbaterii publice, reprezintă pașii spre dezvoltarea omogenă a principalelor zone de interes public…
Caravana City Food la Târgu Mureș
Festival. 70 de ani de luterie reghineana
Accident cu 5 victime
În această dimineață, în jurul orei 00:15, s-a produs un accident rutier cu persoane încarcerate, între localitățile Isla și Damieni. Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș, Garda de Intervenție Miercurea Nirajului, SVSU Vărgata, două ambulanțe SMURD și o ambulanță SAJ. A fost vorba despre un autoturism care a părăsit partea carosabilă…
Paddleboarding-ul este la mare căutare la Bezid
Un sport mai puţin cunoscut după denumirea destul de pretenţioasă, Paddleboarding este la mare căutare deja între români: vâslitul, în picioare, pe placă. Lacul Bezid oferă o privelişte unică în acestă perioadă a anului. Atraşi de liniştea şi frumuseţea locurilor, turiştii vin aici să se relaxeze dar şi pentru sporturi nautice. Paddleboardingul este acum atracţia…
Aventuri pe biciclete Fat Bike de închiriat la Platoul Cornești
Visit Mures a spus un mare DA aventurii și te invită să descoperi activitățile în aer liber pe care le oferă județul Mureș. Prima aventură începe chiar în Târgu Mureș, unde poți închiria biciclete electrice fat bike. Poți să închiriezi biciclete pentru ture cuprinse între 40 de minute și de două ore. Mountain bike-urile electrice…
România introduce facturarea electronică între firme. De când va putea fi utilizată
România introduce facturarea electronică între firme, anunțul fiind făcut de premierul Florin Cîțu, pe pagina sa de Facebook. E-Facturarea va putea fi utilizată din luna septembrie a acestui an. ”Așa cum am promis, introducem facturarea electronică între firme. Din septembrie 2021, agenții economici vor utiliza un sistem de facturare electronică pentru a încărca, stoca și…
Accident la Miercurea Nirajului
P ompierii militari de la Garda de Interventie Miercurea Nirajului au intervenit pentru asigurarea de masuri PSI, in orasul Miercurea Nirajului, str. Plopilor, deoarece un autoturism a intrat in sant. Nu sunt victime, pompierii asigura masurile de prevenire si stingere a incendiilor. Info ISU Mures
Femeie tâlhărită pe stradă la Târgu Mureș
Bănuit de tâlhărie calificată, depistat la scurt timp de la comiterea faptei. La data de 8 august a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie, de 74 de ani, a fost victima unei infracţiuni de tâlhărie. În fapt, în timp ce se afla pe o stradă…
Ateliere de artă şi terapie cu jocul în nisip pentru copii afectaţi de anxietate în perioada restricţiilor
În perioada martie-iunie 2021, Asociatia K’ARTE a derulat o serie de ateliere de art-terapie și sandplay adresate copiilor cu un nivel ridicat de anxietate. Activitățile, coordonate de o echipă mixtă (artist profesionist si psihologi/terapeuti cu experienta in munca cu copiii) s-au desfășurat exclusiv online. ProiectulEquilibrum a fost sprijinit de Fundația Pentru Comunitate și MOL România…