Vineri, 23 iulie va fi Ziua Retro. Evenimentele de la scenă vor începe la ora 20.00 cu artiștii locali Szabó Előd și Florin Vos, urmați de clujeanul DJ Modee, care ne vor cânta/mixa cover-uri celebre din anii 70,80 și `90, pe care mulți dintre noi le-am fredonat de nenumărate ori, am dansat pe ele, ne-am îndrăgostit,…
Autor: Punctul
Autoturism ars în Șincai Fânațe
În această dimineață, în jurul orei 00:45, pompierii au intervenit la un incendiu produs la un autoturism în localitatea Șincai Fânațe, strada Principală.Au executat misiunea pompierii militari de la Punctul de Lucru Râciu. A fost vorba despre un incendiu produs la autoturism care a ars în totalitate. Din fericire nu au fost victime.
Top 10 preparate tradiționale pe care să le încerci dacă vizitezi Moldova
Plănuiești o vacanță în Moldova cât de curând? Perfect, ai făcut o alegere foarte bună, pentru că, pe lângă varietatea de locuri și atracții inedite, zona este cunoscută în toată țara pentru gastronomie. Oh, și ce delicii senzaționale are Moldova: papilele tale gustative îți vor fi recunoscătoare! După vreo două biserici şi jumătate, cel mai…
Cinci sfaturi despre cum să-ți organizezi banii ca să nu rămâi pe zero la mijlocul vacanței
Vara este în toi și lumea pare prea entuziasmată de vremea frumoasă, de relaxarea restricțiilor impuse de pandemie și de priveliștile atrăgătoare ale destinațiilor ca să se mai gândească să-și planifice în detaliu vacanța. Însă cheltuielile neprevăzute, diferențele de prețuri și alte probleme care pot apărea pe timpul sejurului – precum nevoia de a-ți schimba…
Zilele Reghinului în aer liber
ART & The City Festival la Târgu Mureș
Dan Negru prezintă Festivalul Medieval de la Sighișoara
Primul festival medieval din România – Festivalul „Sighișoara Medievală” va avea loc anul acesta în perioada 30 iulie – 1 august! Ajuns la cea de a XXVII –a ediție, festivalul surprinde, pe parcursul a trei zile, stilul medieval cu tot ce are el mai frumos și mai autentic. Peste 100 de artiști, din țară și…
O treime din restaurantele din Ungaria ar putea falimenta
Circa 30% din restaurantele ungare vor intra în faliment din cauza pandemiei, însă situaţia din centrul Budapestei este chiar mai gravă, relatează Daily News Hungary. Din cei aproximativ 400.000 de angajaţi din turism şi catering, aproximativ 150.000 au decis să părăsească aceste industrii, potrivit lui Tamas Flesch, preşedinte al Asociaţiei Hotelurilor şi Restaurantelor din Ungaria.
Centrul de arși de la Târgu Mureș poate fi gata în 2024
De astăzi se intră în linie dreaptă și urmează ca, în câteva luni, să cunoaștem constructorul, care se va stabili prin licitație. Aceasta este cea mai bună veste a zilei, anunțată în ședința de Guvern de astăzi. Informația a fost făcută publică în raportul Ministerului Sănătății, solicitat de premierul Florin Cîțu. Practic, activitatea secțiilor Urgență,…
Plaja sălbatică, neștiută, accesibilă cu mașina
Vă arătăm, astăzi, o plajă superbă, săpată în inima munților, care te va duce gândul departe, prin cele mai exotice locuri. Și, totuși, deși nu pare, este la noi în România. E plaja aceea la care visezi un an de zile și în care vei găsi și multă natură și libertate. Asta ni s-a întâmplat…
Înscrieri online: Fonduri europene de câte 75.000 euro pentru femei care fac afaceri tech
Femeile din România și Republica Moldova care au înființat startup-uri de tehnologie pot obține fonduri nerambursabile de câte 75.000 de euro, printr-un nou program lansat, marți, de Comisia Europeană în Uniunea Eurpeană și statele asociate. Înscrierile în proiectul-pilot Women TechEU se fac AICI, până pe 10 noiembrie 2021. Până la 50 de start-up-uri deep tech promițătoare din statele membre…
Accident rutier in care este implicat un singur autoturism intre satele Sabed si Raciu
Intervin pompierii militari de la Punctul de Lucru Raciu. Accidentul s-a produs langa satul Sabed, in urma impactului sunt doua persoane de cod verde care s-au autoevacuat. Circulatia se desfasoara alternativ pe un singur sens de mers. Pompierii militari asigura masurile de prevenire si stingere a incendiilor. INFO ISU Mures.
Care sunt veniturile și cheltuielile orașului?
Bugetul local a fost discutat și aprobat de către consilierii locali în ședința Consiliului local Luduș din data de 14 aprilie 2021, cu 16 voturi „pentru” și un vot „contra”. Anul acesta avem un buget foarte echilibrat, veniturile estimate fiind egale cu cheltuielile. În Raportul de specialitate privind aprobarea bugetului local pe anul 2021, Maria…
Forţele Armate din Ungaria lansează un nou tip de serviciu militar
Forţele Armate din Ungaria lansează un nou tip de serviciu militar, a anunţat ministrul ungar al apărării, Tibor Benkő, miercuri, la Budapesta. La înscrierile pentru serviciul militar voluntar sunt aşteptaţiacei tineri care dintr-un motiv sau altul îşi încep studiilesuperioare mai târziu, respectiv tinerii care au încheiat studiile,dar nu au obţinut o diplomă sau o calificare…
Guvernul a aprobat ordonanța de urgență care reglementează măsurile de protecție împotriva urșilor
Conform actului normativ, în cadrul fiecărei unitate administrativ teritorială se va constitui o echipă de intervenție imediată care este condusă de primar sau de viceprimar. Ei sunt persoanele care, conform legii, în baza expertizei profesionale, decid asupra modului de intervenție imediată care poate fi de trei tipuri: alungarea, tranchilizarea și relocarea, eutanasierea sau împușcarea ursului….
Consultare publică pentru proiectul Planului de Management actualizat al Bazinului Hidrografic Mureș
Administrația Bazinală de Apă Mureș supune dezbaterii publice, timp de 6 luni, proiectul Planului de Management actualizat al bazinului hidrografic Mureș – 2021. Acest document,cu anexele sale,este publicat pe website și poate fi accesat la link-ul: http://mures.rowater.ro/consultarea-publicului/directiva-cadru-apa/materiale-utile/. Reactualizat o dată la 6 ani, acesta se adresează tuturor factorilor interesați din domeniul apei, atât autorităților locale…
Ambulanță implicată în accident la Dumbrăvioara
Astăzi, în jurul orei 10.40, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.1 Gornești au fost sesizați să intervină la un eveniment rutier produs pe DN 15, la intrarea în localitatea Dumbrăvioara, pe pasarelă. Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că s-a produs o coliziune între o ambulanță, înmatriculată în județul Neamț,…
ANSAMBLUL ARTISTIC PROFESIONIST ” MUREȘUL” VĂ INVITĂ LA SPECTACOLE!
Pe tot parcursul lunii iulie 2021 am participat la o serie de spectacole desfășurate în județ și în afara județului Mureș.Cetatea Medievală din Târgu Mureș a fost locația unde am susținut un spectacol extraordinar de folclor având ca invitat Ansamblu Profesionist ”DOR ROMÂNESC” din Bistrița , manager Alexndru Pugna, director artistic Matilda Pascal Cojocărița.Impreună am…
Accident rutier la intrare in loc. Seleus spre loc. Venchi
Nu sunt anuntate victime incarcerate. Intervin pentru asigurarea măsurilor PSI pompierii militari din cadrul Detasamentului Sighisoara. In accident este implicat un singur autoturism, in interior se afla o persoana de sex masculin (27 de ani), neancarerata, aceasta este de cod galben. Victima se afla in ambulanta pentru acordarea primului ajutor medical si urmeaza sa fie…
Se sistează gazul în Sărmașu
Joi, 22 iulie, serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat temporar pe 11 străzi din localitatea Sărmașu, jud. Mureș Pentru a efectua lucrări specifice la sistemul de distribuție gaze naturale, Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale joi, 22 iulie, între orele 09.00-16.00 în localitatea Sărmașu, jud. Mureș pe…
Intervenții în urma fenomenelor meteo periculoase
Gospodărie inundată în localitatea Ernei strada Gării.Pivniță inundată în localitatea Icland strada Principală.Au intervenit pentru evacuarea apei pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș. Copac căzut pe carosabil în municipiul Târgu Mureș, Calea Sighișoarei,Au intervenit pentru degajarea acestuia pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș. Copac căzut pe carosabil între localitățile Lunca Bradului și Neagra.Au…
Incendiu la un magazin din Band
Ieri, 20 iulie, în jurul orei 23:55, incendiu produs la un magazin alimentar din localitatea Band, strada Oroiului.Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș și pompierii voluntari din cadrul SVSU Band. Odată ajunși la locul solicitat, aceștia au constatat că este vorba despre un incendiu care se manifestă violent la un magazin…
3 locuri pe care merită să le vizitezi în județul Neamț
Întotdeauna ne place să descoperim locuri mai puțin cunoscute, să ne bucurăm de comorile ascunse ale României sau, pur și simplu, să plecăm în explorarea unora dintre cele mai frumoase județe din țară. Printre preferatele noastre se numără și județul Neamț, atât datorită diversității și frumuseții locurilor de acolo, cât și datorită oamenilor primitori și…
Microgreens: cum faci venituri mari din plante foarte mici în România
Cristian face bani din cultivarea microplantelor și creionează echipamentele pe care le putem folosi și noi pentru a cultiva acest gen de alimente nutritive. Cristian povestește despre el că este antreprenor în agricultură, inginer horticol și viitor doctor în legumicultură. S-a apucat de agricultură, clasică, așa cum o definește el, însă pe produs de nișă, în 2015…
Degajare copac cazut pe scarile/aleea pietonala dintre strada Livezeni si Universitatea Petru Maior
Intervin pentru degajarea acestuia pompierii militari din cadrul Detasamentului Targu Mures. Info ISU Mures
Literele volumetrice #loveREGHIN expuse la Pădurea Rotundă pentru promovarea imaginii orașului Reghin
Cum isi pot atinge idealurile in timpul cel mai scurt majoritatea fetelor istete?
Foarte multe tinere moderne au diferite visuri, unele dintre ele parand realiste sau nu, in functie de studiile pe care le au, de puterea financiara sau de abilitatile cu care sunt inzestrate de la mama natura. Se poate observa, totusi, ca majoritatea are in gand anumite obiective mari: obtinerea de bani intr-un timp foarte scurt,…
Cât de golani sunt cei mai golani dintre golanii noștri?
Fără prea multe politețuri despre viitorul Târgu Mureșului … Cât tupeu de nesimțit(ă) să ai să comentezi din spatele unei tastaturi și a unui ecran după ce te-ai îngrășat (unii la propriu, alții la figurat – logic) ca o vită din bani publici în siajul fostei administrații a orașului? Cât de profund obraznic…
Conducea fără permis și cu numere false
La data de 16 iulie 2021, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr.2 Band au depistat un bărbat, de 60 de ani, în timp ce conducea un autoturism prin Şăulia. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul în cauză nu este înmatriculat. De…