Federația Română de Triatlon împreună cu Clubul Sportiv Master Ski & Bike din Târgu Mureș, în parteneriat cu Primăria Târgu Mureș și Consiliul Județean Mureș, au hotărât prin decizie comună organizarea Campionatului Național de Duatlon Standard și Sprint în cadrul Campionatului European, între 2 și 4 iulie. Duatlonul Standard s-a desfășurat în data 2 iulie, pe…
Autor: Punctul
Peste 150 de concurenţi au participat la Dracula Night Run, în Târgu Mureş
Zeci de sportivi din ţară, dar şi de peste hotare, s-au aliniat pe Platoul Corneşti, din Târgu Mureş, la Dracula Night Run. Au alergat prin pădure, noaptea, iar singurul indiciu de ghidare de pe traseu a fost lumina lămpii de pe cap. Cursa inedită face parte din Campionatul European de Triatlon, desfăşurat în acest weekend…
Despre vinuri și despre băutorii de vinuri cu Mircea Matei de la Villa Vinea
400 de biserici şi clădiri ecleziastice ale reformaţilor din Transilvania vor fi renovate cu sprijinul Ungariei
Pe durata pandemiei, numărul slujbelor din biserici a scăzut radical, cu toate acestea, construcţiile nu au avut de suferit din cauza restricţiilor. Cu sprijinul Guvernului ungar, aproximativ 400 de biserici şi proprietăţi bisericeşti ale Eparhiei Reformate din Ardeal au fost renovate sau se află în curs de renovare şi în această perioadă, a informat, joi,…
Noul program al centrelor de vaccinare din județul Mureș pentru luna iulie 2021
Ajutor de stat de 225 milioane lei pentru crescătorii de bovine
APIA primește cereri de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2021, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că până la data de 09 august 2021 inclusiv, primește cereri de solicitare a ajutorului de stat…
Vacanță de vis în raiul de la Castel
Miroase deja a vacanță și toți ne gândim unde oare să mergem. Și noi te întrebăm ce planuri ți-ai făcut. Ce-ai zice ca vara aceasta să evadezi în mijlocul naturii, unde poți să uiți de tot și de toate și să te bucuri de un paradis pe pământ? Să ai doar pentru tine un loc…
Finalizarea implementării măsurii „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” pentru firma TRAVESIA SRL
02.07.2021 Finalizarea implementării măsurii „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” pentru firma TRAVESIA SRL Societatea TRAVESIA SRL anunță finalizarea proiectului cu titlul ”Granturi pentru Capital de lucru” proiect nr. RUE M2-297 înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, co-finanţat prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19 și Ordinului…
Start la Campionatele Europene de Duatlon
Târgu Mureș găzduiește Campionatele Europene de Duatlon în perioada 1-4 iulie, eveniment care adebutat oficial astăzi, orele 11:00, cu o conferința de presă. La conferința de presă au fost prezențiprimarul Municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, președintele Consiliului Județean Mureș, PéterFerenc, președintele Federației Europene de Triatlon, Renato Bertrandi, respectiv Amza Mărgărit,managerul evenimentului.Primarul municipiului Târgu Mureș, Soós…
Guvernul a decis: România nu mai are nevoie de dezvoltare locală
Cu câteva zile în urmă, Guvernul PNL-USR-UDMR a informat toate administraţiile publice locale din ţară că “a epuizat creditele bugetare alocate Programului Naţional de Dezvoltare Locală pe anul în curs”. Potrivit legii, transmitea Guvernul primarilor din ţară, “aveţi posibilitatea să decontaţi bunurile achiziţionate, serviciile prestate, lucrările executate” fie din “surse proprii sau alte surse legal…
Peste 600 de elevi ludușeni primesc burse școlare
Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) a aprobat Criteriile generale de acordare a burselor elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat în baza Ordinelor MECTS nr. 3470/2012, nr. 3480/2018 și 5085/2019, prin care elevii care urmează cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat beneficiază de burse acordate din sumele defalcate din unele…
Viața: înapoi la normalitate!
Cât de ciudat mi-a fost să ies pe stradă fără mască după ce s-au ridicat restricțiile! Cât de ciudat a fost să mă port din nou normal, adică să fac lucruri simple, așa cum erau înainte de martie anul trecut! Cu acest sentiment în suflet m-am gândit să vă adresez câteva gânduri… În primul rând,…
Pompierii s-au antrenat pe lacul din Tăureni
Astăzi, 01 iulie, pompierii mureșeni au desfășurat un antrenament cu bărcile din dotarea Inspectoatului Pentru Situații de Urgență “Horea” al județului Mureș, pe lacul din comuna Tăureni. În cadrul antrenamentului s-au prezentat bărcile și completul acestora, precum și autospeciala de scafandrii. Au fost puse în practică procedurile de salvare din medii ostile vieții și mediu…
Accident grav la Daneș
Accident rutier cu posibilitatea ca o persoana sa fie incarcerata pe raza localitatii Danes. Intervin pompierii militari din cadrul Detasamentului Sighisoara. Este vorba despre un accident produs intre un microbuz si un autoturism. Im autoturism se afla o persoana blocata, aceasta este de cod rosu, se intervine pentru extragerea victimei. In microbuz se aflau doua…
Astăzi intră în vigoare noi măsuri de relaxare
A treia etapă de relaxare, după cele din 15 mai și 1 iunie, prevede reluarea târgurilor, talciocurilor și a bâlciurilor, printre altele. De astăzi, 1 iulie, crește și numărul persoanelor care pot lua parte la nunți și botezuri, concerte și festivaluri. Guvernul a aprobat în ședința de joia trecută noile măsuri de relaxare, valabile de…
Copaci căzuți în urma vijeliei
Ieri, 30 iunie, în jurul orei 19:50, copac în pericol să cadă în municipiul Târgu Mureș, strada Nicolae Bălcescu.Au executat misiunea, pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș. în această dimineață, începând cu ora 06:45, pompierii mureșeni au intervenit pentru degajarea a trei copaci căzuți în localitățile Târgu Mureș (calea Sighișoarei, lângă Valea Rece, o…
Accident grav la Ludus
În această dimineață, în jurul orei 07:20, accident rutier în orașul Luduș, strada Mihai Eminescu.Au executat misiunea pompierii militari de la Punctul de Lucru Luduș. A fost vorba despre un autoturism care a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un stâlp. În interiorul autoturismului se aflau două persoane neîncarcerate, una de cod verde – sex…
5 cazări din România în care te vei simți ca în altă țară
Vacanţele în străinătate încă nu s-au aliniat la standardul de dinainte de pandemie, aşa că s-ar putea să-ţi fie mai comod să te rezumi la un sejur relaxant în România. Mai ales atunci când destinaţiile chiar arată ca ca în altă țară. Dacă acesta este obiectivul tău, ţi-am pregătit o listă de 6 cazări din…
Cum faci venituri mari din plante foarte mici în România
Cristian face bani din cultivarea microplantelor și creionează echipamentele pe care le putem folosi și noi pentru a cultiva acest gen de alimente nutritive. Cristian povestește despre el că este antreprenor în agricultură, inginer horticol și viitor doctor în legumicultură. S-a apucat de agricultură, clasică, așa cum o definește el, însă pe produs de nișă, în 2015…
Terapia cu ajutorul cailor la Reghin
Terapia cu ajutorul cailor, considerată unul dintre cele mai eficiente tipuri de tratament în cazul copiilor cu dizabilităţi sau tulburări comportamentale, se practică acum şi la Reghin, în Mureş. Aici, cei mici reuşesc să-şi depăşească limitele cu sprijinul necondiţionat al partenerilor necuvântători. Iar evoluţia este uimitoare, spun terapeuţii, mai ales în cazul copiilor cu dificultăţi…
Franța vs România, un alt fel de comparație
Interviu cu Marius Ichim
A decedat cel mai longeviv veteran de război din Mureș
Veteranul de război SOLOMON ZOSIM n. 03.10.1920 – d. 29.06.2021 S-a născut la 3 octombrie 1920, în localitatea Cuştelnic, lângă Târnăveni. Ca militar, a fost încorporat în data de 20 februarie 1942, iar începând cu 15 septembrie 1942, a fost trimis pe frontul de est, cu Regimentul 51 Transmisiuni, în calitate de radiotelegrafist….
Pensionarii vor putea circula gratuit în continuare
Jocuri de noroc legale în România și avantajele jocurilor de casino și pariuri online
După ce timp de mai mulți ani site-urile de jocuri de noroc funcționau în România fără reglementări clar, Guvernul României a înființat Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc. ONJN a fost înființată ca organism unic de specialitate în scopul gestionării, monitorizării și controlului în domeniul jocuri de noroc – pariuri sportive online Romania. Astfel, acum…
Piața de vechituri, deschisă 2 zile pe săptămână
Ca urmare a măsurilor de relaxare, care vor intra în vigoare joi, 1 iulie 2021, se permite redeschiderea târgurilor, talciocurilor și a bâlciurilor. Astfel, din data de 4 iulie 2021, după mai bine de 1 an de când și-a suspendat activitatea, Piața de vechituri din Târgu Mureș (Ocska) își redeschide porțile, pe strada Călărașilor nr.107…
Prefectul Raduly Istvan (Covasna): Problemele cauzate de urşi au devenit de nesuportat
Aproape 80 de apeluri care semnalau prezenţa urşilor în diferite localităţi din judeţul Covasna au fost înregistrate în ultimele trei săptămâni la numărul de urgenţă 112, a declarat, marţi, prefectul Raduly Istvan. Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, în această perioadă urşii au rănit doi oameni, au omorât nouă vaci, două oi, 212 păsări, au distrus…
Producătorul de mobilă Bucin Mob: Preţul lemnului s-a dublat în 2021
Producătorii de mobilă din România fac apel la autorităţile din România pentru a-i ajuta să migreze prin ceea ce se conturează a fi o criză de la începutul anului 2021, în contextul în care preţul lemnului s-a dublat deja în acest an, iar alte state îşi sprijină deja producătorii, a explicat Vaida Ildiko, director economic…
Irina Sorescu-Vasile este noul președinte al USR PLUS Mureș
Sursa Foto- Facebook
Mitinguri în mai multe localităţi pentru stoparea atacurilor şi pagubelor provocate de urşi
Aproape 100 de persoane au manifestat, marţi, în faţa sediului Prefecturii din municipiul Sfântu Gheorghe, solicitând Guvernului luarea de măsuri urgente pentru limitarea pagubelor provocate de urşi şi protejarea vieţilor oamenilor ameninţaţi de aceste animale. Manifestanţii au purtat pancarte pe care scria “Viaţă om sau urs. Decideţi”, “Pentru noi viaţa oamenilor este pe primul loc….
Suplimentarea bugetului pentru plata ajutorului de stat la motorină pentru acest an
Ministerul Agriculturii a suplimentat cu circa 87 de milioane de lei suma alocată pentru plata din acest an a ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură. Proiectul de hotărâre de Guvern este publicat pe site-ul oficial MADR. Potrivit proiectului de act normativ, pentru anul 2021, valoarea totală a schemei de ajutor de stat este de…