Cea mai importantă companie de furnizare a energiei electrice din România, Electrica Furnizare, cu un portofoliu de peste 3,5 milioane de clienți, le atrage atenția acestora asupra riscurilor de a fi expuși unor practici înșelătoare, care s-au intensificat în ultima perioadă.Electrica Furnizare susține dezvoltarea unui mediu concurențial și consideră esențial ca, odată cu liberalizarea piețelor…
Autor: Punctul
Se sistează apa luni 23 noiembrie
Compania AQUASERV S.A. sucursala Sighişoara anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 23.11.2020, între orele 9:00 – 13:00 (estimare), în următoarele zone:•Sighișoara:str.M.Eminescu,Pastorilor,Traian Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în…
Modelul declaraţiei pe proprie răspundere pentru tranzitarea unei localități carantinate
Numeroase localități din țară au fost carantinate. În aceste condiții persoanele care intră sau ies din localitățile carantinate sunt nevoite să prezinte poliţiştilor o declaraţie pe proprie răspundere pentru tranzitarea unei localități care poate fi descărcată mai jos. Circulația este interzisă între orele 23.00 și 05.00, iar acolo unde s-a instituit carantină zonală există restricţii…
Ungaria oferă şi în acest an pachete-cadou pentru nou-născuţii maghiari din afara graniţelor ţării
Secretariatul de Stat pentru Politici Naţionale din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei va oferi şi anul acesta pachete-cadou pentru sugari născuţi în familii maghiare de peste graniţe. Acest sprijin va fi oferit acelor familii în care un nou-născut a apărut în anul 2019 sau 2020, iar părinţii au solicitat subvenţia maternală care din 2018 este disponibilă…
”De ce ar duce un român flori la statuia lui Bethlen Gabor?”
… a fost prima întrebare care i-am adresat-o primarului Soós Zoltán care ne-a îndemnat la acest gest în ziua dezvelirii. Statuile sunt veșnica problemă a orașului Târgu Mureș pentru că sunt simboluri și cu simbolurile trebuie să avem mare grijă într-un oraș marcat timp de 30 de ani de un balamuc inventat interetnic. Discuția s-a…
Armurariu- mărăcinele care generează 13.000 lei/ hectar
Mai puțin cunoscut în România, armurariul (Silybum marianum) este o plantă medicinală care este cultivată pentru fructele sale extrem de valoroase din punct de vedere terapeutic, acestea fiind recomandate pentru tratarea bolilor de ficat și vezică biliară. Principiile active din armurariu formează un complex de bioflavonoide, cunoscute sub de denumirea de silimarină, isosilibină, silidianină cu acțiune antihepatotoxică…
Răzvan Azamfirei despre COVID, America și politică – unul dintre studenții remarcabili cu care punctul.ro ține legătura!
În urmă cu un an și jumătate, prin vara lui 2019 eram în mijlocul unui schimb aprig de mailuri cu Răzvan Azamfirei unul dintre cei mai faini tineri pe care i-am cunoscut în viața mea, pe teme de tot felul, întrebări și răspunsuri de tot felul. În final a ieșit un interviu pe care l-am…
5 lucruri pe care mi le-aș dori să știu înainte să merg la vegetarian – și să mă îngras 10 kg I
Sănătatea și bunăstarea in viata o percepem diferit. Aceasta este povestea unei persoane. În zilele noastre, trendurile stilului de viață sunt de ordinul zecilor sau sutelor. Cu mult înapoi la sfârșitul secolului, totuși, vegetarianismul era încă rezervat mai ales hipster-ilor și altor „extremiști”.Aceștia erau toți oamenii mei preferați, așa că m-am apucat.Toți prietenii mei mai…
MESERII UITATE/Mureş: Bărcuitul sau vânătoarea de albine, practică din vremea dacilor, a dispărut odată cu stupăritul
Vânătoarea de albine sau bărcuitul, cum era cunoscută această îndeletnicire, s-a practicat intens sute de ani în pădurile de la poalele munţilor Gurghiu şi Călimani, fiind metoda prin care oamenii îşi asigurau toamna rezerva de miere, despre care spuneau că are proprietăţi tămăduitoare. Directorul Muzeului de Etnografie “Anton Badea” din Reghin, Roxana Man, ne spune…
PMP a prezentat programul de guvernare „Mişcăm România”
Programul de guvernare al Partidului Mişcarea Populară cuprinde aproximativ 200 de proiecte şi măsuri concrete care, odată aplicate, vor ajuta România să facă un pas semnificativ înainte din punct de vedere economic, social, administrativ.Având în vedere problemele sistemice scoase la lumină de pandemie şi şirul lung de tragedii petrecute în spitalele româneşti, PMP propune o…
Se sistează apa vineri 20 noiembrie
Compania AQUASERV S.A. sucursala Sighişoara anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 20.11.2020, între orele 9:00 – 13:00 (estimare), în următoarele zone: •Sighișoara – str Libertatii partial ( NR.2-38) Compania AQUASERV S.A. Sucursala Luduş anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe…
Mobilizare slabă pe lotul de autostradă Chețani-Câmpia Turzii
Pe Autostrada A3 C.Turzii-Chețani Asociația Pro Infrastructură a găsit în teren doar subcontractorul Marcotim, cei de la Straco lăsându-se în continuare așteptați. Vedeți filmarea aeriană cu sectorul dintre Chețani și Hădăreni pe care se lucrează la terasamente aici: Este dezamăgitor că pe acest șantier nu s-a profitat la maximum de vremea prielnică din ultimele săptămâni….
Filmul maghiaro-român Spirala a câştigat premiul special al juriului în Grecia
Primul lung-metraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, Spirala a câştigat premiul special al juriului la ediţia a 61-a a Festivalului Internaţional de Film de la Salonic. În filmul intitulat Spirala este vorba despre un triunghiamoros ciudat între un bărbat şi două femei, ce are loc într-o casăpe malul unui lac – scrie în materialul informativ…
Noul termen de finalizare al centralei de la Iernut este 30 iunie 2021
Noul termen de finalizare a construirii noii centrale a Romgaz de la Iernut este 30 iunie 2021 și nu finalul anului în curs, cum se preconiza inițial, iar Guvernul se vede nevoit să modifice din nou legislația în vigoare pentru ca investiția să nu piardă finanțarea nerambursabilă de peste 320 milioane lei acordată pentru proiect…
4 premii internaționale obținute de Hotel PRIVO din Târgu-Mureș, în anul 2020
Restaurant PRIVO a fost desemnat în cadrul World Luxury Restaurant Awards câștigător la două categorii importante:Restaurant PRIVO Regional Win: Best Locally Sourced Produce MenuRestaurant PRIVO Continent Win: Eclectic/International CuisineÎnființată în 2015, World Luxury Restaurant Awards este competiția care oferă recunoaștere internațională restaurantelor de lux.În meniul restaurantului PRIVO se regăsesc preparate bazate pe ingrediente de la…
Cultivarea florilor în ghiveci: 7 lucruri de știut pentru o afacere prosperă
Cu ambitie si pasiune, romanii se pot incumeta sa puna bazele unei afaceri cu flori in ghiveci, afacere care se poate extinde rapid. Intr-un solar de 100 mp incap lejer 2.000 de ghivece de flori care, la un pret de vanzare de minimum 5 euro fiecare, va aduc venituri de 10.000 de euro! Aceste flori…
(P) Alexandru Rafila la Târgu Mureș: „ România este guvernată de haos!”
Ziua de azi a început cu critici dure în cadrul unei conferințe de presă susținută de membrii Partidului Social Democrat. Prezenți la fața locului erau președintele Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților conf. univ. dr. Corneliu-Florin Buicu, rectorul Universităţii de Medicină din Târgu Mureş prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, președintele PSD Mureș Dumitrița…
Contractele păguboase ale Primăriei Târgu Mureș
Noul primar al municipiului Târgu Mureș a început prezentare unei liste de contracte păguboase care au dus la datorii imense care apasă greu pe viitoarele bugete. În luna iulie 2020, între Primăria Municipiului Târgu Mureș și firma S.C. SWISS CITY SOLUTIONS S.R.L. s-a semnat Contractul de furnizare nr. 86/28.07.2020, având ca obiect principal achiziționarea de…
Delgaz Grid sistează temporar alimentarea cu gaze naturale la Glodeni, joi, 19 noiembrie
Pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale în localitatea Glodeni, jud. Mureș, joi, 19 noiembrie, începând cu ora 10.00. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, începând cu ora 14.00. Compania solicită consumatorilor să închidă…
Se sistează apa joi 19 noiembrie
Compania AQUASERV S.A. Sucursala Luduş anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 19.11.2020 între orele 08:00 – 14:00 (estimare), în următoarele zone: •Luduş – str. Dezrobirii, Baladei, Busuiocului, Narciseloriar între orele 08:30 – 12:00 (estimare), în următoarele zone: …
Pasărea Retro la cea de-a 30-a ediție a Festivalului de Teatru
În acest an Festivalul Național de Teatru (FNT) din București va avea loc în perioada 22-29 noiembrie. Denumit FNT30 / FNT ALTFEL, în spiritul schimbării, festivalul se bazează pe dialogul dintre trecut și prezent și își va difuza programele artistice exclusiv prin mijloace multimedia. Ediția din acest an este o „reînviere” entuziastă dar și sinceră…
Festivalul Internațional de Teatru STUDIO – Întâlnirea Școlilor de Teatru Ediția a VI-a – 2020
Universitatea de Arte din Târgu Mureş organizează a șasea ediție a Festivalului Internațional Studio – Întâlnirea Școlilor de Teatru. Deși nu a fost posibilă organizarea în condițiile cu care v-am obișnuit până acum, Universitatea de Arte din Târgu Mureș a decis să nu renunțe la tradiționalul festival de Teatru universitar pe care îl organizează anual, la…
Proiect-pilot unic la nivel naţional pentru protecţia împotriva inundaţiilor cu sisteme bazate pe natură, la Reghin
Mai multe organizaţii neguvernamentale de protecţia mediului au reuşit să acceseze o finanţare norvegiană şi vor demara, în municipiul Reghin, un proiect-pilot unic la nivel naţional pentru protecţia împotriva inundaţiilor şi protecţia malurilor pe baza unor sisteme bazate exclusiv pe natură. Finanţarea norvegiană a fost accesată după ce o serie de organizaţii de mediu au…
Delgaz: Sprijinim investigaţia autorităţilor prin furnizarea rezultatelor unei anchete interne
Delgaz Grid, compania din grupul E.ON România care gestionează reţeaua de gaze şi electricitate, sprijină investigaţia autorităţilor prin furnizarea rezultatelor unei anchete interne din 2019, potrivit unor informaţii furnizate de companie pentru AGERPRES. Aceasta după ce, miercuri, peste 200 de poliţişti au percheziţionat sediile companiei din mai multe oraşe. “La nivelul companiei Delgaz Grid s-a…
Un roman revenit in tara dupa 15 ani a cumparat satul copilariei si renoveaza casele vechi
Dupa ce a muncit 15 ani in strainatate, un roman a hotarat sa refaca satul parasit in care a copilarit. Este vorba despre Rachis, un sat cu doi locuitori, din comuna Miraslau, judetul Alba. Rachis poate fi dat exemplu pentru rezultatul politicii Partidului Comunist Roman in ceea ce priveste industrializarea si stramutarea populatiei. In prezent,…
Anunt REFERITOR LA ELABORAREA PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE privind privind zonarea Municipiului Reghin pentru calculul impozitelor și taxelor locale
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările si completările ulterioare, Primarul Municipiului Reghin anunță publicul interesat asupra ELABORĂRII PROIECTULUI DE HOTĂRÂRE privind zonarea Municipiului Reghin pentru calculul impozitelor și taxelor locale. Propunerile, sugestiile sau opiniile cu valoare de recomandare cu privire la proiectul de hotărâre supus…
Se sistează apa miercuri 18 noiembrie
Compania AQUASERV anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 18.11.2020 între orele 08:00 – 15:00 (estimare), în următoarele zone: •Târgu Mureș – str. Voinicenilor nr.180-300 și 161-297•Voiniceni – str.Principală•Bărdești •Sânpetru de Câmpie•Band – Fânațe Compania AQUASERV S.A. sucursala Sighişoara anunţă consumatorii că, pentru remedierea…
Autoturism în flăcări la Livezeni
În jurul orelor 00.00 pompierii militari din cadrul Detasamentului de pompieri Targu Mures au intervenit pentru stingerea unui autoturism cuprins de flacari in localitatea Livezeni. Din fericire nu au fost victime si nu au fost afectate alte constructii invecinate. Info ISU Mures
Delgaz Grid sistează temporar alimentarea cu gaze naturale în trei localități din județul Mureș, miercuri, 18 noiembrie
Pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale în localitățile Zau de Câmpie, Gaura Sângerului și Bota, miercuri, 18 noiembrie, începând cu ora 10.00. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, începând cu ora 13.00. Compania…
Caiete de activităţi şi de colorat pentru popularizarea castelelor din Transilvania
În cadrul proiectului Castel în Transilvania au fost publicate 400 de caiete de activităţi şi de colorat în limba română şi 400 în limba maghiară, cu sprijinul Departamentului pentru Relaţii Interetnice, care îi ajută pe preşcolari şi pe elevii claselor primare să cunoască viaţa de pe vremuri în castele, conace şi în jurul acestora, a…