Direcția Management Execuție Proiecte cu Finanțare Externă din cadrul Companiei Naționale de Căi Ferate “CFR” SA, a răspuns adresei înaintată de către primarul municipiului Sighișoara, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, prin care s-a solicitat modificarea proiectului intitulat „Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov-Simeria, componentă a coridorului Rin-Dunăre, pentru circulația cu viteza maximă de 160 km/h, secțiunea Brașov-Sighișoara”, pentru…
Autor: Punctul
Legea privind programul-pilot ce vizează personalul angajat cu pregătire paramedicală de la SMURD, promulgată
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea privind privind aprobarea Programului-pilot de preluare de către inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din mai multe judeţe a personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului ajutor calificat, aflate în finanţarea autorităţilor administraţiei publice locale. Proiectul, iniţiat de parlamentari PSD, ALDE, USR şi…
Hotelierii din Sighişoara cred că doar turiştii români îi mai pot salva de la faliment
Hotelierii din Sighişoara, grav afectaţi de restricţiile impuse prin măsurile de combatere a răspândirii noului coronavirus, susţin că doar turiştii români îi mai pot salva în acest an de la faliment, întrucât toate agenţiile de turism au anulat excursiile grupurilor din străinătate, în prezent, capacitatea de cazare în oraş fiind ocupată sub 5%, faţă de…
O șansă la viață!
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAȚII PUBLICE ȘI CU PUBLICUL
A început promovarea pe piaţa externă a tractorului agricol românesc, TAGRO, conceput la Reghin
Directorul general al IRUM Reghin, Mircea Oltean, a anunţat că primul tractor românesc, conceput şi construit de inginerii societăţii, a cărui producţie de serie a demarat în urmă cu an, a început să fie promovat pe piaţa externă, Ungaria fiind prima ţară în care produsul este astfel prezentat. “Am avut succes cu acest tractor, ne…
Județul Covasna a făcut din conacele sale un brand turistic
O vacanță de poveste în deplină siguranță, așa sună invitația pe care ne-o fac proprietarii de castele din Secuime. Un sejur în ”Ținutul conacelor” înseamnă pe lângă o întoarcere în timp într-un loc cu peisaje care îți taie răsuflarea, mâncare delicioasă și gazde care te vor trata regește. Un castel cu nenumărate acareturi, 40 de…
Marius Pașcan, deputat PMP Mureș: Să finanțezi cu un milion de euro pe an impostura și să nu ai bani pentru alocațiile copiilor
De la academiciana de pretins renume mondial din regimul ceaușist, din păcate, România a perpetuat impostura academică și instituțională, a stimulat producția de diplome și titluri universitare pompoase dar fade, fără nicio relevanță valorică, la fel de veritabile și spornice ca și plagiatele care le-au alcătuit fortuit temelia. Niște șmecheri, pretinși intelectuali, au pus prin…
Se sisteaza apa joi 11 iunie
Compania AQUASERV S.A. Sucursala Luduş anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 11.06.2020 între orele 08:30-15:00 (estimare), în următoarele zone: •Luduş – str 8 MartieAtragem atenţia consumatorilor că la reluarea alimentării cu apă este posibil ca, pentru scurt timp, la robinete să curgă…
Agricultura: poate fi o afacere profitabila pentru tineri
Agricultura este în continuare motorul economiilor țărilor în curs de dezvoltare, iar în țările industrializate, exporturile agricole ating sume tot mai mari de bani. Cu toate acestea multe persoane nu mai consideră acest sector unul strategic și care poate să aducă profit. Tânăra generație ar putea fi soluția pentru valorificarea resurselor agricole în România, deși…
Târgul Cetății – bunătăți locale și mic artizanat
Evenimentul va fi reluat săptămâna viitoare din 19 iunie de la 11:00 până în 21 iunie la 19:00. Aici găsești produse alimentare locale și mic artizanat, de cea mai bună calitate, la prețuri de producător. Târgul se desfășoară, în acest an, în condiții speciale: producătorii și vizitatorii sunt rugați să poarte mască, să păstreze distanța…
Regulile de distanțare ce vor fi impuse în sălile de fitness
Ministerul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a prezentat, miercuri, măsurile sanitare și de distanțare ce vor fi valabile la redeschiderea sălilor de fitness, începând de luni. “Sunt foarte multe reguli cu care suntem familiarizați cei care mergem la sală. De data aceasta sunt mai riguroase. Prima dintre ele este accesul, care trebuie realizat numai în…
60 de hectare de fond forestier regenerate natural peste programul campaniei de împăduriri în Mureș
Peste 27 milioane de puieți forestieri au fost plantați de specialiștii Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva în cursul campaniei de împăduriri de primăvară, care s-a încheiat în această săptămână. În total, în fondul forestier de stat administrat, Romsilva a regenerat 10.065 hectare, cu 11,8% mai mult peste programul campaniei, din care 6.449 hectare…
Se vinde prin licitație publică
Societatea Civila Profesionala de Executori Judecatoresti HURUBA, GIUNCA & ASOCIATII, cu sediul in Tirgu Mures, str. Franz Liszt, nr. 12, jud. Mures, prin executor judecatoresc Eugen Huruba, vinde prin licitatie publica organizata, la sediul sau, in data de 14 iulie 2020, ora 08:00, in dosarul executional nr. 1030/2017, imobilul situat in Sat Sabed, nr. 48,…
Se sisteaza apa miercuri 10 iunie
Compania AQUASERV S.A. Sucursala Luduş anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 10.06.2020 între orele7:00-9:00 (estimare), în următoarele zone: •Luduş – str. GarofiteiAtragem atenţia consumatorilor că la reluarea alimentării cu apă este posibil ca, pentru scurt timp, la robinete să curgă apă tulbure,…
Fabuloasa poveste a lui Lali, ţiganul căldărar mureșean vedetă în Europa
Lajos Gabor (51 de ani) este unul dintre puţinii ţigani căldărari care au mai rămas în viaţă în România, iar talentul său este apreciat în Norvegia sau în Elveţia, unde a fost contractat să realizeze lucrări edilitare extrem de complicate. Pe de altă parte, în ţara natală a avut parte doar de dezamăgiri Arhitecţi şi…
Cum înființezi o firmă în România
Ca sa sa poti face legal o afacere ar trebui sa ai o companie inregistrata. Firma legal inregistrata iti da posibilitatea sa obtii finantare (mai ales daca e vorba de fonduri europene, de exemplu), sa iei credit de la banca, sa angajezi oameni, sa inchei parteneriate de afaceri, sa colaborezi mai simplu si mai credibil…
Accidente și șoferi băuți la volan
ACCIDENTE RUTIERE #La data de 06 iunie a.c., în jurul orei 14.20, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier, peDJ 152A, pe raza comunei Iclănzel. Din primele cercetările efectuate la faţa locului, se pare că un bărbat, de 69 de ani, din județul Alba, în timp ce conduceaun autoturism, a pierdut…
Litoralul Ardealului, locul unde apa este mereu caldă
”Litoralul Ardealului” este pregătit să-și primească oaspeții. Nisipul a fost reîmprospătat, șezlongurile pregătite, iar apa din lacurile naturale sărate ajunge la 40 de grade Celsius, chiar dacă soarele verii este puțin capricios. Primii turiști au început să apară, iar zona poate găzdui, chiar și în noile condiții de distanțare socială, până la 6.000 de vizitatori…
Câini salvați cu poliția din gospodăria unde un cățel a fost ucis cu sapa
Desfăşurare impresionantă de forţe în judeţul Mureş, unde poliţiştii au intervenit pentru a salva mai mulţi câini de la o familie. Poliţia a intervenit pentru salvarea mai multor câini În urmă cu câteva zile, un adolescent de 13 ani a omorât, în acea gospodărie, un căţel, cu sapa, iar acum o asociaţie pentru protecţia animalelor…
Aproximativ 80 milioane de euro, atrase de Pro Economica prin programul de dezvoltare sprijinit de Guvernul Ungariei
Fundaţia Pro Economica din Târgu Mureş a atras, în ultimii trei ani, aproximativ 80 milioane de euro în cinci judeţe din Transilvania, în calitate de manager al programului de dezvoltare economică sprijinit de Guvernul Ungariei, susţine preşedintele fundaţiei, Monika Kozma. “În 2017 a fost programul-pilot pe Valea Mureşului, în 2018 a fost pe Cluj şi…
Servicii de relocare birou
Pentru fiecare companie care se află în relocare la birou, un factor important și relevant este organizarea eficientă și clară de transport mobilă București pentru a evita pierderea de timp și, ca urmare, evitarea pierderilor companiei. Cu cât mobilierul este mai rapid și mai bine transportat, cu atât mai repede se va relua fluxul de lucru. Firma…
Cum ne protejam organismul in fata factorilor patogeni, viruri, stres
Imunitatea este un mecanism natural pentru protejarea organismului împotriva agenților patogeni. Creșterea imunității înseamnă combaterea răcelilor și a altor infecții pe care le întâlnim în viața de zi cu zi. Prin urmare, majoritatea virusurilor, bacteriilor, ciupercilor și a altor microorganisme patogene nu provoacă boli și trec neobservate, dacă sistemul imunitar este crescut.Organismul uman este mai susceptibil la…
Se sisteaza apa marti 9 iunie
Compania AQUASERV S.A. Sucursala Luduş anunţă consumatorii că, pentru remedierea unor avarii apărute pe reţeaua de distribuţie, se sistează furnizarea apei potabile în data de 9.06.2020 între orele 8:00-12:00 (estimare), în următoarele zone: •Ludus – str. Lunga, Horei, EroilorAtragem atenţia consumatorilor că la reluarea alimentării cu apă este posibil ca, pentru scurt timp, la robinete să…
Trei incendii auto în această dimineață
În jurul orei 02:40, ISU Mureș a fost solicitat să intervină la un incendiu camion în localitatea Budești, județul Bistrița Năsăud. S-au deplasat la locul solicitat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pompierii militari de la Secția Sărmașu, ajunși la locul intervenției au constatat că un cap tractor ardea în totalitate, aceștia…
Evaluarea Națională 2020 sesiunea specială, tot ce trebuie să știi
Evaluarea Națională 2020 va avea o sesiune specială, la care vor participa elevii ce vor avea temperatura peste 37,3 grade, sunt internați sau se află în carantină în ziua examenelor din sesiunea oficială de Evaluare Națională. Sesiune specială a Evaluării Naționale se va desfășura la două săptămâni după sesiunea oficială, respectiv începând cu data de 29 iunie….
Pe două roți prin județul Mureș
Poate cel mai mare avantaj al cicloturismului este acela că îți activează toate simțurile: vezi frumusețea peisajelor derulându-se în jurul tău, auzi sunetele intime ale naturii, inspiri prospețimea aerului și mireasma florilor, simți briza ușoară care-ți mângâie tot corpul, ca la final să guști dintr-o experiență completă… Sari pe bicicletă și vino alături de noi într-o…
Finanțări de până la 100.000 Euro pentru startup-uri IT. Se fac înscrieri online
Startup-urile IT românești pot obține finanțări de până la 100.000 de euro pentru a dezvolta afaceri în domenii ca securitatea cibernetică și tehnologiile financiare, într-un accelerator de afaceri focalizat pe Europa Centrală și de Est, în care s-au implicat și mentori români de-a lungul timpului. Înscrierile în programul Wise Guys Fintech 4 se fac AICI, până pe 28 august…
Udatul nevestelor” de la Hodac, un obicei de Rusalii unic în România, anulat din cauza pandemiei de coronavirus
Obiceiul “Udatul nevestelor” în râul Gurghiu, un obicei unic în România, pe care localnicii din comuna Hodac îl păstrează cu sfinţenie din moşi-strămoşi, în a doua zi de Rusalii, a fost anulat în acest an din cauza măsurilor de protecţie pentru răspândirea noului coronavirus. Foto: (c) Eugen Butilcă / Arhiva personală “În acest an, obiceiul…
Care este alimentația recomandată pe timp de vară pentru a putea slăbi sănatos și frumos?
Dacă vrei să scazi în greutate în această vară, este anotimpul ideal pentru eliminarea kilogramelor în plus, pentru că, în aceasta perioadă, organismul are nevoie doar de alimente bogate în calorii din punct de vedere nutrițional și hidratare corespunzătoare, iar apetitul alimentar scăzut, lipsa poftei pentru alimente dense caloric, comparativ cu sezonul rece, este pasul…
Incendiu la adăpostul de animale din Bărdești
In noaptea de sambata spre duminica a avut loc un incendiu violent la un adapost de animale in localitatea Bardesti. În jurul orei 01:15 minute, ISU Mureș a fost solicitat să intervină la un incendiu de acoperiș la o anexă în localitatea Bărdești. S-au deplasat la locul intervenției pompierii militari de la Detașamentul Târgu Mureș,…