Consilierii județeni au aprobat în ședința din 23 noiembrie 2017 o hotărâre prin care se inițiază demersurile legale în vederea recuperării prejudiciului adus Regiei Autonome „Aeroportul Transilvania Tîrgu Mureș”, prin angajarea răspunderii administratorilor acesteia, pentru neimplementarea măsurilor dispuse de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Mureș prin Decizia nr. 725/28.03.2013. Este vorba…
Autor: Punctul
Control la Romgaz: Sporuri date unor directori fără să se știe exact cât au muncit, decontări de vacanțe în țări exotice pentru unii angajați
Romgaz, cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România, a acordat unor directori spor pentru lucru sistematic peste programul normal fără documente legale de evidență din care să rezulte timpul efectiv lucrat și a decontat unor salariați vacanțe în străinătate de aproape 8 milioane lei, angajând totodată administratori provizorii, printre care…
Marius Pașcan, deputat PMP: ”UDMR și PSD, nu ne mai alungați politic copiii din școli!”
Redăm integral declarația politică susținută, în această săptămână, de către deputatul de Mureș, Marius Pașcan: ”Săptămâna trecută, de la Tribuna Camerei Deputaților, doi parlamentari ai UDMR se victimizau cu ipocrizie arătând cât a sporit agresivitatea etnică în ultima perioadă în unele județe din România. Era gata să lăcrimez de emoție, văzându-i prosperi și bine-mersi, în…
Incediu la o casa in Reghin
Detasamentul de pompieri din Reghin a intervenit pe strada Pandurilor din localitate pentru stingerea unui incendiu la o casa. Focul a izbucnit la o casa nelocuita joi dimineata. La fata locului s-au deplasat pompierii cu doua autospeciale si o ambulanta SMURD. Incendiul s-a manifestat intr-o singura camera.
Programul seminarului referitor la drepturile minoritatilor
In perioada 23–24 noiembrie 2017 la sediul fundației Dr. Bernády György, Casa Bernády – str. Horea nr.6 va avea loc seminarul referitor la drepturile minoritatilor in UE. Iata programul: Joi, 23 noiembrie 09,00-10,00 Primirea invitaților, cafea de întâmpinare Modul I – Politica minoritară a UE – reprezentare, drepturi și obligații Moderator: Borbély László 10,00-10,20 Cuvânt…
Elevii Liceului Tehnologic „Avram Iancu informati despre pericolele internetului
Ieri, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au derulat activităţi de informare în cadrul unor întâlniri cu elevii din cadrul Liceului Tehnologic „Avram Iancu” din municipiul Târgu-Mureş. Problemele discutate au vizat atât riscurile descărcării neautorizate ale unor programe sau fişiere, al utilizării de programe fără licenţă, dar şi comportamentul ce trebuie…
Tanar de 16 ani prins de proprietar in timp ce ii ravasea locuinta
La data de 21 noiembrie 2017, în jurul orei 14:33, poliţiştii din cadrul Postului de Poliție Band au fost sesizaţi telefonic de către un bărbat din Band cu privire la faptul că o persoană necunoscută se află în locuinţa sa. Din cercetările efectuate la fața locului s-a constat faptul că persoana cu identitate necunoscută ar…
Arestat pentru inselaciune
La data de 21 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale au organizat o acțiune pe raza municipiului Tîrgu Mureș, ocazie cu care au identificat şi reţinut un bărbat, de 50 de ani, din localitate. Pe numele bărbatului Judecătoria Tîrgu Mureş a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de 9 luni de zile…
Tânăr, din Gurghiu, cercetat pentru tentativă la furt calificat şi furt calificat
La data de 21 noiembrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au identificat un tânăr, de 27 de ani, bănuit de comiterea unor infracţiuni de tentativă la furt calificat şi furt calificat. În fapt, tânărul ar fi pătruns în noaptea de 18/19 noiembrie a.c., prin efracţie în două autoturisme, parcate în cartierul Unirii, din…
Femeie lovita pe trecerea de pietoni pe Bulevardul 1 Decembrie 1918
La data de 21.11.2017, ora 1958, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, din municipiul Tîrgu Mureş, un bărbat, de 34 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, a accidentat uşor un pieton, o femeie, de 42 ani, consilier juridic, din municipiul Tg-Mureş, care era angajată în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni marcată şi…
Copil de 8 ani accidentat grav
La data de 21.11.2017, ora 07:50, pe DJ 151, la km. 35 + 950 m, în localitatea Balda, un bărbat, de 33 de ani, din localitatea Miheșu de Cîmpie, în timp ce conducea un autoturism, a accidentat grav, un pieton, de 8 ani, care s-a angajat în traversarea neregulamentară a străzii prin loc nemarcat. Din…
Accident cu un ranit la intersectia strazii Predeal cu Budai
La data de 21.11.2017, ora 07.16, la intersecția străzii Predeal cu strada Budai Nagy Antal, din Tg. Mureş, un bărbat, de 69 de ani, pe fondul neacordării de prioritate auto, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar de un bărbat, de 33 de ani. În urma accidentului unul dintre conducătorii auto a fost…
Peste 200 de amenzi pentru opriri şi traversări neregulamentare
Personalul Biroului de Siguranță Rutieră a constatat și sancționat în intervalul 06 – 21.11.2017 un număr de 218 fapte de natură contravențională aflate sub incidența Hotărârii Consiliului Local nr. 197/2007M, art. 26 și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, ponderea cea mai mare a acestora fiind pentru opriri, staționări neregulamentare și indisciplină pietonală….
32 de cerşetori amendaţi de Poliţia Locală
În perioada 06 – 21.11.2017, agenții Poliției Locale, au depistat un număr de 32 persoane care apelau la mila publică, fie în proximitatea piețelor, a parcurilor și a magazinelor agroalimentare, fie în zonele de promenadă ale obiectivelor de interes turistic frecvent circulate. Persoanele adulte în cauză au fost sancționate contravențional cu suma de 100 lei…
Mai mulţi mureşeni amendaţi pentru gălăgia de la miezul nopţii
În intervalul 06 – 21.11.2017, cadrele Poliției Locale au acționat în sensul descurajării și prevenirii comiterii de fapte antisociale, dar cu toate acestea în 18 situații au fost nevoite să aplice sancțiuni contravenționale pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, conform prevederilor Legii nr. 61/1991R, mai relevante fiind următoarele situații: – vineri 10.11.2017, ora 00.10, un…
Traseul lemnelor furate: Pădure – Belvedere – Valea Rece
În urma unei sesizări telefonice prin Dispeceratul Integrat de Urgență „112”, la data de 15.11.2017, în jurul orei 09.00, o patrulă mobilă a Poliției Locale s-a deplasat în cartierul Belvedere, unde a surprins-o pe numita G.R., domiciliată în Valea Rece, în timp ce transporta cu un vehicul cu tracțiune animală, lemne provenite din pădurea aflată…
Video! Spectacolul DORIAN, la Sala Mică
Sala Mică a Teatrului Național Târgu-Mureș va fi luni 27 noiembrie 2017, de la ora 19:30, gazda spectacolului DORIAN, produs de Asociația Culturală Control N. După producţia spectacolului Telefonul din colţul străzii (parte a modulului educaţional cu acelaşi titlu, dedicat liceenilor din Bucureşti), Control N propune iubitorilor de dans contemporan un nou proiect care să…
Conferință despre medicina viitorului, în premieră
Societatea Studenţească de Chirurgie din România (SSCR), filiala Tîrgu Mureș, sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie din Tîrgu Mureş, organizează, începând de mâine, 23 noiembrie, până duminică, 26 noiembrie, Hotel Business din Tîrgu Mureș, prima ediţie a conferinţei naţionale cu participare internaţională IMMERSE, în cadrul căreia se va pune accent pe tehnicile şi procedeele…
Un grup de investitori din Ungaria şi România ridică cu 15 milioane de euro o fabrică de nutreţuri combinate în Mureş
Compania UBM Feed România, care are ca acţionari grupul UBM din Ungaria şi companiile locale East şi Oprea Avi Com, producătorul brandului Puiul de Crăieşti, va deschide o fabrică de nutreţuri combinate în comuna Sânpaul (judeţul Mureş), investiţia ridicându-se la 15 milioane de euro. „Am demarat construcţia fabricii în luna iunie a acestui an, iar…
HEDDA GABLER PREMIERA COMPANIEI ”TOMPA MIKLÓS”
La începutul lunii decembrie Teatrul Național Târgu-Mureș își așteaptă publicul cu o nouă premieră. Piesa Hedda Gabler de Henrik Ibsen va fi prezentată de Compania ”Tompa Miklós” în regia lui Attila Keresztes. Conștientă de frumusețea sa și de situația ei privilegiată, fiica unui ofițer înstărit, Hedda Gabler se căsătorește cu istoricul cultural Jörgen Tesman. Însă…
Peste 400 de amenzi în acest weekend
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au desfăşurat, în acest sfârşit de săptămână, activităţi suplimentare pentru creșterea siguranței rutiere. În perioada 17 – 19 noiembrie a.c., sub coordonarea de specialitate a Direcției Rutiere, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, au acţionat pentru creșterea gradului de siguranță în trafic și depistarea…
Prof.univ.dr. ing. Vasile Boloş sărbătorit la 70 de ani
Prof.univ.dr. Vasile Boloş s-a confundat şi se confundă şi azi cu existenţa Universităţii „Petru Maior”, fapt atestat de patru decenii de muncă neîntreruptă în cadrul acestei universităţi, de cei 14 ani de rectorat și 8 ani de prorectorat la cârma Universității începând cu anul 1990, o perioadă dinamică, rodnică şi propice în viaţa societăţii…
Lavinia Şandru, declaraţii la instanţa supremă despre nunta cu Darius Vâlcov la Târgu Mureş
Tatăl fostului ministru de Finanțe Darius Vâlcov a declarat, marți, la Înalta Curte de Casație și Justiție, că în anul 2011 a cumpărat trei lingouri de aur pentru a le face cadou nepoților, în timp ce Lavinia Șandru a vorbit de sute de mii de euro obținuți la nunta cu Vâlcov. Dumitru Vâlcov, tatăl…
Mai multe străzi din Luduş rămân miercuri fără gaz
Pentru a efectua cuplarea unor noi conducte la reţeaua de distribuţie, Delgaz Grid este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, miercuri, 22 noiembrie, începând cu ora 9.00, pe următoarele străzi din Luduş: B-dul 1 Decembrie 1918, 8 Martie, Aleea Parcului, Amurgului, Aurel Vlaicu, Avram Iancu, Bisericii, Bujorilor, Câmpului, Cinema, Cioargă, Crângului, De Sus, Dealului,…
Conducea maşina fratelui său fără permis
La data de 20 noiembrie 2017, ora 11:02, ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului Sighişoara a fost sesizat telefonic despre faptul că, pe raza comunei Daneş, o persoană conduce un autoturism fără a poseda permis de conducere. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Sighișoara care…
I-a furat taxiul din faţa barului
La data de 19 noiembrie 2017, ora 22:12, ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului Sighişoara a fost sesizat telefonic de către un bărbat de 50 de ani din localitatea Albeşti, despre faptul că i-a fost sustras autoturismul. În fapt, bărbatul şi-a parcat autoturismul, un taxi, în faţa unui local din municipiul Sighişoara, l-a lăsat…
Securitatea în mediul online dezbătută la Reghin
Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii abordează acest subiect important şi totuşi insuficient cunoscut în special în cadrul unor întâlniri cu elevii. La invitaţia Şcolii Gimnaziale „Alexandru Ceuşianu” Reghin, au fost derulate activităţi cu 125 de elevi din clasele a VII a, pe tema siguranţei online. Prin lucru pe grupe,…
A fost semnat contractul de execuție pentru reabilitarea Muzeului de Științele Naturii Tîrgu Mureș
În data de 17 noiembrie 2017, Consiliul Județean Mureș a încheiat cu Asocierea SC CONTRASCOM CONSTRUCȚII BENTA SRL – lider al asocierii și SC PROIECT SRL, contractul având ca obiect realizarea Proiectului tehnic și execuția lucrărilor din cadrul proiectului „Reabilitarea Muzeului de Științele Naturii Tîrgu Mureș”. Contractul are o valoare de 3.599.977,36 lei fără TVA…
Locul 3 pentru mureşeni la Campionatul Naţional pe echipe Cadeţi
În perioada 17-19.11.2017. sportivii de la secția lupte din cadrul clubului au participat la Campionatul Național pe echipe Cadeți organizat la Zalău. A fost o participare numeroasă, participînd toate cele 5 echipe calificate. Echipa CSȘ după ce a disputat meciuri cu toate echipele a obținut un binemeritat loc III. De menționat este faptul că în…
Vinilul se luptă cu CD-ul la Jazz Club
Eveniment inedit la Jazz Club din Târgu Mureş. Vineri 24 noiembrie Sorin Lupascu e unul dintre cei mai renumiti DJ ai anilor 80-90 va mixa la eveniment exclusiv de pe vinil, aflându-se în duel cu Dome, care va folosi doar CD-ul. Câştigător va fi publicul cu siguranţă, deoarece se vor putea bucura de experienţe auditive…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.