8 percheziţii domiciliare au fost efectuate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii economice din judeţele Mureş şi Satu Mare, pentru documentarea unor infracţiuni de evaziune fiscală în domeniul silvic. La data de 15.01.2018, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, cu sprijinul poliţiştilor din Satu Mare 8 percheziții domiciliare (6 pe raza judeţului Mureș…
Autor: Punctul
Consecințele protestului din Tîrnăveni. Examenele auto programate abia în martie … tot la Tîrgu Mureș
Protestul școlilor de șoferi din Târnăveni a avut ecouri în toată țara, prin ineditul situației în care s-au aflat cursanții, nevoiți după mai bine de 40 de ani să dea examenul la Tîrgu Mureș. În jur de 100 de persoane, angajaţi ai celor cinci şcoli de şoferi şi candidaţi, au protestat joi 11 ianuarie, împotriva…
Marius Pașcan: ”Români, e cazul să ne temem
”Am parcurs consternat comunicatul oficial căznit al Ministerului Afacerilor Externe, la o zi după ce am semnalat stupefiat acțiunea extremiștilor unguri din „Mișcarea celor 64 de Comitate”, care au acoperit emblema Ambasadei României de la Budapesta cu însemnul secuiesc. Ministerul pare mai degrabă stânjenit și deranjat că am semnalat evenimentul, determinând astfel o reacție publică…
Bunicii de la Căminul pentru persoane vârstnice l-au serbat pe Eminescu
S-au împlinit 4 ani de când B-unicii de la Căminul pentru persoane vârstnice din Tîrgu Mureș serbează, an de an, nașterea lui Eminescu. Anul acesta am ales să ieșim din casă și să-l sărbătorim pe marele poet într-o locație plină de simboluri:Biblioteca Județeană Mureș, unde am fost întâmpinați de gazde cu multă căldură. Acest sentiment…
Slujbă de pomenire a lui Mihai Eminescu în biserica care l-a găzduit în iunie 1866
O slujbă de pomenire a lui Mihai Eminescu a fost organizată, luni seara, la Biserica de lemn din Târgu Mureş, cu hramul „Sfântul Arhanghel Mihail” şi construită în anul 1793, locul în care poetul a stat peste noapte, în iunie 1866, în drumul său spre Blaj. De această bisericuţă de lemn se leagă un episod…
Ministrul Liviu Pop a primit placheta Eminescu la Tîrgu Mureş
Ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Pop, care a primit, luni seara, la Târgu Mureş, Placheta Eminescu de Ziua Culturii Naţionale, a declarat că aceasta îl obligă să crească calitatea actului educaţional din România. „Distincţia mă obligă să urc în sus, parafrazându-l pe Eminescu, calitatea actului educaţional din România.” a afirmat ministrul educaţiei Liviu Pop. „E o…
Înnoirea clădirii Liceului Teoretic “Bolyai Farkas” se face cu fonduri din Ungaria
Episcopia Reformată din Ardeal va investi marea parte a celor 26,78 de miliarde de forinţi (394 milioane de lei) pe care i-a primit la sfârşitul anului trecut de la Guvernul Ungariei pentru consolidarea instituţiilor, a declarat episcopul eparhial Béla Kató într-un interviu publicat luni de portalul Maszol.ro. Potrivit acestuia, biserica a elaborat anul trecut peste…
Consiliile locale din judeţul Mureş, conduse de UDMR, vor subvenţiona reconstrucţia bisericii romano-catolice din Bezidu Nou
Toate consiliile locale din judeţul Mureş în care UDMR deţine majoritatea vor subvenţiona reconstrucţia bisericii romano-catolice din Bezidu Nou, care a fost inundată cu apă şi s-a prăbuşit ulterior în anul 2014, a relatat luni cotidianul maghiar din Transilvania, Krónika. Decizia a fost luată în cadrul unei consfătuiri pe care consiliile locale din judeţul Mureş,…
Ziua Culturii Naționale la Sighişoara
Manifestările dedicate Zilei Culturii Naționale au debutat sâmbătă, 13 ianuarie 2018, la Sala Sander unde a avut loc reuniunea „Interferențe culturale” cu tema ”CENTENARUL MARII UNIRI, ZIUA CULTURII NAȚIONALE” organizată, cu sprijinul Municipiului Sighișoara, de către Direcția Județeană pentru Cultură Mures si Asociația Literară „Creneluri Sighișorene”. Între invitații evenimentului s-au aflat și membrii Societății Culturale…
Marius Pașcan, deputat PMP Mureș: ”A răcnit nea Tudose către UDMR: „luați-i de pe mine că-i omor”!
Constat fără rezerve, asumând deplina proprietate a cuvintelor scrise sau rostite, că România este condusă azi de niște nebuni, tembeli și voiajori politic, care reacționează imprevizibil, impredictibil și adeseori iresponsabil. A descoperit PSD, după îndelungi „dedulceli”, giugiuleli, conspirații și complicități cu UDMR pe marginea legilor justiției, a bugetului de stat ș.a., că partidele maghiarimii, fără…
Spectacol cu AG Weinberger la Sala Mare
Teatrul Naţional Târgu-Mureș prezintă un show excepțional semnat de formația AG Weinberger 4th, care va avea loc vineri 26 ianuarie 2018, de la ora 19:00, la Sala Mare. AG Weinberger revine la formula de band, de data aceasta însă cu o nouă dimensiune componistică şi într-o manieră stilistică diferită, reunind în repertoriul său piese de…
LIMBA MATERNĂ–MAMELOSCHN, la Sala Mică
Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Național Târgu-Mureș anunță o nouă reprezentație a spectacolului LIMBA MATERNĂ–MAMELOSCHN de Sasha Marianna Salzmann, regia Olga Macrinici. Reprezentația va avea loc duminică 21 ianuarie 2018, de la ora 19:30, la Sala Mică. Din distribuția spectacolului fac parte actrițele: Monica Ristea, Roxana Marian și Carmen Ghiurco. Scenografia spectacolului este semnată de…
Ministrul Educaţiei la Tîrgu Mureş
Luni dimineaţa ministrul Educației Naționale Liviu Marian Pop s-a întâlnit la Prefectura Mureş cu prefectul judeţului Lucian Goga, inspectorul școlar general al ISJ Mureș, Ioan Macarie, președintele Consiliului Județean Mureș Peter Ferenc, primarul municipiului Târgu Mureș Dorin Florea și senatorul Novak Csaba Zoltan. Cu acest prilej s-au discutat aspecte referitoare la starea învățământului mureșean.
Revenirea la școală în siguranță
După o vacanţă de trei săptămâni, totul în jurul nostru ne duce cu gândul la reînceperea şcolii: trafic rutier, agitaţia din jurul şcolilor, de pe trotuare, pregătitul ghiozdanelor, preocupările părinţilor, cadrelor didactice, dar şi ale poliţiştilor pentru ca elevii să poată relua cursurile în siguranţă. Aşa, ca în prima zi de şcoală, poliţiştii Compartimentului de…
Fostul parlamentar de Mureș Victor Socaciu audiat la Diicot
Fostul deputat Victor Socaciu s-a prezentat luni dimineaţa la DIICOT, pentru a fi audiat ca martor în dosarul în care medicul Mihai Lucan este acuzat de delapidare. Victor Socaciu a fost supus în anul 2009 unui transplant renal, fiind operat la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca de către medicul Lucan. Victor Socaciu a…
Olimpici mureșeni internaționali
Punctul alb se acordă tinerilor mureșeni care au obținut performanța de a fi premiați la olimpiadele internaționale!
Huliganii lui Moș Crăciun
Punctul negru se acordă celor care au distrus ornamentele de Crăciun din Tîrnăveni: faţa lui Moș Crăciun a fost ruptă şi lovită, iar corpul statuetei a fost îndoit, deşi este confecţionat din bare metalice de 12 mm.
A rupt un stâlp şi a avariat mai multe maşini
Un şofer a pierdut controul volanului şi a avariat un stlp dar şi mai multe autoturisme parcate lângă drumul european E60 din Luduş. Din fericire în maşinile avariate nu se afla nicio persoană. Poliţia cercetează cazul pentru a afla circumstaţele producerii accidentului care a avut loc duminică duipă-amiaza. Foto: Socaci Florin
UPDATE! Drum blocat la Cipău. Șoferul a decedat
Un accident rutier produs duminică la ora 10.30 a blocat şoseaua în zona localităţii Cipău pe ambele sensuri. Echipajele de descarcerare au intervenit la locul accidentului pentru a scoate o persoană dintre fiarele contorsionate. La faţa locului au intervenit detaşamentul din Luduş cu o autospecială şi un modul de descarcerare şi două echipaje de la…
(Galerie foto) Expoziţie de porumbei la Tîrnăveni
Tradiţionala expoziţie de porumbei organizată de Asociaţia Columbofilă Târnava 86 din Târnăveni s-a desfăşurat în acest sfârşit de săptămână la Casa de Cultură din Târnăveni. Expozitia este deschisa sambata intre 9-19 si duminica de la 7-13. Ziua de duminică este destinată şi unui târg de porumbei şi alte păsări. Crescătorii de porumbei din Târnăveni sunt…
Gheorghe Zamfir concertează la Tîrgu Mureş
Maestrul Gheorghe Zamfir, acompaniat de Corul Accoustic si Orchestra Metropolitana Bucuresti, vor sosi la Tîrgu Mureş în cadrul unui eveniment organizat in anul Centenarului Marii Uniri, 1918 – 2018. Spectacolul va avea loc la Tirgu Mures, in 24 ianuarie 2018, ora 19:30, la Palatul Culturii. Invitat special va fi Prof. Dr. Emil Constantinescu, Președintele României…
Centru Naţional Olimpic de Lupte Libere pentru juniori la Tîrgu Mureş
Federaţia Română de Lupte a hotărât organizarea la Tîrgu Mureş a Centrului Naţional Olimpic pentru pregătirea juniorilor, disciplina Lupte Libere. Finanţarea va fi organizată de către Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, activitatea Centrului desfăşurându-se 300 de zile pe an. Colectivul este format din 18 sportivi, trei antrenori şi un cadru medical. Coordonator al Centrului Naţional…
EXPONATUL LUNII” la Secția de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș
Proiectul „Exponatul lunii”, demarat în premieră de Secția de Științele Naturii din cadrul Muzeului Județean Mureș, continuă și în anul 2018, publicul având ocazia să admire o nouă piesă din patrimoniului muzeal, conservată în depozitele științifice. Vedeta lunii ianuarie 2018 este scoica Pinna nobilis (mai precis cochilia acesteia), o moluscă endemică în Marea Mediterană. Specia…
Zeci de persoane prinse muncind la negru în luna decembrie
La nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureș, în cursul lunii decembrie 2017, au fost efectuate 60. acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă. Obiectivul principal al acțiunilor de control din cadrul Serviciului Control Relații de Muncă l-a reprezentat identificarea muncii nedeclarate. Cu ocazia acestor verificări au fost identificate 20 persoane care lucrau fără forme…
Sighişorean condamnat pentru furt
La data de 11.01.2018, poliţişti din cadrul BIC Sighişoara au depistat un bărbat, de 43 de ani, din Sighişoara, pe numele căruia instanţa de judecată a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii. Bărbatul a fost condamnat de Judecătoria Sighişoara, la o pedeapsă privativă de libertate de 1 an și 6 luni închisoare pentru…
Două femei atacate în parcul Eroilor de un tâlhar
Un bărbat, de 40 de ani, din comuna Veţca, este cercetat de poliţiştii din Mureş, după ce ar fi comis o tentativă la tâlhărie, în municipiul Tg. Mureş, în zona parcul Eroilor. În fapt, din cercetări a reieşit că victimele, o femeie, de 55 de ani împreună cu mama acesteia, în timp ce se plimbau…
Minor fără permis conducea un moped prin Sighişoara
La data de 12.01.2018, ora 05.15, un echipaj de poliţie de la Sighişoara a depistat în trafic, pe strada Mihai Viteazu un moped, fără număr de înmatriculare sau înregistrare. Conducătorul mopedului a fost identificat ca fiind un minor, de 17 ani, din comuna Albeşti, care nu posedă permis de conducere pentru nici un fel de…
Conducea băut şi fără permis
La data de 11.01.2018, ora 21:10, poliţiştii Postului de Poliție Solovăstru și Hodac pe timpul efectuării serviciului de patrulare pe raza Secției de Poliție nr. 8 Petelea, au identificat un bărbat, din comuna Gurghiu, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 153/C, pe raza localității Ibănești. Din verificări a rezultat că acesta nu deține…
Băut la volan a ieşit cu spatele şi a produs un accident
La data de 11.01.2018, in jurul orei 21.48, un bărbat, de 40 de ani, a fost depistat de poliţişti, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 152/A, în localitatea Sîncraiu de Mureş, a fost implicat într-un accident rutier soldat cu avarii, la ieşirea cu spatele de pe podul unui imobil nu s-a asigurat corespunzător…
Adio centură la Tîrgu Mureş !
Contractul de execuţie a variantei de ocolire Tîrgu Mureş a fost reziliat. Rezilierea s-a făcut printr-un acord de voinţă al părţilor în data de 29 decembrie 2017 informează CNAIR. Motivele care au stat la baza rezilierii sunt necesitatea revizuirii proiectului tehnic dar şi costurile mari legate de execuţia lucrărilor, conform proiectului revizuit. În informarea privind…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.