Organizaţiile politice şi civice maghiare reprezentate în judeţul Mureş nu au o poziţie unitară în privinţa votului privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu, întrucât UDMR şi Uniunea Secuilor din România (USR) cheamă maghiarii la vot, Partidul Civic Maghiar (PCM) face apel la neprezentarea acestei etnii la urne, iar Partidul Popular al Maghiarilor din România (PPMT) preferă…
Autor: Punctul.ro
„Nu vom renunţa niciodată la ideea autonomiei”
Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a declarat, miercuri, în deschiderea Universităţii de Vară Tusvanyos că maghiarii nu vor renunţa niciodată la ideea autonomiei, fie că este vorba de autonomie culturală sau teritorială. Oficialul ungar a ţinut să le transmită ‘prietenilor români’ că această solicitare este conformă cu normele europene şi nu reprezintă ceva ‘nemaiauzit’. ‘Nu vom renunţa niciodată…
15 incendii de vegetație în doar 3 zile
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ al judeţului Mureş şi serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă au fost solicitate, în doar trei zile, pentru stingerea a 15 incendii de vegetaţie uscată produse pe raza judeţului Mureş, în urma cărora au ars inclusiv culturi agricole şi terenuri cu vegetaţie forestieră. Potrivit ISU Mureş, în ultimele zile, din…
Training internațional pentru tineri, la Sovata
Treizeci de tineri din Azerbaidjan, Franţa, Slovacia, Ungaria, Ucraina, Moldova şi România participă, începând de marţi, până în dat de 2 august, la un traning care va avea scopul de a încerca abilităţile lor de conducere şi descoperirea abilităţile ascunse de conducere ale acestora. ‘Outward Bound Romania organizează în perioada 24 iulie – 2 august trainingul…
Munca la negru depistată în alimentația publică
Şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Mureş, Andrei Mureşan, a anunţat marţi, că munca la negru a fost depistată şi în domeniul alimentaţiei publice, ca urmare a rezultatelor unei acţiuni naţionale de control. ‘În cadrul Campaniei Naţionale pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată şi de verificare a modului în care se respectă normele de…
Transplant cu celule stem din cordonul ombilical
În România se pregăteşte realizarea primului transplant cu celule stem din cordonul ombilical. Banca de celule stem BIOGENIS, care aniversează 5 ani de existenţă în România, este cea care lucrează la acest caz. De un an de zile BIOGENIS, banca de celule stem, ajută o familie să găsească o soluţie pentru vindecarea unuia dintre copii, bolnav de…
Ioan Gyuri Pascu, vine vineri la Reghin
MobilaDalin are placerea sa va invite vineri, 27 iulie, orele 16.00, la o intalnire cu Ioan Gyuri Pascu cu ocazia lansarii volumului sau de eseuri „Viata, Adevar, Lumina”. „Am hotărât să scriu această carte, mânat fiind de obsesia a două verbe care, în dicţionar, înseamnă cam acelaşi lucru: a fi şi a exista. Percepţia mea despre…
Festivalul Academia Sighişoara – ediţia 2012
Un român plecat în lume devenit violonist celebru – Alexandru Gavrilovici – şi o familie de bucureşteni (cu rădăcini sighişorene) – Luminiţa şi Valentin Tcacenco – toţi cu nostalgia farmecului Sighişoarei, întâlnindu-se în toamna anului 1992 şi depănând amintiri din vremuri trecute s-au gândit că stă în puterea lor de a da o dimensiune muzicală…
Probleme la Uzina de Apă
Compania AQUASERV Tîrgu-Mureş anunţă consumatorii că, azi 24/07/2012 în jurul orei 7:55, a avut loc o cădere de tensiune pe instalaţiile SC Electrica SA care alimentează cu energie electrică Uzina de Apă, ceea ce a dus la întreruperea alimentării cu energie electrică timp de aproximativ 30 de minute a Uzinei de Apă Tîrgu-Mureş. Ca urmare…
Incendiu de pădure la Lunca Bradului – update
Un incendiu a izbucnit astăzi în localitatea Lunca Bradului, iar din primele informații se pare că există pericolul de extindere într-o zonă împădurită. Un echipaj de pompieri la Deda a ajuns la fața locului și lucrează la stingerea lui, iar un alt echipaj plecat de la Reghin se află acum în drum pentru a ajuta…
Câștigător la „Întrebarea săptămânii”
În această săptămână avem din nou o câștigătoare la concursul „Ia-ți un bax de bere și 2 pizza de pe www.punctul.ro” – ea se numește Dania Hrisca. La întrebarea de săptămâna trecută, chiar dacă a înclinat pentru una din cele două părți, a făcut-o cel mai puțin pătimaș. Ea a răspuns: Voi vota pentru demiterea…
2012: Cele mai mari restanțe din istorie!
Restanțele mureșenilor la bănci au ajuns în 2012 la cel mai ridicat nivel din istorie, integrându-se tendințelor naționale. Acest lucru este cauzat în mare parte cursului euro/dolar, leul fiind în cădere liberă. Astfel, la sfârșitul săptămânii trecute, cursul monetar a atins un nou prag istoric, de peste 4,58 lei/euro, respectiv 3,74 lei/dolar. Dacă aruncăm o…
Absolvenți-șomeri și facultăți fără studenți
Este al doilea an consecutiv în care Ministerul Educației a decis să pună piciorul în prag și să ia în serios organizarea examenului de Bacalaureat, astfel încât fraudele să fie reduse la un nivel cât de cât acceptabil. Rezultatele se văd, în primul rând, în procentul dezastruos al promovabilității. La prima sesiune a examenului de…
Mai multe secții de votare, în Mureș și peste hotare
La sfârșitul acestei săptămâni, duminică 29 iulie, se va desfășura referendumul pentru demiterea președintelui suspendat, Traian Băsescu. Față de alegerile locale, s-au mai înființat câte o secție de vot la Band, Bahnea, Valea Largă și Sovata, și s-a desființat cea de la Căminul de Bătrâni din Ideciu, unde se poate solicita urna mobilă. La Sovata…
Rușinea, turismul și prostanii
Fiindcă tot suntem în plin sezon estival, mi-au atras atenția niște statistici referitoare la turismul în România. Statisticile, deși sunt constante în ultimii ani, mă întristează de fiecare dată: cum este posibil ca România să fie codaşă în Europa la ocuparea hotelurilor pe vară şi ponderea turiştilor străini? Totuși, până la urmă, România are o…
Trei probe, trei locuri I
Angajații din cadrul serviciului pentru situații de urgență din cadrul Azomureș s-au calificat la faza națională a concursului de profil, după ce au câștigat fără probleme faza interjudețeană desfășurată în perioada 12 – 13 iulie la Sfântu-Gheorghe. Au fost prezente echipe din județele Alba, Bistrița Năsăud, Brașov, Covasna, Harghita și Mureș grupate pe două categorii:…
Povestea medievală merge mai departe
Feeria medievală merge mai departe la Sighişoara. De două decenii, în Cetatea Medievală, singura locuită din Sud-Estul Europei, se ţes iţele unei poveşti cu prinţese, cavaleri, turniruri, muzică de Ev Mediu. Din păcate, anul acesta, sărbătoarea care ar fi trebuit să marcheze cei 20 de ani de festival a fost umbrită de scurtarea programului din…
CC cu facelift, conservatorism pentru lux
Noul CC de la Volkswagen este acel Comfort Coupe pe care majoritatea germanilor, a europenilor sau a lumii occidentale îl va alege pentru că are câte puțin din toate: design sportiv, motoare bune – spre foarte bune, tehnologie și lux. Dar CC reușește cumva să ofere și foarte multe din calitățile unei limuzine produse de…
A curs cu diplome în Școala Campionilor
La încheierea anului şcolar 2011-2012, în cadrul festivităţii tradiţionale în care s-a făcut bilanţul unui an de muncă deosebită, Consiliul de Administraţie al Şcolii Generale Nr. 1 Luduş a recompensat cu diplome şi premii substanţiale pe elevii care s-au remarcat nu numai la învăţătură, dar şi în competiţiile sportive la nivel naţional şi european. Tenis…
Porți deschise la Castelul Teleki
Castelul Teleki din Gorneşti şi-a deschis sâmbătă porţile pentru vizitatori. De la ora 10 până seara la ora 20 sute de persoane s-au plimbat prin încăperile castelului și prin grădină, fiind îndrumate de câte un ghid. Însuşi proprietarul castelului, contele Teleki Kálmán, a fost prezent printre oaspeţi, aceştia fiind în general cunoscători ai istoriei din…
Noi cote la cişmele
Aproape 2.000 de persoane din Tîrnăveni beneficiază de apă potabilă prin intermediul cişmelelor stradale amplasate pe câteva străzi din localitate. Factura achitată de Primărie pentru plata apei consumate se ridică lunar la aproape 4.000 de lei. Pentru acest tip de cişmele nu există reglementată metoda de calcul al consumului pauşal, fapt pentru care a fost…
În prima parte a lui 2012, traficul la aeroport s-a dublat
În prima jumătate a anului, de la începutul anului și până la 1 iulie 2012, traficul aerian s-a intensificat la Aeroportul Internațional Transilvania Târgu Mureș, înregistrându-se un număr aproape de 150.000 de pasageri deserviți și 1580 de mișcări aeronave. Astfel, numărul pasagerilor s-a dublat față de aceeași perioadă a anului 2011 (77 de mii de…
Astăzi debutează Sighișoara Medievală
Parada Cetăţii, la care vor participa toate ordinele cavalereşti, domniţe, trubaduri şi trupele de muzică medievală vor deschide, vineri după amiază, cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Sighişoara Medievală. Parada Cetăţii începe la ora 16,00 şi, timp de trei zile, iubitorii de artă medievală vor avea posibilitatea să asiste la turnire organizate de ordinele cavalereşti sosite…
Jurnalist mureșean premiat de Freedom House
Andrada Fiscutean, editor-prezentator la Pro FM București, a fost premiată aseară la cea de-a paisprezecea ediție a Concursului Național „Tânărul Jurnalist al anului”, la secțiunea Telecom & Gadgets. Concursul a fost organizat de cunoscuta organizație Freedom House România și a avut patru secțiuni: Actualitate Internă/Social, Telecom & Gadgets, Finanțe și Mediu/Ecologie. Pentru fiecare din cele…
DN15 în atenția Ministerului Transporturilor
Prefectul de Mureş, Alexandru Petru Frătean, a anunţat, joi, că va trimite o scrisoare Ministerului Transporturilor prin care reclamă deficienţe grave în reabilitarea DN15 pe tronsonul Târgu Mureş – Reghin, după ce Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) nu a intervenit deşi a fost sesizată. ‘Din păcate, cu toate intervenţiile, de la…
Arestat pentru că a încercat să mituiască un polițist
Tribunalul Mureş a emis, joi, un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 29 de zile, pe numele lui Rostaş Constantin Darie, care este acuzat că a încercat să mituiască un poliţist cu suma de 1.000 de euro, pentru a nu-i reţine permisul de conducere auto. Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a anunţat, joi,…
În 2012 au crescut încasările la Finanțe
Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Mureş a colectat, în primul semestru al acestui an, la bugetul general consolidat al statului, venituri totale de 834,52 milioane lei, depăşind cu 6,77% programul de încasări, stabilit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Potrivit unui comunicat de presă al DGFP Mureş, programul iniţial prevedea 781,65 milioane lei, însă…
Frătean cere sprijin pentru cercetarea în agricultură
Prefectul judeţului Mureş, Alexandru Petru Frătean, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că i-a trimis o scrisoare ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, prin care i-a solicitat alocarea de sume pentru supravieţuirea sectorului de cercetare în agricultură şi în zootehnie. ‘Având în vedere importanţa cercetării pentru dezvoltarea oricărui sector economic, pentru a salva de…
Conferință internațională de istorie la UPM
Universitatea ‘Petru Maior’ (UPM) din Târgu Mureş organizează, începând de joi, timp de două zile, conferinţa internaţională ‘Războaiele Balcanice şi sfârşitul secolului cel lung’, la împlinirea a 100 de ani de la declanşarea acestor războaie. ‘Subiectul a fost ales pentru că se împlinesc, anul acesta, 100 de ani de la începutul războaielor balcanice care au introdus,…
Dezinsecție împotriva țânțarilor
În noaptea de joi, 19 iulie, între orele 00.00 şi 5.00, pe raza municipiului vor fi efectuate servicii de dezinsecţie împotriva ţânţarilor. Se va acţiona cu 5 echipaje la sol, precum şi cu un avion. Administraţia Domeniului Public din cadrul Primăriei Tîrgu-Mureş îşi cere scuze pentru disconfortul creat de utilajele ce vor acţiona în interval…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.