Începând cu data de 1 august 2018, Inspectoratul de Jandarmi Județean Mureș va avea 12 noi colegi – absolvenți ai celor două școli militare de subofițeri jandarmi.
Doisprezece subofițeri din promoția 2018 provenind din Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani și Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni au fost încadrați la Inspectoratul de Jandarmi Județean ”Colonel Sabin Motora” Mureș.
Ceremoniile de absolvire a celor două școli militare și de înaintare în grad, de sergent major au avut loc în luna iulie, la sediul celor două școli.
Noii colegi au fost prezentaţi personalului unităţii, urmând să fie incluşi într-un program de pregătire, cu activităţi de însuşire a responsabilităţilor specifice misiunilor pe care le vor executa. După această primă perioadă de acomodare, ei vor fi repartizaţi la subunităţile operative din care fac parte şi vor participa la menţinerea ordinii publice și asigurarea pazei și protecției instituționale în județul Mureș.
Comanda unității i-a asigurat pe tinerii colegi de sprijinul său, i-a felicitat și le-a dorit succes în activitatea pe care o vor desfășura în cadrul unității.
Totodată, începând cu data de 1 august 2018, un număr de 18 de jandarmi au fost înaintați în grad, la termen astfel:
3 ofițeri
– în gradul de colonel – 1 ofițer, domnul Grozav Cosmin Marius
– în gradul de maior – 2 ofițeri, doamna Ciorea Alina Lăcrămioara
domnul Demian Adrian
precum și 15 subofițeri
– în gradul de plutonier adjutant șef – 4 subofițeri;
– în gradul de plutonier adjutant – 10 subofițeri;
– în gradul de plutonier major – 1 subofițer.
Ceremonia oficială de înaintare în grad a avut loc la sediul inspectoratului din municipiul Târgu Mureș.
Înmânarea noilor însemne de grad şi felicitarea celor avansaţi s-a făcut de către inspectorul șef, care a transmis pe rând felicitări jandarmilor avansaţi astăzi pentru munca depusă, rezultatele bune pe care le-au obţinut şi profesionalismul dovedit de-a lungul timpului. Totodată le-a mulţumit pentru devotamentul şi tenacitatea dovedită în asigurarea ordinii publice pe timpul misiunilor.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.