Mi-a rămas întipărită în memorie, parcă mai simt și acum emoția primei zile de școală! Nici măcar vremea nu îndrăznea să schimbe tradiția și de fiecare dată soarele strălucea la fel în diminețile răcoroase de septembrie. Eram bucuroși de revederea cu colegii, sau timorați până și de gândul că mai e puțin și va trebui să plece mămicile de lângă noi, lăsându-ne cu alți copii la fel de speriați.
Pe atunci știam din timp la care școală, în ce clasă vom învăța. Intram cu emoție în sălile de clasă proaspăt zugrăvite și cu mirosul specific al pardoselii, ce ni se muta cu încăpățânare în păr și în uniforma cea nouă. Refrenul ”unde ți-e cordeluța?” mă va însoți în toți anii de școală, căci nu o puteam prinde cu ac de siguranță așa cum îmi purtam ecusonul cu numărul de înmatriculare. Șocant, nu-i așa? Pe bănci aveam manuale noi, înainte să înceapă declinul Epocii de aur. Apoi s-au mai uzat și ele, dar erau măcar fără greșeli. Sau aproape impecabile. Cele traduse în limba minorităților mai aveau greșeli strecurate parcă dinadins, ar zice cârcotașii, dar și așa erau net superioare celor din ziua de azi! Nu aveam celulare, mulți dintre noi nu aveau nici telefon fix, aparatul la care copiii din ziua de azi se uită ca la poarta nouă! Dar toată lumea știa că de la ora 8 la 12, sau la 13 eram de găsit în școala și în clasa unde fuseserăm înscriși. Și ”toa’șa” învățătoare sau ”toa’șu” profesor ne învățau de la ”Ana are mere” până la poezia lui Dosoftei și filozofia lui Blaga tot ce credeau că ne va fi de folos, chiar dacă eram convinși că în viața cu V mare nu ne va întreba nimeni de radical din 24 sau de sinus-cosinus.
Nu sunt nostalgică! Doar m-au pălit amintirile. Și mă gândesc la copiii din ziua azi. Încă nu știu să scrie dar mânuiesc telefoanele deștepte cu dexteritate. Se pregătesc să meargă la o școală, oriunde s-ar afla, azi pe o stradă, mâine pe altă stradă. Oricât de mici ar fi, înțeleg că politicienii sunt niște oameni cărora nu le pasă decât de scaunul lor, acolo sus, unde au reușit să se cocoațe și speră să nu pice niciodată. Fiind cu nasul pe sus, ei nu văd că o clădire veche azi – mâine se dărâmă pe copii, dacă pe ei nu îi privește, nu mișcă un deget. Dacă le asigură un vot în plus la următoarele alegeri, se dau de ceasul morții tunând și fulgerând exact ce vor să audă votanții. Cuprinși de febra pregătirilor din timp pentru alegerile ce au să vină, vorbesc vrute și nevrute. Iar copiii aud, înregistrează și copiază. Apoi ne mai și mirăm de unde scot atâtea aberații unii de la care așteptam schimbarea?
Îmi place să cred, totuși, că mai sunt părinți tineri care îi lasă pe strămoșii – eroi să – și doarmă somnul lin și își cresc copiii pentru un viitor într-o lume tot mai globalizată, unde ne place sau nu, tot va trebui să ne găsim fiecare locșorul nostru sub soare. Împreună suntem puternici, iar dezbinarea nu-i ajută decât pe cei care vor să ne ghideze ca pe niște turme de oi. Atât pentru astăzi! Succes în noul an școlar!
Erika MĂRGINEAN
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.