Băile din Ungaria se află în criză – absenţa oaspeţilor din cauza epidemiei de coronavirus a cauzat în acest an, până acum, o pierdere de venituri de cel puţin 50%, în consecinţă firmele vor fi nevoite să disponibilizeze până în martie 2021 aproape 5000 de angajaţi în toată ţara, de aceea este nevoie de o intervenţie urgentă din partea guvernului pentru a salva acest sector, a declarat László Attila Boros, preşedintele Federaţiei Băilor din Ungaria, în cadrul unei conferinţe de presă organizate joi, la Budapesta. Potrivit preşedintelui federaţiei, peste 76% din băi nu sunt capabile să supravieţuiască crizei din propriile puteri până în primăvara anului 2021, deoarece şi-au consumat ultimele rezerve în perioada restricţiilor din primăvara aceasta, în primul val al epidemiei. Astfel, firmele sunt nevoite să înceapă concedierile în această toamnă.
Potrivit celui mai recent studiu reprezentativ al sectorului,
băile preconizează faţă de octombrie 2019 o reducere a efectivului
de angajaţi de 26,3% până în martie 2021, ceea ce înseamnă la nivel
naţional dispariţia unui număr de cel puţin 4700 locuri de muncă –
a precizat Boros, adăugând că 75% din băi a fost nevoite să reducă
activitatea angajaţilor la un program de muncă parţial. Ei ar dori
ca guvernul să înfiinţeze un fond de granturi în valoare de 35
miliarde de forinţi (95,6 milioane euro) pentru a compensa parţial
pierderile de până acum şi cele care se preconizează pentru
viitorul apropiat, precum şi pentru a menţine locurile de muncă.
Preşedintele federaţiei a afirmat că este nevoie de o
intervenţie imediată a guvernului pentru salvarea sectorului, după
ce 93-95% din băile Ungariei se află în proprietatea autorităţilor
locale, de aceea ele nu pot participa la programele de credite
anunţate până acum.
El a mai reamintit că acest sector de activitate, care
reprezintă unul din motoarele turismului în Ungaria, dispune de un
efectiv de 18 000 angajaţi, 214 băi cu o importanţă turistică
deosebită însumează în medie o cifră de afaceri anuală de 95-100
miliarde de forinţi (260-273 milioane euro). 71% din totalul
înnoptărilor din Ungaria se realizează în localităţi balneare şi în
împrejurimile acestora. Numărul vizitatorilor din băile maghiare a
scăzut cu aproape 20% anul acesta în sezonul estival, faţă de
aceeaşi perioadă a anului trecut, a precizat preşedintele
Federaţiei Băilor din Ungaria.
MTI