Cornel Brişcaru nu mai este consilier local. Regulamentul privind serviciul de salubrizare la nivel judeţean a fost uitat, fără să fie retras sau amânat, banii pentru cinci cluburi private de sport au născut din nou tensiune, gunoiul va fi mai scump de la 1 august… sunt câteva dintre elementele care au fost „dis(p)cutate” în ultima ședință de CL…
Brișcaru aut, în regim de urgență
Şedinţa de Consiliu Local de joia trecută a debutat cu un Proiect de hotărâre în regim de urgenţă, şi anume cel legat de încetarea mandatului de ales local a fostului candidat USL pentru Primăria Tîrgu-Mureş, la alegerile locale din 2012, Cornel Brişcaru. Acesta fost exclus din PSD în 22 mai 2013 de Biroul Municipal al PSD Tîrgu-Mureş, ca urmare a încălcării – cel puţin aşa se arată în Hotărârea Nr. 2 semnată de către preşedintele Ştefan Someşan şi secretarul Dragoş Bardoşi – a articolului 30 lit. c, d, e, f, g, h şi k din statutul formaţiunii politice. Mai exact, Brişcaru a fost sancţionat, potrivit colegilor săi, pentru că nu ar fi acţionat pentru realizarea obiectivelor şi Programului Politic al partidului, nu a contribuit la formarea şi promovarea unui mod de lucru democratic prin acceptarea pluralismului de idei şi diversităţii opiniilor exprimate în mod liber, în cadrul organizat al partidului, prin respectarea hotărârilor majorităţii şi a celor adoptate de organele ierarhic-superioare ale partidului şi să asigure aplicarea şi respectarea acestora, nu ar fi participat cu regularitate la Adunările generale ale organizaţiei de partid şi la celelalte activităţi organizate de aceasta, şi-ar fi exprimat în public, în numele partidului, păreri care contravin politicii şi strategiei partidului sau hotărârilor sale, nu ar fi respectat disciplina de partid şi caracterul confidenţial al unor documente sau informaţii de partid, nu ar fi militat pentru păstrarea şi întărirea unităţii partidului, nu ar fi informat permanent conducerea organizaţiilor de partid din care fac parte sau conducerea centrală a partidului, după caz, cu privire la activităţile desfăşurate în cadrul Parlamentului României, Parlamentului
European şi în cadrul structurilor administraţiei publice centrale sau locale. Brişcaru nu a contestat la Comisia de Etică şi Arbitraj hotărârea de excludere, astfel că aceasta a rămas definitivă şi, în consecinţă, şi-a pierdut calitatea de membru al PSD. Potrivit statutului aleşilor locali, pierderea calităţii de membru de partid, prin excludere, atrage după sine şi pierderea mandatului de ales local. Hotărârea nr. 2 şi adresa din partea PSD Mureş, semnată de către preşedintele Vasile Gliga, au fost transmise Consiliului Local Tîrgu-Mureş în 9 iulie, înregistrate la autoritatea locală în 10 iulie, iar proiectul de hotărâre privind încetarea mandatului lui Brişcaru a ajuns în mapele consilierilor în regim de urgenţă în şedinţa din 11 iulie.
Locul lui Cornel Brișcaru a fost declarat vacant şi va fi luat de către directorul Colegiului Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian”, Cristina Someşan, soţia liderului PSD Tîrgu-Mureş, inspectorul şcolar general Ştefan Someşan.
Selecţia membrilor PSD pentru listele de consilieri municipali târgumureşeni nu pare să fie cea mai inspirată, după ce în legislatura trecută, trei membri şi-au pierdut mandatele în urma excluderii din partid, şi anume Florin Vlas, Bogdan Buda, Valentin Precup, iar în aceasta Cornel Brişcaru.
Consilierii locali au luat act de încetarea mandatului lui Brişcaru, cu 17 voturi pentru. Lucian Loghin nu a votat, iar celălalt ales local al PSD, Olimpiu Sabău Pop, a absentat motivat.
Gunoiul discordiei
După constatarea încetării mandatului lui Cornel Brişcaru, aleşii locali au revenit la Ordinea de zi. Primul punct, prima discuţie în contradictoriu. Regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului public de salubrizare din judeţul Mureş a fost criticat de către primarul Dorin Florea şi apărat de către viceprimarul Ionela Ciotlăuş. Până la urmă, disensiunile urmau să fie lămurite într-o pauză. Pauza a venit, dar aleşii au uitat, voit sau nu, de proiectul de hotărâre privind aprobarea regulamentului şi, pur şi simplu, nu l-au mai discutat. Fără să îl amâne sau retragă, parcă nu ar fi existat.
Următorul punct, generator şi el de conflict, a privit ajustarea tarifelor specifice serviciului de salubrizare. Acestea vor creşte cu doar 10%, deşi propunerile din partea Executivului vizau majorări chiar şi de 10 ori mai mult. Amendamentul ca tarifele să fie majorate doar cu 10% a fost propus de către viceprimarul Peti András. „La articolul 1 propun reformularea în sensul-se aprobă majorarea tarifelor cu 10 % pentru toate categoriile de tarife specifice pentru serviciul de salubrizare pentru municipiul Tîrgu-Mureş. La articolul 2, aplicarea noilor tarife se va începe cu 01.08 2013 până la darea în funcţiune a depozitului ecologic de la Sânpaul”, a spus acesta.
Viceprimarul Ionela Ciotlăuş a susţinut în plen că majorarea tarifelor nu se impune deoarece deşeurile sunt depozitate tot la groapa de gunoi de la Cristeşti şi, din discuţiile cu reprezentanţii operatorului, SC Salubriserv SA, ar fi înţeles că acestea vor fi depuse tot acolo. Ciotlăuş a mai ridicat şi problema plăţii tarifului pe kilometru, după ce ani de zile, beneficiarii serviciului au plătit pe tonă. „Până acum tariful de transport se calcula 12 lei per tonă, iar operatorul a acceptat acest lucru. De data aceasta vine şi spune că nu mai vrem să plătim per tonă pentru că urmează a se cântări probabil deşeurile, dorim să plătim per kilometru”, a spus Ciotlăuş, care a mai prezentat, succint, o recomandare din partea Curţii de Conturi potrivit căreia tarifele ar trebui să scadă nu să crească. Până la urmă, cu amendamentele UDMR, Proiectul de hotărâre a trecut, astfel încât de la 1 august târgumureşenii vor plăti cu 10% mai mult pentru serviciile de salubritate.
NU containerelor subterane
Proiectul privind achiziţionarea de containere subterane a picat la vot, cel privind încredinţarea managementului Universităţii Cultural Ştiinţifice Tîrgu-Mureş a fost amânat, la fel ca şi cel privitor la faţadele magazinelor second-hand. De joia trecută, Direcţia furnizare energie termică nu mai există, urmând ca aleşilor locali să le fie prezentată o nouă organigramă. Proiectele de hotărâre privind deplasările unor delegaţii în străinătate au trecut, la fel şi cele privind contul de execuţie bugetară a municipiului pentru 2012 şi primele trimestre din 2013. Proiectul privind încheierea unui act adiţional la contractul de Asistenţă juridică încheiat cu Societatea Civilă de Avocaţi „Iordăchescu şi Asociaţii” a fost respins, după ce viceprimarul Ionela Ciotlăuş a arătat că nu se poate vota un act adiţional fără să fi fost prezentat contractul. 14 parohii vor fi sprijinite cu 1,6 milioane de lei potrivit votului consilierilor locali.
Mărul discordiei – banii din sport
Proiectele de hotărâre 19-23 privind contractele de asociere cu cinci cluburi private au stârnit cel mai mare scandal. Sportivi copii, antrenori, şefi de cluburi – SC Mureşul, H2O Team, Ring Box, FC Municipal etc. – au venit joia trecută la şedinţa de CL, probabil pentru a se asigura că aleşii locali votează banii pentru sport.
La fel ca şi în alţi ani, cei mai mulţi bani ar urma să fie alocaţi cluburilor FC Municipal – 8 milioane de lei, BC Mureş – 4 milioane de lei, City’us – 3 milioane de lei, BC Nova Vita – 1,2 milioane de lei, CS Universitar – un milion de lei, în timp ce alte peste 20 de proiecte de sport ar urma să primească 341 de mii de lei. Reprezentanţii cluburilor au fost asiguraţi de către primarul Dorin Florea că va aloca – acum nu ştim dacă din propriul buzunar, dacă nu va avea hotărâre de Consiliu Local – bani pentru cluburi, în modul său original: «Degeaba domnii consilieri se vor certa pentru că pixul la mine va rămâne, atâta timp cât nu voi vedea responsabilitate în Consiliul Local care a existat şi de partea maghiarilor şi de partea românilor. Diavolul e băgat de un an şi ceva şi vă rog să luaţi poziţie faţă de o serie de lucruri care aduc atingere Tîrgu-Mureşului pentru că nu numai în domeniul sportului se întâmplă, ci s-a întâmplat şi în ceea ce a însemnat elitele intelectuale. Mă bucur de sportivi că aţi venit aici să vă apăraţi un drept câştigat». De cealaltă parte, viceprimarul Ionela Ciotlăuş a solicitat introducerea unor criterii de performanţă pentru cele cinci cluburi care ar urma să încaseze grosul banilor: «Legea spune foarte clar că banii aceştia merg în anumite direcţii clare, specificând pe fiecare capitol de cheltuieli unde merg banii, adică să ajungă la dumneavoastră nu în buzunarele altor gestionari … Trebuie să luaţi act de prevederile legale şi de o adresă pe care o aveţi de la Instituţia Prefectului care ne notifică faptul că se consideră ajutor de stat şi nu poate fi acordat în orice condiţii. Eu nu sunt împotriva finanţării, dar trebuie să reluăm contractele de asociere, să stabilim foarte clar parametrii de performanţă pe care îi cerem de la fiecare club în parte, iar toţi jucătorii să beneficieze de acei bani, nu doar administratorii». Discursul său, spre deosebire de cel al primarului Dorin Florea care a primit ropote de aplauze, a fost huiduit. Consilierii locali ai UDMR au încercat să mai aplaneze conflictul, solicitând amânarea discutării celor cinci proiecte de hotărâre într-o şedinţă viitoare, extraordinară. Mai mult, Törzsök Sándor a criticat prezenţa în sală a copiilor ce practică sport. „V-aş ruga ca la ocaziile următoare, şefii cluburilor sau cine i-a adus pe copiii aceştia aici, să se abţină de la astfel de acţiuni. Eu zic că e păcat ca aceşti copii care fac sport să asiste la astfel de scene. Să vină şefii cluburilor, să vină cei cu care trebuie să discutăm, nu e nicio problemă, dar feriţi copiii de astfel de scene. Asta e părerea mea“, a spus acesta.
Apoi au luat cuvântul cei din sală. Dan Maşca, proprietarul REEA Srl, a solicitat ca alocarea banilor pentru sport să se facă nediscriminatoriu. „Este foarte important să daţi şanse egale oricărui tânăr, sportiv, antrenor sau părinte, astfel încât să nu faceţi discriminare cu milioane date la unii şi doar aşa de sămânţă la ceilalţi”, a spus acesta. Reprezentanţii cluburilor au susţinut că aleşii locali trebuie să aloce bani sportului şi mai apoi să se preocupe să urmărească cum sunt cheltuiţi aceşti bani. În toată degringolada, cel care a făcut lumină a fost consilierul local Kikeli Pál, care le-a explicat celor din sală că banii pe proiectele de sport urmează să se discute la punctul 26 şi nu există nici un motiv ca să nu fie votat, problema fiind cele cinci contracte de asociere cu FC Municipal, BC Mureş, City’us, BC Nova Vita şi CS Universitar. Proiectele de hotărâre de la 19 la 23 au fost amânate pentru o şedinţă extraordinară care se va desfășura peste două săptămâni, când aleşii s-ar putea să ia în discuţie şi o înjumătăţire a sumelor propuse pentru sprijinirea celor cinci cluburi.
Minus la cultură și învățământ
Dacă cele cinci cluburi vor primi bani frumoşi, nu acelaşi lucru se poate spune despre proiectele culturale şi cele de învăţământ. Pentru primele, alocarea bugetară nu atinge 100 de mii de lei, în timp ce pentru şcoli – aceasta abia trece de 30 de mii de lei. În rest, materialele au trecut fără mari convulsii, singura problemă lăsată în suspensie pentru şedinţa extraordinară fiind mutarea elevilor de la Gimnaziul Europa la Constantin Brâncuşi.
Pentru şedinţa de peste două săptămâni, Direcţia Şcoli are sarcina de a pregăti un material cu toate unităţile şcolare din municipiu care sunt cu probleme – clădiri retrocedate, spre exemplu – şi cu şcolile cu grad de ocupare redus unde elevii ar putea fi relocaţi.
Ligia Voro