Dumitrița Gliga, deputat PSD:
„Sunt coiniţiator al proiectului de lege depus în acestă săptămână în Parlamentul României, prin care PSD vine cu o soluţie legislative, care să permită finalizarea lucrărilor şi punerea în funcţiune a hidrocentralei de la Răstoliţa – lucrare începută în urmă cu 33 de ani, finalizată în proporţie de peste 90% şi care va avea putere instalată de 35,2 MW.
Hidrocentrala de la Răstoliţa deţine în cuva lacului o suprafaţa împădurită, de asemenea ar fi fost identificate aici specii de animale protejate, punerea în funcțiune putând fi astfel blocată, zona fiind inclusă în “Natura 2000” şi în zona ariilor protejate. PSD susține protejarea mediului și găsirea de soluții pentru speciile puse în pericol, dar în egală măsură România are mare nevoie de creșterea capacității de producție de energie ieftină și “verde”. Proiectul de lege prevede și asigurarea unei zone de protecţie între hidrocentrale şi restul ariei protejate.
În calitate de bun cunoscător al detaliilor mai puțin vizibile legate de birocrația care a îngreunat evoluția acestui proiect energetic, m-am implicat pentru a veni soluţii care să permită finalizarea lucrărilor și punerea în funcțiune a hidrocentralei de la Răstoliţa.
Pentru noi, cei din PSD Mureș, acest baraj reprezintă un lung șir de documentații, discuții, implicare constantă în ultimii ani, reuşind să aducem barajul la un stadiu atât de avansat de construcție, încât am putea spune că din acest moment este o rușine națională să nu-l punem în funcțiune.
În 2017 a fost adoptată Hotărârea de Guvern privind aprobarea amplasamentului şi declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată, sumele prevăzute fiind atunci chiar bugetate şi virate. A urmat un lung şir de măsurători şi intabularea proprietăţii în 17 cărţi funciare.
Astăzi am putut să constat la faţa locului că Centrala hidroelectrică, cea în care se produce energia – este în stadiu de finalizare, în perioada imediat următoare putând fi funcţională.
În ce priveşte barajul, primarul comunei Răstoliţa, dl Marius Lircă, a confirmat că zilele acestea urmează depunerea planurilor parcelare la OCPI, urmată de exproprierea proprietarilor particulari din sumele deja alocate şi finalizarea procedurii privind scoaterea terenului din fondul forestier naţinal. Dacă lucrurile merg bine, ultimii paşi vor fi licitaţia şi defrişarea efectivă a cuvei lacului, pentru umplerea acestuia.”
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.