Ieri, 11 aprilie a.c., polițiștii orașului Luduș au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 26 de ani, în cadrul unui dosar penal de conducere sub influența substanțelor psihoactive. Astăzi, Judecătoria Luduș a emis pe numele său mandatul de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
În fapt, la data de 11 aprilie a.c., în jurul orei 07.40, polițiștii rutieri au oprit pentru control, pe strada 8 Martie din Luduș, un autoturism condus de un bărbat de 26 de ani, din comuna Zau de Câmpie.
În urma testării sale cu aparatele din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
La aceeași dată, în baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Mureș.
Astăzi, 12 aprilie a.c., instanța a admis propunerea parchetului, bărbatul fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.