BC Mureș a tras un ultim semnal de alarmă: „Dacă nu se schimbă ceva punem lacăt şi gata”

BC Mureș a tras un ultim semnal de alarmă: „Dacă nu se schimbă ceva punem lacăt şi gata”

 

Antrenorul secund al echipei George Trif şi noul căpitan al formaţiei noastre Alin Borşa au tras un ultim semnal de alarmă. „Dacă nu se schimbă ceva punem lacăt şi gata”…  Şi astăzi am intrat pe teren doar pentru suporteri şi antrenori…

Antrenorul secund al echipei George Trif: „Suntem într-o situație tragic-comică. Am ajuns niște amatoriști cum nu am văzut în viața mea un club de baschet, nici măcar la echipele de juniori. Să călătorim până la Pitești în ziua meciului în condiții care nu se pretează pentru o echipă de divizia A. De asemenea, lotul de care dispunem este mai puțin decât subțire, îi văd pe antrenorii de la echipele adverse că le e rușine de rușinea noastră. Din păcate, Mureșul a ajuns așa de jos cum n-am crezut că se poate întâmpla vreodată. Eu și Barni (Szászgáspár Barnabás, antrenorul principal n.r.) am fi plecat demult de la echipă, dar suntem primii care am fost la clubul acesta, am pus o cărămidă  la formarea lui și am zis să stăm, să închidem noi ultimii ușa, să nu-i lăsăm pe acești copii singuri, să fie singuri pe teren și în situația aceasta. Sincer, nu am vrut să particip nici la meciul de la Pitești, nici la meciul de astăzi (de la Sibiu n.r.), doar convingerile lor și ale lui Barni m-au convins să vin și să stau alături de echipă. Îmi pare foarte rău că s-a ajuns în situația aceasta, dar nu știu ce se poate face sau dacă se mai poate face ceva, dar în aceste condiții nu se mai poate continua deoarece ne batem joc de baschet și de tot ce înseamnă campionat”.

 

Alin Borşa, căpitanul echipei: „Azi (13 martie) am putut ține pasul doar în primul sfert, nu ne putem antrena, suntem doar 6 la antrenament în ultima lună, posibil să fim la fel până la sfârșitul sezonului, nu ne  putem antrena cum trebuie, mulți jucători au plecat, unii vor reveni doar dacă vor intra ceva bani… Acesta nu e baschet. Nu am primit decât două salarii toți; în ultima lună ni s-a tot promis că vom primi, dar nici urmă de așa ceva. Noi nu am vrut să mai intrăm pe teren, dar am zis să o facem pentru suporteri și pentru cei care ne încurajează meci de meci. Dacă nu se va schimba nimic în această săptămână, nu ne vom prezenta la următoarele meciuri ceea ce înseamnă excluderea echipei din campionat”.

 

 

Cristina Vancea