Furnizorii de carburanţi au obligaţia de a introduce treptat pe piaţă benzină şi motorină cu un conţinut stabilit de biocarburanţi, pentru ca nivelul obiectivului naţional privind ponderea energiei din surse regenerabile utilizată în transporturi în anul 2020 să fie de cel puţin 10% din consumul total final, potrivit Strategiei Naţionale a României privind Schimbările Climatice 2013 – 2020, publicată în Monitorul Oficial.
‘Biocarburanţii şi bilichidele se asigură din materii prime care îndeplinesc criteriile de durabilitate stabilite la nivel comunitar, indiferent de locul de provenienţă a materiei prime’, se menţionează în document.
Potrivit acestuia, obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cauzate de utilizarea biocarburanţilor şi a biolichidelor faţă de emisiile de gaze cu efect de seră produse în urma utilizării combustibililor fosili sunt de minimum 35%, începând cu data de 1 ianuarie 2012, de minimum 50%, începând cu 1 ianuarie 2017, şi de minimum 60%, începând cu 1 ianuarie 2018, în cazul biocarburanţilor produşi în instalaţii în care producţia a început la data de 1 ianuarie 2017 sau după această dată.
AGERPRES