Echipa feminină de tenis de masă a României a ajuns în finala Campionatului European, tricolorele trecând în semifinale de Franţa, scor 3-1. Duminică, fetele noastre se bat pentru aur cu marea rivală Germania, de la ora 15.00.
Contra Franței, Bernadette Szocs a deschis balul cu o victorie (3-1 cu Prithika Pavade) și l-a închis la fel de spectaculos (3-1 cu Jia Nan Yuan). Eliza Samara a fost învinsă cu 3-1 de jucătoarea asiatică naturalizată de ”cocoși”, în timp ce Adina Diaconu a trecut de Audrey Zarif cu acelați scor, 3-1, astfel că România este în finaăa la Campionatul European de tenis de masă.
„A fost un meci foarte greu. Ştiam de la început că avem de luptat mult. Am fost pregătite toate pentru lupta asta. Ne-am completat foarte bine, şi de data asta. Sunt foarte bucuroasă şi mândră de mine că şi de data aceasta am reuşit să ajut echipa cu cele două puncte aduse de mine. Suntem o echipă foarte unită, ne completăm foarte bine şi acum ne pregătim pentru finală.
Bineînţeles că este presiune, dar m-a motivat. Este o presiune care mi-a dat ambiţie pentru a demonstra că acolo ne este locul. Suntem pregătite pentru meciul de mâine, suntem o echipă unită, omogenă, cred că vom reuși din nou să aducem trofeul”, a declarat Bernadette Szocs, potrivit as.ro.
România a câștigat Campionatul European în 2017 și 2019, iar în urmă cu doi s-a clasat pe locul secund. O victorie în partida de duminică le-ar aduce fetelor și calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Adversară va fi Germania (3-0 cu Portugalia în semifinală), echipă pe care Berni Szocs și compania au învins-o anul acesta în finala Jocurilor Europene 2023.