Bine de ştiut dacă lucrezi în străinătate

Bine de ştiut dacă lucrezi în străinătate


Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureș atrage atenția asupra modificărilor și completărilor Legii 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate- republicată, prin Legea nr.232/2017.

Astfel :
• Persoanele fizice nu au dreptul să exercite activităţi de mediere.

• Nu accepta achitarea unor sume de bani cu titlu de garanții, întocmire ”curriculum vitae“, traducere documente, procesare acte sau consultanță. Plata către agentul de plasare a unor sume de bani, reprezintă un risc pentru persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.

• Nu accepta să pleci la muncă în străinătate fără un contract de muncă sau forme legale de angajare acceptate în țara de destinație.

• Soluţionarea unor conflicte de muncă pentru nerespectarea contractului de muncă de către angajatorul străin, este de competența instituțiilor statului respectiv.

• Pentru informații suplimentare puteți solicita sprijinul Ambasadei României din țara respectivă, care vă poate îndruma cu privire la demersurile legale pe care le puteți urma.

• Agenţii de ocupare a forţei de muncă au obligaţia de a asigura încheierea contractelor de muncă dintre cetăţenii români şi angajatorii străini şi în limba română.