Jurnalistul Biro Zsolt, care este şi liderul organizaţiei judeţene a Consiliului Naţional Secuiesc, a fost anunţat, marţi, de conducerea Partidului Civic Maghiar (PCM), drept candidat al Coaliţiei Civice la Consiliul Judeţean Mureş. Coaliţia Civică, aceea care va susţine candidatura lui Biro Zsolt, este formată din Partidul Civic Maghiar (PCM), Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) Mureş, Platforma Creştin-Democrată, condusă de dr. Benedek Imre, precum şi de o serie de organizaţii civice mici. Biro Zsolt a declarat în timpul evenimentului că va candida pentru că „a sosit vremea schimbării şi în rândul comunităţii maghiare”, că va porni la drum cu o serie de ţeluri şi că, deşi nu este implicat politic, va colabora cu toate formaţiunile politice care au idealuri autonomiste. Acesta a spus că este conştient de faptul că înfăptuirea autonomiei nu se poate fără sprijin politic şi că una dintre priorităţile sale, dacă va ajunge preşedinte al CJ Mureş, va fi organizarea unui referendum pentru ca populaţia judeţului să îşi spună părerea dacă este sau nu de acord cu o regiune Ţinutul Secuiesc, formată din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna.
Liderul PCM, Szasz Jeno, a declarat la rândul său că dorinţa PCM şi a Coaliţiei Civice este aceea ca municipiul Tîrgu-Mureş să fie reşedinţa unei viitoare regiuni Mureş-Harghita-Covasna, nu să se transforme într-un oraş de provincie dintr-o regiune mare. Ideea ca municipiul să fie capitala unei regiuni a fost reiterată şi de prof.univ.dr. Benedek Imre, candidatul Coaliţiei Civice la Primăria Târgu Mureş, arătând că în acest oraş ar putea funcţiona o universitate mare, după modelul celei din Pecs (Ungaria), în care să se regăsească atât învăţământ medical, cât şi cel tehnic sau artistic, cu facultăţi în limbile română, maghiară şi engleză.
La lansarea candidatului Coaliţiei Civice pentru Consiliul Judeţean Mureş şi-a făcut apariţia şi Csibi Barna, cel care a spânzurat o păpuşă cu chipul lui Avram Iancu de Ziua Naţională a României, la Miercurea Ciuc, stârnind indignarea organizatorilor. Atât liderul PCM, Szasz Jeno, cât şi candidatul Coaliţiei Civice la Primăria Târgu Mureş, dr. Benedek Imre, s-au arătat surprinşi de participarea lui Csibi la anunţarea candidatului, susţinând că s-ar putea ca cineva să îl fi trimis special la eveniment. Cei doi s-au delimitat de Csibi Barna, mai ales că se doreşte ca această Coaliţie Civică să fie susţinută şi de organizaţii româneşti, să fie o coaliţie transetnică.
AGERPRES