Bogáti Arthúr, pilotul echipei MNP Racing, a încheiat sezonul 2025 în forță, reușind să obțină o dublă consacrare la nivel național în motorsport. Tânărul pilot s-a impus drept Campion Național Absolut la Cupa Logan în CNSP o categorie extrem de competitivă care reunește cei mai buni piloți din țară, precum și Campion Național la Clasa 1 în CNSP.
Rezultatele confirmă nu doar talentul natural al pilotului, ci și munca susținută și dedicarea investită pe parcursul întregului sezon competițional.
Pentru Bogáti Arthúr, aceste titluri naționale reprezintă mult mai mult decât simple trofee, ci și un pas decisiv în consolidarea carierei sale de pilot de raliu.